Angajatorii europeni reclamă o nouă criză pe piața forței de muncă. Rezultatele a două sondaje arată că peste jumătate din firmele mici și mijlocii din România susțin că nu pot găsi
Prosperitatea economiei în România depinde și de inițiativele de dezvoltare locale axate pe tehnologie, care ar putea transforma economiile orașelor și regiunilor în care vor fi implementate.
România se află în ultimii doi ani de aplicare al pachetului de măsuri aferente Planului Național de Redresare și Reziliență. Deși se află la nivel cu celelalte nouă țări care au aplicat
Pendulând între distanțare față de chestiunile care privesc actualitatea economică a țării și neîncredere în sistem, oamenii au căpătat în ultimele decenii o doză de scepticism în
Potrivit Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, noua lege care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2024 privind sistemul românesc de asistență socială va face ca numărul
Pe măsură ce trec de pragul majoratului sau ies de pe băncile facultății, majoritatea tinerilor își doresc să se desprindă de casa în care au crescut și să se stabilească pe propriile
România ocupă un loc proeminent în mai multe categorii agricole la nivel european, demonstrând o contribuție importantă în sectorul agricol al Uniunii Europene. Potrivit analizei Key Figures
Piața forței de muncă este mai competitivă decât a fost vreodată. Atât profesioniștii cu experiență, cât și tinerii absolvenți se luptă pentru ceea ce pare a fi un număr tot mai mic de
Tabloul de Bord al Procedurii de Dezechilibru Macroeconomic, publicat anual de Eurostat, este format din 14 indicatori relevanți pentru detectarea timpurie a dezechilibrelor macroeconomice existente
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat marți, 7 noiembrie, la o conferinţă de presă, că măsurile fiscal-bugetare sunt oarecum tranzitorii spre reforma fiscală adevărată pe care,
Banca Mondială a publicat o actualizare a Diagnosticului Sistematic de Țară (DST) pentru România, publicat inițial în 2018 și care a identificat un set de priorități de dezvoltare prin care
Există multiple dezbateri în dialogul public și un nivel ridicat de incertitudine în ceea ce privește influența pe carte inteligența artificială (AI) o va avea – sau o are deja – asupra
Odată cu promulgarea Legii 296/2023, fluctuațiile fiscale și economice cu care urmează să se confrunte întreprinderile românești anul viitor au acaparat dialogul public.
Operatorul restaurantelor McDonald's pe plan local, Premier Restaurants Romania, a demarat o campanie de recrutare la nivel national pentru peste 1.000 de tineri.
Toti visam la o vacanta de lux intr-o destinatie exotica, desi de multe ori ne depaseste bugetul. Daca totusi esti hotarat sa te rasplatesti dupa un an greu de munca cu o vacanta de lux, iata cateva
Esti in ultimul an de liceu si, cu siguranta, te gandesti sa alegi o universitate care sa-ti asigure, la absolvire, sanse maxime de a-ti construi o cariera frumoasa? Vrei sa ai un viitor sigur, sa-ti
Esti absolvent de liceu si, cu siguranta, vrei sa alegi o universitate, care sa-ti asigure, la absolvire, sanse maxime de a-ti construi o cariera frumoasa? Vrei sa ai un viitor sigur, sa-ti gasesti
Bugetul zero de anul acesta pentru cercetare ameninta invatamantul superior din Romania dupa ce in topul Shanghai al celor mai bune 1.000 de universitati din lume, un top ce pune accent pe stiintele
Fundatia Alexandrion premiaza 5 tineri remarcabili prin proiectele lor cu impact puternic asupra comunitatilor din care fac parte, in cadrul Galei Matei Brancoveanu 2020.
Un sfert dintre companii iau in calcul importul de forta de munca pentru a-si acoperi deficitul de angajati, cererea fiind, in special, pentru muncitori necalificati sau sezonieri, releva studiul
UniCredit Bank porneste prima editie a Start Major, programul de educatie financiara si pentru cariera care va pregati elevii din invatamantul profesional si tehnic sa devina independenti.
Migratia da nastere unor preocupari legate de "exodul creierelor", al mainii de lucru calificate din tarile de origine, deoarece persoanele cu un nivel superior de educatie tind sa emigreze mai des
O parcela de teren din apropierea orasului Debrecen, estul Ungariei, pe care BMW urmeaza sa construiasca o uzina de productie de un miliard de euro, a fost pusa la dispozitie marti constructorului
Faptul ca autoritatile tin Romania sub potentialul sau de dezvoltare reprezinta pentru multi un imbold suficient de puternic pentru a pleca din tara in cautarea unei vieti mai bune. Pentru cativa
Mai mult de jumatate dintre angajatii de la nivel global se simt amenintati de automatizare si cred ca locurile lor de munca vor fi schimbate semnificativ sau vor disparea in urmatorii zece ani,
Banca Europeana de Investitii (BEI) a convenit sa acorde 25 de milioane euro pentru a creste calitatea, eficienta si eficacitatea predarii, invatarii si cercetarii in cadrul Universitatii Politehnice
Principalii factori care au dus la devalorizarea leului in raport cu principalele valute reprezinta, de fapt, o reactie in lant declansata de majorarile de salarii necorelate cu productivitatea, care
Soarta asigurarilor din Romania tine de educatie, deci e nevoie de un imens efort de educatie a cetatenilor, pentru ca romanii nu gandesc pe termen lung, a declarat, marti, secretarul de stat in