Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a anunțat public, prin procesul de transparenţă decizională, sumele rambursate pentru fiecare pacient înregistrat pe listele medicilor de familie,
Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutoare în valoare de 24 de milioane euro notificată de România pentru sprijinirea investiţiilor în porturile maritime şi interioare în contextul
Automobilistii europeni care folosesc vehicule pe motorina, care se lupta deja cu preturi record, se indreapta spre noi majorari de preturi la pompa comparativ cu cei care au automobile pe benzina,
Mare majoritate a companiilor monitorizate de Camera de Comert germano-rusa doresc ca Angela Merkel, cancelarul german, sa promoveze legaturi mai bune cu Rusia, a anuntat miercuri organizatia citata,
Compania austriaca de petrol si gaze OMV nu intentioneaza sa se retraga din proiectul gazoductului rusesc Nord Stream 2, in pofida amenintarilor cu sanctiuni din partea SUA, a declarat miercuri
Lansarea in productie a avionului mediu-curier MC-21, de importanta majora pentru industria aeronautica rusa, a fost intarziat cu un an din cauza sanctiunilor americane, a declarat luni seful
Oficiul polonez pentru protectia concurentei si consumatorilor (UOKIK) a anuntat miercuri ca a actionat in instanta Gazprom si cinci companii europene responsabile pentru finantarea planificatului
Noul Guvern al Austriei va intreprinde actiuni in Europa pentru a ridica sanctiunile impuse Rusiei ca urmare a conflictului din estul Ucrainei si va contribui, de asemenea, la reducerea tensiunilor
Anatoli Antonov, noul ambasador al Rusiei la Washington, a declarat ca ar trebui reluate contactele directe intre oficialii militari americani si rusi, in conditiile in care acestea au fost
Sanctiunile dictate de UE impotriva persoanelor implicate in declansarea crizei din Ucraina si a bunurilor sau afacerilor derulate de acestia cu parteneri europeni vor fi extinse pana in primavara
Dintre toate sanctiunile dictate de Occident impotriva Rusiei doar cateva au cu adevarat efectul scontat: cele care lovesc direct in sectorul financiar.
Dupa mai multi ani in care a incercat sa fisureze relatiile dintre statele din spatiul euroatlantic, Moscova are in sfarsit satisfactia de a asista la o rupture neasteptata in perimetrul european de
Surse din interiorul administratiei americane sustin ca Washingtonul pregateste un pachet de masuri punitive mai drastice pentru firmele si persoanele care i-au ajutat pe oligarhii rusii si chiar pe
Cu doar trei luni inainte de reanalizarea regimului de sanctiuni impus Rusiei de Uniunea Europeana, liderii de la Bruxelles par sa adopte iarasi o pozitie transanta in relatiile cu Moscova.
Liderii europeni au cazut de acord sa inmaneze Turciei un cec de 4,7 miliarde de euro pentru a stavili exodul refugiatilor catre Uniunea Europeana, dar acest lucru nu inseamna ca devastatoarea criza
Franta, Italia si Ungaria au dat deja semne ca in vara ar putea insista pentru eliminarea sanctiunilor impuse Rusiei de catre Uniunea Europeana pe tema crizei din Ucraina.
Rusia ar putea lua in considerare contramasuri dupa ce Statele Unite ale Americii (SUA) au impus marti noi sanctiuni, in cazul a 34 de persoane fizice si juridice.
Doborarea avionului militar rusesc pare sa fi fost cea mai neinspirata miscare facuta de liderii de la Ankara in ultimii ani, daca este sa ne luam dupa represaliile economice pe care Rusia
De la tribuna Adunarii Generale a ONU, presedintele rus Vladimir Putin spera sa sparga blocada sanctiunilor economice impuse Rusiei dupa anexarea Crimeei in primavara anului trecut.
Gigantul din industria petroliera Shell se arata dispus sa faca un schimb de active internationale contra unei parti din exploatarea Sakhalin-3, un proiect recent deschis de Gazprom.
Moscova a calificat sambata drept "santaj" prelungirea cu un an de catre Uniunea Europeana (UE) a sanctiunilor drept represalii la anexarea Crimeii de catre Rusia anul trecut, estimand ca aceasta
Produsele alimentare de import din Rusia vor trece printr-un filtru special pentru a elimina orice sansa de spargere a blocadei instituite de Kremlin pentru alimentele din UE, a anuntat Ministerul
Premierul rus Dimitri Medvedev se arata multumit de turnura pe care au luat-o lucrurile dupa impunerea sanctiunilor economice de catre statele Occidentale, ca urmare a amestecului Moscovei in criza
O investigatie inedita cu repercursiuni politice globale este in plina desfasurare in Occident. Folosind tehnologia digitala de ultima ora, analisti independenti descopera pas cu pas dovezi care
Din 2016, Comisia Europeana ar putea verifica la sange contractele inter-guvernamentale semnate de tarile membre UE cu Moscova si alti furnizori de gaze naturale. Anuntul a fost facut de
Cu un deceniu in urma, Europa Centrala si de Sud-Est popula imaginatia americanilor cu o serie de natiuni mici, dar eroice, care impartaseau idealurile democratice ale Statelor Unite.
Ministerul rus de Externe a avertizat, luni, ca Moscova va raspunde "adecvat" noilor sanctiuni impuse de Uniunea Europeana Rusiei, pentru implicarea in criza ucraineana.