Ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, a declarat miercuri ca a trimis Corpul de Control la ANAF pentru a cerceta demersurile privind recuperarea banilor de la familia Iohannis si ca va cere Ministerului Justitiei sa faca verificari cu privire la notarul de la Sibiu, care in 2016 a suspendat actiunea ceruta de ANAF.
"Ieri, am semnat la minister ordinul de serviciu pentru ca echipa de la corpul de control de la minister sa faca o verificare atat la Ministerul Finantelor Publice, cat si la ANAF vizavi de acest subiect, pentru a vedea exact care au fost hibele, lipsurile, intarzierile, motivate desigur intr-un fel sau altul. In special, pentru ca pe viitor astfel de fapte sa nu se mai intample", a afirmat Teodorovici.
Ministrul a spus ca Liviu Dragnea nu are de ce sa-l critice pe el referitor la acest subiect.
"Sigur nu m-a criticat pe mine, cu siguranta. (...) Am plecat in 2015, la inceput de noiembrie, de la Ministerul de Finante, odata cu schimbarea Guvernului, iar decizia de instanta a fost undeva in acea perioada.
In 2016, am inteles ca in Finante lucrurile nu au fost chiar aplicate in mod legal, adica au fost unele intarzieri nejustificate si tocmai de aceea am cerut o astfel de analiza pentru a sti exact daca au fost intarzieri, de ce, care au fost argumentele pentru ca pe viitor astfel de lucruri sa nu se mai intample.
Sa fie o procedura foarte clara, pentru fiecare astfel de hotarare de instanta. Chiar am cerut o situatie a tuturor deciziilor de... mai mult
Miercuri, 25 Iulie 2018, ora 15:07
Daca ai de gand sa vinzi sau sa cumperi un apartament, trebuie sa stii ca tranzactiile imobiliare pot fi raportate le Fisc in cazul in care pretul declarat in contract este mai mic decat grilele notarilor.
Ideea e ca, in practica, exista multi romani care declara o valoare mai mica a locuintelor pentru a plati impozite mai mici.
Insa de la 1 ianuarie 2016, in noul Cod Fiscal, s-a introdus o prevedere prin care se incearca sa se combata aceasta tendinta.
"Anterior, impozitul pe tranzactie se platea raportat la cel mai mare pret ales dintre cel din grila notariala si cel declarat in contract. Incepand din acest an, insa, impozitul se plateste doar in raport cu pretul declarat, iar daca acesta este mai mic decat cel din grila notariala, atunci tranzactia se raporteaza la Fisc", a explicat pentru Ziare.com Adrian Vascu, senior partner la Veridio, companie care ofera servicii de consiliere financiara, si fost presedinte al Asociatiei Nationale a Evaluatorilor Autorizati din Romania ...citeste mai departe despre "Vrei sa-ti cumperi un apartament? Atentie la pretul pe care-l declari la notar, caci te poti trezi cu Fiscul la usa" pe Ziare.com mai mult
Joi, 24 Noiembrie 2016, ora 12:30
Numarul declaratiilor ce pot fi intocmite gratuit la notarul public a crescut la sfarsitul anului trecut. Astfel, numarul procedurilor scutite de tariful notarial a crescut, de la 7, cate erau in trecut, la 8. Iata o lista completa a acestor declaratii.
Onorariile pe care le pot percepe notarii publici pentru actele pe care le intocmesc sunt reglementate de Normele privind tarifele de onorarii pentru serviciile prestate de notarii publici, aprobate prin Ordinul ministrului justitiei nr. 46/C/2011. Potrivit acestor norme, pentru serviciile prestate, notarii publici au dreptul la:
- onorarii stabilite in sume determinate;
- onorarii graduale - pe transe si in cote procentuale - in raport cu valoarea determinata sau determinabila a obiectului actului. Onorariul gradual si procentual este datorat si daca actul este supus conditiei sau termenului.
Citeste mai multe despre Ce declaratii pot fi intocmite gratuit la notar pe AvocatNet.ro mai mult
Vineri, 24 Ianuarie 2014, ora 08:02
Declaratia informativa privind impozitul pe veniturile din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal (Formularul 208) va cuprinde si informatia referitoare la perioada de detinere a proprietatii imobiliare, potrivit unui proiect de ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF).
