Lumea este astăzi un loc mai periculos decât în orice etapă de după Războiul Rece, totuși piețele sunt o imagine a unei nepreocupări nesuficiente, care se limitează la automulțumire, cu
Comisia Europeană a aprobat luni, 8 aprilie, reintroducerea schemei României de aproximativ 2,5 miliarde de euro (12,5 miliarde de lei) pentru sprijinirea companiilor în contextul războiului
Trei experți internaționali în energie prezenți la conferința „Romanian Energy Market Conference. Securitatea aprovizionării cu gaze în etapa post-plafonare a prețului”, organizată de
Celebrul economist american Nouriel Roubini, care a prevăzut criza din 2008, este cunoscut pe Wall Street pentru prognozele sale, dar și pentru predicțiile sale globale. Acum expertul avertizează
Războiul din Ucraina, care durează de 2 ani, precum și cel din Israel, dar și scăderea uriașă a traficului de mărfuri prin Canalul Suez a generat în lume multiple perturbări ale piețelor.
Economia Germaniei, considerată cea mai mare de pe continentul european și a patra cea mai mare putere economică din lume, s-a contractat substanțial anul trecut, extinzând o perioadă de declin
Banca Centrală a Turciei a decis joi să majoreze dobânda cheie cu 2,50 puncte procentuale, atingând nivelul de 45%, o decizie care corespunde așteptărilor analiștilor, conform unor informații
Războiul declanșat de Vladimir Putin în Ucraina a scindat lumea în două tabere: țările care au impus sancțiuni contra Moscovei și state ce nu au luat astfel de măsuri. Printre acestea din
Liderii europeni au ajuns la un consens politic pentru soluția care va înlocui gazele naturale din Rusia, privite în continuare ca o amenințare de securitate pentru țările UE.
Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutoare în valoare de 24 de milioane euro notificată de România pentru sprijinirea investiţiilor în porturile maritime şi interioare în contextul
Banca Mondială a publicat o actualizare a Diagnosticului Sistematic de Țară (DST) pentru România, publicat inițial în 2018 și care a identificat un set de priorități de dezvoltare prin care
Premierul Florin Citu a transmis miercuri, 10 martie, ca investitiile nete in economie au crescut, iar anul acesta, investitiile vor creste cu peste opt miliarde de lei.
Economia globala este pe cale sa inregistreze in 2020 o scadere semnificativ mai mare comparativ cu estimarea facuta de Fondul Monetar International in luna aprilie, a afirmat marti economistul sef
In cei peste 75 de ani ai sai de istorie, Fondul Monetar International nu a lansat niste proiectii asemanatoare cu cele de marti: economia mondiala va scadea cu 3% in 2020, din cauza impactului
Blocajele din China de la inceputul epidemiei s-au raspandit ]n prezent in restul lumii, mai ales in Europa si SUA, iar rezultatul pe termen scurt pana la mediu va fi o incetinire a cresterii globale
Munca de acasa a fost decizia corecta de luat din partea guvernelor pentru ca, altfel, costul ar fi teribil in ceea ce priveste veniturile pierdute si presiunea asupra companiilor mai mici pentru a
Dupa o vara marcata de numeroase incertitudini politice la nivel mondial, cu impact direct asupra mediului de afaceri, 2020 se anunta un an al declinului economic.
Turismul este sectorul care tine Grecia pe linia de plutire. Criza din 2010 a lasat urme adanci in economia tarii care a incheiat in august al treilea program de asistenta financiara internationala,
Numarul turistilor straini care au vizitat Turcia a crescut in primul semestru din 2018 cu peste 30%, la 16 milioane, cei mai multi fiind din Rusia, Germania si Iran, a anuntat marti Ministerul
Fondul Monetar International i-a avertizat pe liderii G20 (grupul tarilor bogate si al principalelor economii emergente) ca recenta escaladare a tensiunilor comerciale intre SUA, China si UE va
Veniturile din turism ale Turciei au crescut cu aproape o cincime anul trecut, pana la 26,28 miliarde de dolari, stimulate de o crestere de peste 400% a numarului de turisti rusi care au vizitat anul
Tendinta liderilor europeni de a pune capat dominatiei Gazprom pe piata energiei din Uniunea Europeana pare sa nu dea rezultatele scontate, dupa cum anunta chiar unii dintre managerii altor companii
Unele mari companii occidentale inca privesc cu nostalgie catre Rusia, iar multe sunt dispuse sa-si reia activitatea in zona, manate de speranta ca legaturile dintre Moscova si Occident se vor
Dintre toate sanctiunile dictate de Occident impotriva Rusiei doar cateva au cu adevarat efectul scontat: cele care lovesc direct in sectorul financiar.
Dezghetul survenit in relatiile dintre Vladimir Putin si Recep Erdogan complica destul de mult planurile puterilor occidentale de a echilibra raportul de forte din Orientul Mijlociu si Europa de Est.
Recesiunea in care s-a scufundat Rusia dupa prabusirea pretului petrolului si impunerea sanctiunilor economice pentru declansarea crizei din Ucraina il forteaza pe Vladimir Putin sa stoarca bani
Dupa mai multi ani in care a incercat sa fisureze relatiile dintre statele din spatiul euroatlantic, Moscova are in sfarsit satisfactia de a asista la o rupture neasteptata in perimetrul european de
Retelele de socializare din Rusia au dat in clocot, dupa ce premierul Dmitri Medvedev a fost inregistrat in timp ce ii explica unei varstnice din Crimeea ca nu mai exista bani in bugetul tarii pentru
Prognozele privind performantele economiei globale devin tot mai pesimist, pe zi ce trece. Economistii FMI tocmai au revizuit in scadere prognoza de crestere economica globala, dar acest lucru nu mai