Preţurile la apartamentele şi casele din Germania au înregistrat anul trecut cel mai sever declin, cel puţin de la începutul mileniului, valoarea acestora scăzând în medie cu 8,4% comparativ
Comisia Europeană a criticat deschis în cadrul unei vizite oficiale la București în perioada 18-21 martie întârzierile înregistrate de România în implementarea reformelor asumate prin Planul
Avansul puternic al energiei curate la nivel global în 2023 a făcut ca volumul emisiilor de dioxid de carbon la nivel internațional să crească într-un ritm mai lent decât în 2022.
Deficitul bugetului consolidat a fost de 0,45% din PIB in luna ianuarie a acestui an, aproape dublu fata de 0,25% din PIB inregistrat in prima luna a anului trecut, potrivit datelor Ministerului
Într-un an în care promisiunile legate de lipsa creșterii taxelor și majorarea salariilor și pensiilor se bat cap în cap cu presiunea unei reforme fiscale din temelie pentru reglarea inflației
România duce lipsă de o legislaţie clară pentru Prosumatori şi Comunităţile de Energie, în primul caz legea aflându-se în Parlament, cu dificultăţi generate de majorarea pragului de la
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, pe total, cu 12,5%, în perioada ianuarie-noiembrie 2023, în comparație cu intervalul de timp similar din 2022, potrivit ultimelor date publicate de
Potrivit experților, eforturile globale de a încetini o catastrofă climatică ar fi atins o piatră de hotar critică în 2023, odată cu vârful emisiilor globale de carbon din utilizarea
Execuţia bugetului general consolidat pe primele unsprezece luni ale anului 2023 s-a încheiat cu un deficit de 73,55 miliarde lei, respectiv 4,64% din PIB, faţă de deficitul de 58,70 miliarde lei
Radu Burnete, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia, a anunțat prin intermediul unui comunicat de presă că instituția va aviza negativ în Consiliul Social și Economic
Uniunea Europeană înregistrează un deficit uriaș în ceea ce privește comerțul cu produse asimilate energiei verzi (inclusiv turbine eoliene, panouri solare și biocombustibili lichizi).
Comisia Europeană a publicat miercuri, 15 noiembrie, o prognoză privind situația economică a României. Potrivit acesteia, creșterea PIB-ului real al României va încetini în 2023 până la 2
Conceptul de sărăcie energetică se referă la un fenomen social caracterizat de lipsa totală a accesului la energie sau la surse eficiente și moderne de energie.
Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2023 s-a încheiat cu un deficit de 56,46 miliarde lei, respectiv 3,55% din PIB faţă de deficitul de 41,70 miliarde lei,
Banca Mondială a publicat o actualizare a Diagnosticului Sistematic de Țară (DST) pentru România, publicat inițial în 2018 și care a identificat un set de priorități de dezvoltare prin care
Diabetul zaharat este luat din cuvântul grecesc diabet, care înseamnă sifon - a trece prin și cuvântul latin mellitus care înseamnă dulce. O trecere în revistă a istoriei arată că termenul
Prioritatea oricarei mame este de a asigura bunastarea copilului ei prin cea mai buna ingrijire pe care o poate da, iar alimentatia copilului reprezinta baza unei dezvoltari propice a oricarui copil.
Iodul este un mineral esențial pentru buna funcționare a glandei tiroide, organ responsabil de creșterea organismului și de controlul metabolismului. Sinteza hormonilor tiroidieni depinde de
Analistul economic Nicolae Taranu spune ca in curand ne vom lovi de o criza care vine cu o problema care nu a fost luata prea in serios in ultima perioada: deficitul de cont curent.
Ai nevoie sa fii concentrat in fiecare zi, la scoala ori la locul de munca, pentru ca altfel nu poti gandi clar, nu poti sa fii atent si nu te poti ocupa de sarcinile pe care le ai de realizat.