Introducerea noilor informatii in continutul formularului a fost determinata de faptul ca Fiscul a identificat o serie de erori privind modul de completare a declaratiilor informative, erori care conduc la denaturarea informatiilor privind beneficiarii de venit.
ANAF a propus astfel introducerea in formular a unor elemente suplimentare care sa permita verificarea de coerenta a datelor si estimarea valorii impozitului si corelarea sumei stabilita de notarul public cu valoarea bazei de impozitare (in mod automat, prin programul de asistenta), fapt ce va conduce la diminuarea erorilor de completare a formularului.
Potrivit Codului Fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, notarii publici au obligatia sa depuna semestrial la organul fiscal o declaratie informativa privind transferurile de proprietati imobiliare, pe beneficiari de venit.
Informatiile privind transferurile de proprietati imobiliare se declara prin formularul 208 'Declaratie informativa privind impozitul pe veniturile din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal', aprobat prin ordinul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala... mai mult
Vineri, 17 Mai 2013, ora 15:20
Ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, a anuntat ca va lansa o provocare dubla pentru notari, prin intermediul unui program pilot care va stimula concurenta si ar putea duce la scaderea tarifelor.
"Proiectul este gandit impreuna cu Consiliul Concurentei dar si cu Uniunea Notarilor si a fost aprobat de Guvern sub forma unui memorandum. Pana la 6 martie vom identifica acele acte care intra in continutul programului pilot.
Vom redacta un proiect de lege, actualizat pe masura ce vom primi informatii si reactii pe baza unor chestionare standard, cu privire la masura pe care intentionam sa o testam", a declarat ministrul Justitiei, in cadrul unei conferinte de presa.
Catalin Predoiu a mai precizat ca proiectul a fost gandit cu atentie, "ca sa nu perturbe echilibrul unei profesii care functioneaza foarte bine" si si-a exprimat dorinta ca domeniul notarilor sa fie modernizat. mai mult
Marti, 21 Februarie 2012, ora 13:28
Notarii vor propune ministrului Justitiei scaderea cu inca 15% a onorariilor pentru incheierea actelor de vanzare/cumparare si pentru autentificarea contractelor de ipoteca percepute persoanelor care vor locuinte prin programul "Prima Casa", dupa ce anul trecut au operat o reducere cu 30%, potrivit Mediafax."Congresul notarilor publici a hotarat in unanimitate, sa continue politica de masuri sociale initiate prin diminuarea onorariilor pentru Programul Prima Casa, hotarand reducerea tarifelor de onorarii ale notarilor publici si pentru alte acte si proceduri notariale, in scopul sustinerii cetatenilor ale caror venituri s-au diminuat odata cu acutizarea crizei economico-financiare ", se arata intr-un comunicat al Uniunii Notarilor Publici.
In comunicat nu se arata cu cat vor fi reduse onorariile.
Surse notariale au declarat pentru MEDIAFAX ca notarii vor propune ministrului Justitiei reducerea cu inca 15% a onorariilor pentru actele legate de programul "Prima Casa" si, de asemenea, scaderea cu 30% a tarifelor pentru alte acte si proceduri notariale.
Prin programul "Prima Casa", statul garanteaza creditele pentru cumpararea unei locuinte in limita a 60.000 euro, pentru imobile vechi ori deja incepute, si 70.000 euro, pentru locuinte cu lucrari inca neincepute, iar cumparatorii organizati in asociatii vor avea o garantie de cate 75.000 euro, tot pentru case noi.
