Crizele multiple din lume lovesc cu tărie din cauza războaielor din Ucraina și Israel, a blocării traficului maritim prin Canalul Suez, dar și a turbulențele de pe piețele financiare și
Pe măsură ce crizele lovesc una după alta, de la războaiele din Ucraina și Israel, până la blocarea traficului maritim de mărfuri prin canalul Suez, există tot mai multe scenarii că un
Banca Centrală a Turciei a decis joi să majoreze dobânda cheie cu 2,50 puncte procentuale, atingând nivelul de 45%, o decizie care corespunde așteptărilor analiștilor, conform unor informații
In momentul in care ai nevoie de bani pentru a acoperi unele cheltuieli neprevazute sau planificate, una dintre solutii este sa apelam la o institutie financiara pentru a accesa un credit, fie ca
Contractia economica a Marii Britanii din 2023 va fi aproape la fel de profunda ca cea a Rusiei, activitatile fiind afectate o scadere puternica a nivelului de trai al gospodariilor potrivit
Guvernul a adoptat miercuri, 29 iunie, ordonanta de urgenta prin care persoanele fizice si juridice pot amana plata ratelor bancare pentru o perioada de 9 luni.
Economia Romaniei va inregistra un avans de 3,5% in 2019 si de 3,1% in 2020, in scadere cu un punct procentual fata de prognoza din iunie 2018, se arata in raportul semianual "Global Economic
Cresterea economica inregistrata de Romania in primele noua luni ale lui 2018 a fost de 4,2% pe seria bruta si de 4,3% pe seria ajustata sezonier, comparativ cu perioada similara din 2017, iar fata
Banca Centrala a Rusiei a anuntat la sfarsitul saptamanii trecute modificarea dobanzii de referinta de la 17% la 15%, intr-o incercare de a amortiza socul economic resimtit de prabusirea pietei
Moscova a fost impanzita aproape peste noapte de 20 de noi bancomate, care au fost instalate in statiile de metrou, la intrarea in supermaketuri sau alte locuri intens circulate din capitala Rusiei.
Agentia de evaluare financiara Moody's a scazut ratingul Rusiei cu o treapta, de la Baa2 la Baa3, cu doar un nivel deasupra categoriei "junk", nerecomandate pentru investitii, pe fondul declinului
Banca Centrala a Rusiei a decis joi sa majoreze dobanda de politica monetara cu 50 de puncte de baza, de la 9,5% pana la 10,5%, in conditiile in care in ultima perioada rubla a atins noi minime
Rubla s-a apreciat miercuri pe o piata volatila, dupa ce Ministerul de Finante de la Moscova a anuntat ca a inceput sa vanda valuta din fondurile sale, estimate la sapte miliarde de dolari.
Banca Nationala a Romaniei (BNR) ar putea reduce, in sedinta de politica monetara de marti, nivelul dobanzii cheie de la 3,25% la 3%, in timp ce rezervele minime obligatorii s-ar putea mentine
Consiliul de Administratie al Bancii Nationale a Romaniei (BNR) a decis marti in sedinta de politica monetara sa reduca dobanda cheie cu 0,25 puncte procentuale, de la 3,25% la 3% pe an, precum si
Dobanzile la care se imprumuta de pe piata Germania a atins miercuri un nou minim istoric, obligatiunile guvernamentale servind drept valori de refugiu in urma evolutiei slabe a economiei zonei euro,
Banca Nationala a Romaniei este preocupata de stabilitatea cursului de schimb pentru ca volatilitatea acestuia se transmite cel mai repede in preturi, cu particularitatea ca se transmite foarte putin
Rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European sunt asteptate cu ingrijorare de investitori, preocupati de sansele ca partidele eurosceptice sa castige teren, ceea ce ar pune sub semnul
Rusia a intrat deja in recesiune, iar banca centrala de la Moscova trebuie sa se pregateasca pentru inasprirea politicii monetare, in timp ce guvernul trebuie sa faca acelasi lucru in ceea ce
Banca centrala a Rusiei a urcat dobanda cheie cu 1,5 puncte, la 7%, pentru a asigura stabilitatea financiara, in timp ce rubla s-a depreciat luni dimineata cu 2% fata de dolar si a atins minime
Erste Group a anuntat scaderea fondului comercial cu aproximativ 300 de milioane euro, in special pentru amortizarea fondului comercial al BCR, si anticipeaza ca a inchis anul 2012 cu un profit net
Grecia a organizat Jocurile Olimpice din 2004, eveniment care a lasat o gaura de aproape 9 miliarde de euro in bugetul tarii. Pregatirea turneului final de fotbal european, organizat intre 8 iunie si
Lichiditatile din Europa Centrala si de Est (ECE) sunt in scadere, in conditiile in care bancile occidentale isi reduc expunerea, ceea ce va duce la o crestere consistenta a costului imprumuturilor