Piața germană a clădirilor de birouri a suferit cel mai puternic declin din ultimele două decenii, în condițiile în care costurile finanțării mai mari și tendințele lente de revenire la
Ultimele datele compilate de Fondul Monetar Internațional arată că inflația scade mai repede decât era de așteptat în majoritatea regiunilor de pe glob, în pofida politicilor monetare
Protejarea consumatorilor de gaze naturale în anul 2022 a determinat aprobarea în România a unei legi care suspenda prețul din contracte și aplicarea unui preț plafonat cu plata de la bugetul
Băncile din Europa înregistrează probabil anul acesta cel mai ridicat profit de la criza financiară, pe fondul majorării dobânzilor, transmite Bloomberg.
Oficialii Băncii Centrale Europene (BCE) încearcă să stabilească dacă au crescut suficient costurile împrumuturilor astfel încât să asigure o revenire la rata inflației în jurul marjei de
Dupa ce asaltul Capitoliului din Washington a influentat pozitiv actiunile europene, acestea au inceput sa piarda din profiturile pe care le-au inregistrat, imediat ce congresmenii americani au
Warren Buffett, unul dintre cei mai bogati oameni din lume, spunea ca "fie ca este vorba de sosete sau de actiuni", ii place sa cumpere marfa de calitate "cand piata este jos".
Optimismul incepe sa revina la nivelul investitorilor si populatiei pe masura ce pandemia da semne de incetinire, iar guvernele incep sa puna in practica planuri de relaxare a masurilor si de
Rezerva Federala a SUA (Fed) a redus duminica dobanda de referinta cu un punct procentual, aproape de zero, a atenuat reglementarile pentru banci si a lansat un program masiv de relaxare cantitativa,
XTB Romania a lansat la inceput de aprilie a doua editie anuala a XTB Trading Masterclass - "O noua ordine economica in 2020", un proiect educational online dedicat traderilor, la care au participat
Presedintele SUA, Donald Trump, a anuntat un plan destinat trimiterii "imediate" de cecuri catre cetatenii americani, in ideea de a limita socul economic provocat de criza coronavirusului.
Pe masura ce ne apropiem de sfarsitul anului se profileaza discutiile despre bugetul pentru anul 2020. Strabate in spatiul public acuzatia unei neprofesioniste gestionari a banului public, deficite
Dupa o vara marcata de numeroase incertitudini politice la nivel mondial, cu impact direct asupra mediului de afaceri, 2020 se anunta un an al declinului economic.
Efectele negative ale Brexitului au ajutat New York-ul sa depaseasca Londra, pentru a deveni principalul centru financiar al lumii, arata rezultatele unui studiu realizat de compania Duff & Phelps in
Autoritatea de supraveghere bancara din Turcia (BDDK) a informat ca a lansat o investigatie asupra bancii americane de investitii JP Morgan si a altor grupuri bancare in urma plangerilor primite dupa
Prea multe datorii au facut sistemul financiar mondial la fel de vulnerabil cum era in urma cu zece ani, in luna septembrie 2008, cand s-a prabusit banca americana Lehman Brothers, a apreciat fostul
Congresul american a adoptat marti seara un act normativ care va relaxa o parte din reglementarile din sectorul bancar introduse dupa criza financiara din 2008, in ideea de a preveni un nou crah
Pentru multe piete emergente victoria lui Donald Trump in cursa prezidentiala din SUA si aprecierea dolarului au marcat o perioada de turbulente economice, dar Rusia este de asteptat sa profite de pe
Mediul bancar european nu da semne sa isi fi revenit dupa criza financiara care a zguduit lumea in urma cu opt ani. Numarul institutiilor de credit care se zbat sub povara greselilor trecute este
Criza in care tinde sa se afunde cea mai mare banca privata a Germaniei, Deutsche Bank, a inceput sa dea fiori pana si expertilor FMI, care au catalogat riscul reprezentat de institutia de credit
Miliardarul american cu origini est-europene George Soros crede ca o iesire a Marii Britanii din blocul comunitar european ar duce cu siguranta la destramarea UE.
Neel Kashkari este unul dintre artizanii pachetului de masuri (programul TARP), care a evitat prabusirea sistemului financiar in SUA, in lume in fapt, in 2008.
Ca si in religie, pietele financiare sunt dominate de dogme care reflecta increderea investitorilor in sistemul de reguli caree guverneaza piata. Spre deosebire de cele religioase, dogmele financiare
Recenta fluctuatie a cursului de schimb al yuanului exemplifica tot ce este mai bun si mai rau intr-o societate globalizata, unde evenimentele in derulare de pe o piata pot hotari calculele politice
Devalorizarea yuanului, la care a recurs de doua zile Banca Populara a Chinei, va avea un efect dezastruos asupra pietelor globale, crede Albert Edwards, unul dintre analistii de baza ai Societe