Creditele prin "Prima Casa" au o rata a dobanzii EURIBOR (rata solicitata intre principalele banci din zona euro... mai mult
Marti, 22 Iunie 2010, ora 12:19
Un roman plateste pentru serviciile notariale de 14 ori mai mult pentru o tranzactie imobiliara decat un german, a declarat, joi, presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu, citand un studiu de consultanta imobiliara, evaluare, cadastru si servicii notariale, precizeaza NewsIn."Daca analizam costurile la o tranzactie tipica de 100.000 de euro, un roman plateste la notar de 14 ori mai mult decat un neamt", a spus Bogdan Chiritoiu.Potrivit datelor prezenate de Consiliul Concurentei, costurile notariale din Romania sunt mai mari de sapte ori decat in Portugalia, de cinci ori decat in Franta, de sase ori decat in Austria sau Spania si de patru ori decat in Belgia.Potrivit presedintelui Consiliului Concurentei, institutia pe care o conduce va propune comisiilor de specialitate din Parlament si Guvernului Romaniei eliminarea din cadrul legislativ a restrictiilor privind numarul de notari publici, a grilelor privind onorariile minime ale acestora in domeniul tranzactiilor imobiliare, a restrictiilor privind publicitatea si a celor legate de alocarea teritoriala a posturilor."Un prim pas ar fi eliminarea tarifului pentru redactarea contractului. Acesta reprezinta 15% din tariful standard stabilit de un notar. Eliminarea acestuia ar duce la o economie anuala de 15 - 30 de milioane de euro", a spus Chiritoiu.Presedintele Consiliului Concurentei a adaugat ca, prin dereglementarea profesiei notariale, si concurenta aparuta in aceasta piata va duce la o scadere a tarifelor... mai mult
Joi, 29 Octombrie 2009, ora 14:01
Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania (UNNPR) a anuntat, joi, ca poate sa se alature programului "Prima Casa" prin reducerea cu 30% a onorariilor atat pentru incheierea actelor de vanzare cumparare, cat si pentru autentificarea contractelor de ipoteca, informeaza NewsIn."Conducerea Uniunii Nationale a Notarilor Publici din Romania saluta aceasta initiativa, careia considera ca poate sa i se alature prin actiunea de reducerea cu circa 30 % a onorariilor, atat pentru incheierea actelor de vanzare/cumparare, cat si pentru autentificarea contractelor de ipoteca.
In acest sens, UNNPR va inainta ministrului justitiei propuneri concrete pentru o reducere considerabila a sumelor pe care cei indreptatiti sa beneficieze de aceasta masura a "primei case" le vor achita pentru a deveni primii proprietari", se arata intr-un comunicat al UNNPR.Ministrul Finantelor Publice, Gheorghe Pogea, anunta recent ca executivul a aprobat prin memorandum programul "Prima Casa", prin care va garanta 80% din valoarea unui imprumut pentru cumpararea unei locuinte de catre persoanele fizice.
Programul se adreseaza in special familiilor tinere, care nu au avut niciodata o casa in proprietate si nici nu au luat pana acum un credit ipotecar.Resursele fondului vor fi asigurate dintr-un imprumut de 100 milioane euro, care va fi garantat de stat in proportie de 80%, prin Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, caruia ii va fi extins obiectul de activitate, putand garanta inclusiv... mai mult
Joi, 28 Mai 2009, ora 15:28
Criza economica si financiara a dus la o scaderea cu peste 70% a veniturilor notarilor pe primele luni ale anului, ca urmare a crizei economice, a declarat presedintele Uniunii Nationale a Notarilor Publici din Romania (UNNPR), Dumitru Viorel Manescu.
"La fel ca si in celelalte sectoare ale economiei, criza economica si financiara se resimte si in activitatea notariala, veniturile notarilor publici scazand cu peste 70%", a spus presedintele UNNPR. Acesta a subliniat ca nu sunt semnale ca notarii publici si-ar fi suspendat sau incetat activitatea din motive financiare generate de criza economica.
In privinta numarului de notari publici existenti in Romania, Dumitru Viorel Manescu consiera ca este suficient, insa o parte dintre acestia atunci cand candideaza pentru ocuparea posturilor vacante se inscriu in localitatile din mediu rural dupa care solicita asocierea in localitati mai mari, ceea ce conduce la discrepante in repartizarea notarilor la nivelul tarii.
"Fiind un serviciu public este normal ca serviciul notarial sa fie aproape de cetatean, dar cu toate acestea sunt situatii in care anumite persoane candideaza la concursul pentru ocuparea posturilor vacante de notar public in localitatile din mediu rural, localitati pentru care concurenta este aproape inexistenta, dupa care solicita asocierea in localitati mari, privand astfel respectiva comunitate de serviciu notarial.
In acest sens si pentru a stopa asemenea fenomene am propus Ministerului Justitiei modificarea... mai mult
Miercuri, 08 Aprilie 2009, ora 14:35