Parerea mea este ca suntem intr-un moment important, de rascruce, al evolutiei noastre de dupa 1990, cand ar trebui sa se realizeze faptul ca timpul nu mai lucreaza in favoarea nostra in ceea ce reprezinta nevoia de a se decide asupra unei strategii de urmat pentru viitor.
Daca pana acum au fost urmarite obiective politice importante cum sunt aderarea la UE si NATO, trebuie recunoscut ca valorificarea acestora nu s-a ridicat la nivelul expectatiei initiale si ca in lipsa unei coerente conceptuale la nivelul politicii economice, dezvoltarea a avut cu predilectie un aspect conjunctural, uneori chiar haotic.
Faptul ca suntem membri UE si NATO reprezinta elementul esential si de forta al viitorului Romaniei, dar prin aceasta apartenenta nu se clarifica si nici nu se statueaza directia dezvoltarii ulterioare.
Apartenenta la aceste doua spatii integratoare economic, politic si militar ne ofera cadrul optim de dezvoltare si stabilitate, dar nu ne rezolva problema locului si rolului Romaniei in interiorul acestor spatii. Este problema raportului dintre politica activa si politica pasiva, care ar trebui sa fie reevaluat in directia promovarii de catre Romania a unei pozitii de implicare mai profunda prin initiative si pozitii concrete in deciziile si politicile UE si NATO, renuntand la pozitia de yesman practicata cu consecventa de Romania in mod traditional.
Este cazul sa privim mai pragmatic relatia cu UE in sensul eliminarii tenditei de idilizare. UE este inca... mai mult
Vineri, 04 Ianuarie 2019, ora 00:00
Decalajele economice intre judetele Romaniei s-au accentuat in perioada 2000 - 2014, iar intre regiunile din Europa Centrala si de Est (ECE) s-au redus, reiese dintr-un document al Consiliului de Programare Economica, publicat pe site-ul Comisiei Nationale de Prognoza (CNP).
"Intre judetele Romaniei a avut loc un proces de accentuare a decalajelor economice in perioada 2000 - 2014. Totodata, intre regiunile din zona ECE, decalajele economice s-au redus in perioada 2000 - 2015. Aceste evolutii pot fi explicate prin convergenta celor mai performante regiuni ale Romaniei la media ECE", mentioneaza sursa citata.
Potrivit acesteia, convergenta regionala este un proces lent.
Documentul vorbeste si despre beneficiile si costurile aderarii la zona euro.
Ca beneficii sunt mentionate o crestere estimata de 5-10% a exporturilor si scaderi semnificative ale dobanzilor pentru tarile cu o istorie de inflatie ridicata inainte de criza economica. Se precizeaza ca dobanzile scazute au contribuit la criza indatorarii.
Alte beneficii, conform documentului, sunt cresterea rezistentei la socurile externe, reducerea costului capitalului si cresterea investitiilor straine directe, iar "efectul estimat asupra ISD in tarile din zona euro (EA11) a fost de 17%".
In ceea ce priveste costurile, sunt mentionate pierderea politicii de curs de schimb, politica monetara unica, limitarea rolului bancilor centrale, incertitudini privind modul de functionare a zonei euro si acumularea de... mai mult
Luni, 12 Martie 2018, ora 11:29
Romania poate avea economia cu cel mai rapid ritm de crestere din Uniunea Europeana, dar de asemenea nu are rival la cel mai putin flatant indicator: deprivarea sociala, se arata intr-o analiza realizata de Bloomberg.
Conform datelor publicate marti de Eurostat, in Uniunea Europeana, 16% din populatie (75 de milioane de persoane) suferea anul trecut din cauza deprivarii materiale si sociale, cea mai ridicata rata fiind in Romania (50%) si Bulgaria (48%).
Potrivit Eurostat, persoanele care se confrunta cu deprivarea materiala nu au mijloacele necesare pentru cel putin cinci puncte din aceasta enumerare: cheltuieli neasteptate, o saptamana de vacanta in fiecare an departe de casa, evitarea restantelor (la plata creditului ipotecar, a ratelor, a chiriei si a utilitatilor), la fiecare doua zile o mancare cu carne, sau echivalentul vegetarian, mentinerea locuintei la un nivel de incalzire adecvat, o masina/camioneta proprietate personala, schimbarea incaltamintei, imbracamintei si mobilei uzate, bani de buzunar (cheltuirea saptamanala a unei sume mici de bani pentru sine), activitatile de recreere in mod regulat, iesire cu prietenii cel putin o data pe luna, conectare la internet.
Nivelul din Romania este de peste trei ori mai ridicat decat media din UE.
Economia Romaniei a crescut cu 8,8% in trimestrul trei din 2017, cel mai ridicat nivel din ultimii aproape zece ani.
