Duminică, 14 aprilie, între orele 12.00 și 15.00, consumul de energie electrică al României a atins un minim istoric: 3.900 MW. Această valoare a fost înregistrată aproape de ora 15.00 și
Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, a adoptat marți, 9 aprilie 2024, în plen, unul dintre cele mai importante proiecte de lege în domeniul energiei din ultimii ani: Legea
Ministerul Energiei a lansat luni, 25 martie, schema pentru Contracte pentru Diferenţă (CfD) în domeniul energiei regenerabile, un instrument financiar menit să stimuleze producţia de energie
Combinatul siderurgic Liberty Galați, fosta Sidex, nu și-a plătit, de două ori la rând, contribuția pentru cogenerare către Transelectrica, o obligație pe care o au furnizorii de
România a depășit în 2023 pragul de 1 GW de capacitate solară instalată, printr-o combinație între proiectele prosumatorilor și instalații solare de mari dimensiuni.
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei lucrează la o modificare a metodologiei de racordare prin instituirea unei garanţii de 5% din valoarea avizelor tehnice de racordare
Guvernul a recunoscut, într-un document oficial citat în presă că există întârzieri foarte mari în efectuarea plăților compensatorii destinate furnizorilor de electricitate și gaze
Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica a anunţat că Centrul de Arbitraj de la Viena a admis pretenţiile lui Comănescu Jean-Valentin, fost membru al Consiliului de
Trei milioane de panouri fotovoltaice au primit aprobare de mediu doar în judeţul Arad, între care şi cel mai mare parc fotovoltaic din România, care însumează 1,79 milioane panouri, potrivit
Prin componenta REPowerEU a PNRR, compania Transelectrica a obţinut o finanţare nerambursabilă de peste 56 de milioane de euro, bani ce vor fi folosiți pentru trei proiecte de investiții:
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja a participat, la Budapesta, la reuniunea ministerială a Comitetului Director, înființat în conformitate cu prevederile Acordului de Parteneriat Strategic în
Un coridor energetic verde între Grecia și Polonia ar permite transmiterea surplusului de energie fotovoltaică din Balcani către nord-vestul Europei și a energiei eoliene în direcția opusă.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat duminică, 8 august, că scumpirile recente de pe pieţele angro de energie electrică şi gaze naturale nu se vor regăsi în totalitate şi în
Transelectrica a transmis vineri, 21 mai, ca energia adusa din Bulgaria si Ucraina a aprins becurile romanilor in primul trimestru. Cantitatile totale importate de energie au fost insa in scadere,
Pretul energiei pe piata din Romania este, joi, cel mai mare din regiune, iar tara noastra va importa electricitate pe tot parcursul zilei, potrivit datelor bursei de energie OPCOM si Transelectrica.
Consumul national de energie electrica a ajuns joi dimineata la cele mai mari niveluri din aceasta iarna, depasind 9.300 de MW, in timp ce importurile se apropie de capacitatea maxima a retelei,
Romania importa marti dimineata peste 1.700 de MW de energie electrica, in conditiile in care consumul national depaseste 9.000 de MW, potrivit datelor Transelectrica, analizate de AGERPRES.
Seful Cancelariei premierului, Ionel Danca, sustine ca romanii vor cheltui mai putin pe energie electrica, dupa ce tarifele de transport si distributie ar urma sa scada, incepand cu data de 15
Parcurile eoliene genereaza peste 37% din productia nationala de energie electrica, Romania exportand in jur de 1.500 de MW miercuri dupa-amiaza, potrivit datelor Transelectrica.
Consumul national de energie electrica depaseste 9.100 de MW joi dimineata, pe fondul temperaturilor scazute din aceasta perioada, tara noastra aducand din import peste 1.500 de MW pentru a-si
Romania are, luni, cea mai ieftina piata spot de energie electrica din regiune, pe fondul productiei mari de energie hidro, potrivit datelor Transelectrica si OPCOM, analizate de AGERPRES.
Ministrul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, sustine ca - din cauza lipsei investitiilor - tara noasta risca sa nu isi poata asigura necesarul de energie, intr-o iarna
Romania consuma din import, vineri in jurul pranzului, 1.470 de MW de electricitate, mai mult decat obtine din principala sa sursa interna de productie a energiei, respectiv energia nucleara, si