Angajatorii europeni reclamă o nouă criză pe piața forței de muncă. Rezultatele a două sondaje arată că peste jumătate din firmele mici și mijlocii din România susțin că nu pot găsi
Din punct de vedere statistic, salariile din sectorul bugetar au avut o evoluție ciclică începând din 2017, începând cu o creștere puternică înainte de pandemie și continuând cu
Într-un an în care promisiunile legate de lipsa creșterii taxelor și majorarea salariilor și pensiilor se bat cap în cap cu presiunea unei reforme fiscale din temelie pentru reglarea inflației
Inteligenţa artificială (AI) nu poate înlocui chiar acum majoritatea lucrătorilor din punct de vedere al raportului cost/eficienţă, se arată într-un studiu amplu realizat de MIT
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a anunțat public, prin procesul de transparenţă decizională, sumele rambursate pentru fiecare pacient înregistrat pe listele medicilor de familie,
Creşterea taxelor pentru salarii sau beneficii şi provocările găsirii angajaţilor potriviţi determină companiile industriei să aibă o perspectivă mai puţin optimistă asupra anului viitor,
Venitul brut realizat de salariaţii care au lucrat cu contract de muncă având un program complet de lucru şi au fost plătiţi pentru întreaga lună octombrie 2022 a fost 6.190 lei, cu peste o
Aproximativ 1,3 milioane de angajați din sectorul bugetar vor avea parte majorări salariale de 5% începând cu anul 2024. Pentru cadrele didactice, aceste majorări vor fi chiar mai substanțiale,
Într-o industrie caracterizată de salarii mari, sectorul IT din România a traversat o transformare semnificativă între 2020 și 2023. Dacă înainte și în timpul pandemiei de COVID-19
Noua lege a salarizării în sectorul bugetar, un subiect dezbătut cu recurență atât în ultimele zile în Guvern, cât și de către patronatele și sindicatele din numeroase domenii, este și
Executivul a aprobat luni proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare, pe lângă care, oficialii guvernului au declarat că vor emite separat o ordonanţă de urgenţă pentru reglementarea
Avansul inflatiei "inghite" incet cresterile salariale real pozitive, dar mai exista cateva ramuri ale industriei unde angajatii n-ar trebui sa se simta loviti de criza costului vietii.
O companie mică, precum un start-up, se confruntă la început cu multe responsabilități și prea puțini oameni specializați în staff. Dacă nu ai încă o echipă de HR care să se ocupe cu
Visma are o cultura si o viziune dedicate schimbarii, increderii si imbunatatirii continue a solutiilor din domeniul IT. Visma Software, una dintre cele mai mari companii dezvoltatoare de produse
Salariul mediu brut in institutiile bugetare din Romania este cu peste 25% mai mare decat salariul mediu brut din mediul privat, se arata in cifrele publicate de Institutul National de Statistica
Angajatorii vor folosi criza pentru a scadea salariile in anumite domenii, astfel incat romanii care nu vor sa fie dati afara vor fi fortati sa accepte acest lucru. Mai mult, singurii norocosi care
Salariile din Romania au prezentat un trend ascendent inca de anul trecut. Astfel ca salariul minim brut pe economie a ajuns la suma de 2.230 incepand cu 1 ianuarie 2020, ceea ce inseamna 1.347 lei
Obiectivul unui departament de resurse umane este acela de a gasi candidatul ideal pentru fiecare post. O recrutare nepotrivita poate sa influenteze negativ dezvoltarea companiei si sa intarzie
Conditiile echitabile de munca sunt centrul unei economii de piata functionale. Cetatenii se asteapta ca Uniunea Europeana sa le ofere niveluri ridicate de bunastare, in timp ce economia se indreapta
Pentru perioada sarbatorilor de iarna, Up Romania, unul dintre principalii emitenti de beneficii sub forma de tichete sau carduri, estimeaza o crestere cu 15% a vanzarilor de tichete si carduri cadou
Desi Romania a avut mereu rezultate bune la olimpiadele de matematica si informatica si furnizeaza cei mai multi specialisti IT la nivel european, tara are un deficit anual de peste 15.400 de
In contextul global actual, domenii precum IT si cel al cercetarii-dezvoltarii-inovarii ("CDI") sunt elemente cheie ale unei dezvoltari sustenabile, iar digitalizarea accelerata determina atat
Angajatii din sectorul IT care lucreaza in Romania au cele mai mici salarii comparativ cu specialistii din acest domeniu care activeaza in celelalte tari din Europa de Est, potrivit rezultatelor unei
Domeniul tehnic este extrem de cautat in ultimii ani in Romania. Fie ca discutam despre joburi din domenii precum: mecanica, sudura, constructii sau despre joburi tehnice in operarea maselor platisce
Majoritatea muncitorilor din Romania nu au o pregatire pentru activitatea pe care o practica, lucrand pe posturi de muncitori necalificati. Acest lucru reprezinta o problema, in conditiile in care
Campaniile de marketing online au devenit obligatorii pentru orice business care vinde pe internet, mai ales daca esti un magazin online. Rezultatele campaniilor depind foarte mult de dimensiunea
Topul salariilor din Romania a fost dominat, in 2018, de sectorul IT, unde castigul salarial mediu net s-a situat la 5.731 de lei/luna, reiese dintr-un raport anual HR Review & Trends, publicat luni
USR a decis sa schimbe agenda publica setata pe Justitie de alianta condusa de Liviu Dragnea si sa propuna dezbateri si solutii in zona economica. "La doi ani de la preluarea guvernarii PSD suntem