In pofida faptului ca Bulgaria este cea mai saraca tara din Uniunea Europeana in functie de PIB... mai mult
Joi, 14 Decembrie 2017, ora 14:54
1Decalajul economic al Romaniei fata de tarile din Uniunea Europeana s-a redus, insa raportul dintre venitul national brut si PIB s-a deteriorat, in ultimii 17 ani, reiese dintr-o prezentare a prim-viceguvernatorului Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Florin Georgescu.
"In ultimii 17 ani, in Romania, convergenta in termenii PIB pe locuitor (PPS) a cumulat 33 puncte procentuale (de la 26% din media UE in anul 2000 la 59% din media UE in anul 2016), fiind a doua cea mai ridicata dintre fostele state comuniste dupa Lituania (+38 pp).
Raportul dintre venitul national brut, care reprezinta valoarea adaugata obtinuta de romani in tara si strainatate, si PIB, care exprima valoarea adaugata bruta obtinuta in tara de romani si straini, a scazut cu 1,8 puncte procentuale (pp), de la 99,3% in anul 2000, la 97,5% in anul 2016", se arata in document.
Potrivit acestuia, evolutia este similara cu cea a Lituaniei (-1,7 pp) si Poloniei (-2,6 pp), dar mai slaba decat a Ungariei (+2,8 pp).
"Totusi, progresul consistent inregistrat pe linia volumului activitatii economice a fost caracterizat de un grad relativ modest de incluziune.
Convergenta reala s-a reflectat doar marginal in cresterea numarului de angajati si partial in castiguri de putere de cumparare a acestora.
Numarul salariatilor a crescut, intre anul 2000 si anul 2016, cu numai 2,2% (+100 mii persoane), de la 4,6 milioane persoane la 4,7 milioane persoane.
Puterea de cumparare a salariatilor a sporit cu 20 pp... mai mult
Joi, 23 Noiembrie 2017, ora 16:35
Produsul intern brut (PIB) al Romaniei a crescut in termeni reali cu 1,4% in trimestrul trei fata de trimestrul precedent, in timp ce fata de perioada similara a anului trecut avansul a fost de 3,6%, atat pe serie bruta cat si pe serie ajustata sezonier, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS) publicate vineri.
In trimestrul doi, PIB a stagnat dupa o crestere de 1,4% in T1 fata de trimestrul anterior.
Institutul National de Statistica a revizuit in scadere la 0,0%, de la 0,1% datele referitoare la avansul PIB in trimestrul doi fata de trimestrul precedent.
Crestere economica reala zero pe ultimii 6 ani: Decalaj urias fata de media UE
"Ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimarii Produsului intern brut pentru trimestrul III 2015 in seria trimestriala, seria ajustata sezonier a fost recalculata, indicii de volum fiind revizuiti fata de a doua varianta provizorie a produsului intern brut pentru trimestrul II 2015, publicata ...citeste mai departe despre "Cat a crescut economia Romaniei in primele 9 luni" pe Ziare.com mai mult
Vineri, 13 Noiembrie 2015, ora 12:48
Coface estimeaza ca economia Romaniei va creste in acest an cu 2,7%, intr-un scenariu de baza, fata de maxim 2,5% in 2014, nivelul de anul trecut depinzand de consumul din luna decembrie.
"In toamna am estimat un avans de 2,2% pentru 2014, insa data fiind evolutia din primele noua luni estimam ca la sfarsitul anului trecut cresterea va fi mai puternica, de 2,5%. Romania are nevoie de mai mult decat atat pentru a recupera decalajele, dar 2,9% in primele noua luni ale anului este o evolutie buna. Motoarele de crestere economica au fost in primul rand consumul privat, care a crescut cu 4,5% de la an la an, este o crestere buna si consistenta si 2014 este al doilea an consecutiv de crestere consistenta, si productia industriala, cu un avans de 7,4%, ceea ce arata soliditate si perspective optimiste", a declarat, joi, intr-o conferinta de presa, Constantin Coman, directorul de tara Coface Romania.
Formarea bruta de capital in scadere, pe fondul reducerii cu 15% a investitiilor publice, a influentat negativ cresterea economica, potrivit Coface.
Cresterea din 2015 va fi sustinuta de consumul privat, aportul mai important al formarii brute de capital, atat in mediul privat cat si public, un aport 0 la cresterea economica din partea agriculturii si aportul negativ din partea relatiilor comerciale externe, arata Coface.
Coman estimeaza pentru 2015 o crestere a consumului insa cu un ritm inferior celui din 2014, respectiv de 3,5%, deoarece populatia si companiile se... mai mult
Joi, 29 Ianuarie 2015, ora 13:09
Daca Romania nu depaseste pragul psihologic de 2% crestere a PIB, nu vor fi inlaturate decalajele cu celelalte tari ale Uniunii Europene, a declarat, joi, Varujan Vosganian, ministrul Economiei, in cadrul unei conferinte de specialitate.
