În ultimul an, metodele de plată digitală au cunoscut o creștere impresionantă, modificând modul în care consumatorii din România își gestionează finanțele și efectuează achiziții.
Un roman care a luat un credit de 180 de euro pentru 30 de zile de la o institutie financiara a platit o dobanda anuala efectiva de 30.341%. Situatia a fost descoperita in urma unui studiu privind
Ministrul Finantelor Publice, Florin Citu, a declarat marti, 10 noiembrie, ca autoritatile discuta cu sistemul bancar pentru a gasi solutii de amanare a ratelor, dar masurile nu vor mai fi la fel de
Creditele pot fi oferite de banci sau de institutii financiare nebancare. Cele din urma sunt mai rapide si nu presupun niciun fel de garantie. In schimb, valoarea imprumutata este de cel mult 10.000
A Societatile de leasing nu sunt obligate sa notifice finantarile acordate la Biroul de Credit A Nu se constata o scadere a economisirii- A trecut aproape o luna de la aplicarea noilor norme impuse
Macar acum stim cum a avut loc crima. Este vorba, de fapt, despre asasinarea unei parti a sistemului financiar american, cadere care a afectat si ar putea sa afecteze in continuare intregul sistem
Abonează-te la notificările Business24.ro:
Pentru a vă abona la notificările Business24.ro apăsați butonul de sus Allow sau Permite