Politistii, lucratorii din penitenciare si rezervistii militari vor protesta, joi, in fata ministerelor Justitiei si Afacerilor Interne, intr-o incercare de a atrage atentia asupra problemelor
Schimbarea filosofiei de taxare a veniturilor personale, prin trecerea la impozitul pe gospodarie, si decizia de transfer a contributiilor sociale de la angajator la angajat au reprezentat cele mai
Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, recent transferat de la Penitenciarul Iasi la cel din Vaslui, povesteste viata traita in primul an al pedepsei executate in inchisoarea ieseana.
ORDONANTA DE URGENTA nr. 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 392 din 29 iunie 2013 si prevede urmatoarele reguli in ceea ce priveste
Cuantumul lunar al drepturilor banesti va fi diminuat cu 15% de la 1 iunie inclusiv pentru invalizi, veterani si vaduve de razboi, precum si pentru fostii detinuti politici, deportati si sotul
La 11 ianuarie 2002, Pentagonul a adus la baza sa din Cuba, Guantanamo, primul grup de prizonieri din Afganistan, refuzandu-le orice tip de drepturi, noteaza Roberto Montoya, in editorialul sau