"Avem doua paliere pe care economia romaneasca functioneaza si doua pe care prezinta vulnerabilitati. Ea functioneaza pe zona industriei si pe zona exporturilor si are vulnerabilitati pe zona consumului si pe cea a investitiilor. Va intrebati cum se poate una fara cealalta. Industria merge fara consum pentru ca si-a gasit depasiri in strainatate. Imaginati-va ca fata de 2008 exportam, ca ordin de marime, vreo 13 - 14 miliarde euro in plus.
Pana in 2008 exporturile erau de vreo 32 miliarde euro, iar astazi sunt 45 - 46 miliarde euro si se apropie chiar de 50 miliarde euro, ceea ce este semnificativ. Va intrebati cum merge industria fara investitii. Industria merge astazi ca remanenta pentru ce s-a intamplat pana in 2008", a spus Vosganian.
Potrivit acestuia, exporturile se datoreaza investitiilor straine care au venit pana in 2008, iar in ceea ce priveste mentinerea si dezvoltarea industriei, ea merge tot pe investitiile facute pana atunci.
"Inseamna ca a doua jumatate a anului 2013 trebuie sa insemne o mutatie majora in indeplinirea sa. De ce? Pentru ca 2013, a doua jumatate, are o importanta coplesitoare pentru economia romaneasca in acest deceniu. Acum Romania reintra in ciclul de crestere. Intre '98 si 2003 a fost in... mai mult
Joi, 19 Septembrie 2013, ora 11:04
Cresterea economica actuala este prea mica pentru a duce la crearea de locuri de munca si la reluarea procesului de convergenta, a declarat miercuri Radu Craciun, director general adjunct al companiei Eureko Pensii.
"O tara in stadiul de dezvoltare al Romaniei are nevoie de o crestere economica de 3,5-4% ca sa se poata recupera decalajele care o separa de statele dezvoltate. Faptul ca avem crestere economica este un lucru bun, dar avem nevoie de o crestere economica mult mai sanatoasa", a spus Craciun pentru Agerpres.
El a apreciat ca este ingrijoratoare situatia consumului intern si a somajului.
"Foarte multi dintre oamenii care reprezentau clasa de mijloc au ramas fara locuri de munca si in momentul de fata isi cauta locuri de munca, aceasta categorie sociala fiind altadata principalul motor al consumului si al productiei. Este bine sa se creeze locuri de munca, dar este important si cate locuri calificate de munca se creeaza, pentru ca acestia sunt oamenii care au salarii mai mari si pot sa induca si o crestere economica generata de consum.
Pe plan intern, din pacate, daca ne uitam la somaj, procesul de restructurare a sectorului bancar, a sectorului financiar in general, a generat foarte multi someri in zona clasei de mijloc, situatie care va avea impact si asupra economiei", a mai spus responsabilul de investitii al fondului de pensii Eureko.
Produsul Intern Brut (PIB) al Romaniei a crescut cu 1,7% in primul semestru din 2013, atat pe serie bruta,... mai mult
Miercuri, 14 August 2013, ora 15:54
Economiile Romaniei, Bulgariei si Ungariei vor stagna in 2010, iar tarile baltice vor ramane in recesiune, dar toate statele Europei Centrale si de Est vor reveni la crestere in 2011, desi redresarea va fi lenta, potrivit Institutului pentru Studii Economice Internationale din Viena. In 2011, Romania va consemna un avans economic de 3%, urmat de o crestere de 4% in 2012, estimeaza institutul, citat de Mediafax.
In Bulgaria si Ungaria, cresterea economica ar urma sa fie de 3% in 2011 si 3,5% anul urmator.
Polonia va consemna in acest an un avans de 2,5%, urmat de 3% in 2011 si 3,4% in 2012.
Pentru Cehia, institutul prognozeaza un ritm de dezvoltare de 1% in 2010, de 2,6% anul viitor si 3,5% in 2012.
Estonia, Letonia si Lituania vor ramane in acest an in recesiune, cu scaderi ale PIB de 1,5%, 4,5%, respectiv 3%.
In 2011, cele trei state vor consemna cresteri ale PIB de 2%, 1%, respectiv 2%, urmate de avansuri de 4%, 2% si 3% un an mai tarziu.
La nivelul primelor zece state nou intrate in UE este asteptata o crestere economica de numai 1% in 2010, dupa declinul mediu de 3,6% consemnat in 2009.
Institutul noteaza ca declinul relativ moderat al PIB-ului din regiune reflecta ponderea mare a economiei Poloniei, singurul stat din Uniunea Europeana care a inregistrat crestere economica in 2009.
Rate pozitive de crestere au mai consemnat, in 2009, Albania si Kazahstanul.
Recuperarea decalajelor economice a fost intrerupta
In majoritatea statelor din regiune, procesul de... mai mult
Vineri, 05 Martie 2010, ora 09:00