Benzinăriile afișează prețuri mai mari la combustibil începând de vineri, 19 aprilie. Prețurile ridicate pentru benzină și motorină au reprezentat motive de dezbatere și au fost, în
Noul presedinte al Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism, Alin Burcea, vrea sa transforme atragerea turistilor straini (n. red. incoming) in prioritate nationala
Prețurile continuă să crească de la o lună la alta în Turcia, arată un raport al institutului de statistică publicat miercuri, 3 aprilie. Prețurile au crescut în medie cu aproape 69% în
Importurile de petrol, produse medicinale și farmaceutice și gaze naturale au reprezentat în 2023 o valoare de 104,5 miliarde euro, adică peste 30% din totalul valorii mărfurilor importate de
Trei experți internaționali în energie prezenți la conferința „Romanian Energy Market Conference. Securitatea aprovizionării cu gaze în etapa post-plafonare a prețului”, organizată de
Economia Romaniei isi va mentine trendul de crestere in 2024, insa cu un ritm mai moderat, investitiile publice si consumul privat urmand sa contribuie la o majorare a PIB-ului de aproximativ 2,7%,
Ionel Apostol, președintele Asociației „Împreună pentru A8”, care s-a menținut aproape de toate proiectele de infrastructură din zona Moldovei și nu numai, a actualizat, în cadrul
România, cu un PIB scăzut și un consum al resurselor materiale interne ridicat, se confruntă cu provocări importante în ceea ce privește productivitatea resurselor în contextul european.
La 1 ianuarie 2024, se împlinesc 25 de ani de când euro a devenit monedă oficială a 11 state membre ale UE, fiind introdus ca monedă virtuală pentru efectuarea de operaţiuni de plată care nu
Programul țării membre UE de subvenţii pentru achiziţionarea de vehicule electrice (EV) se va încheia prematur luni, 18 decembrie, după ce s-au rambursat aproximativ zece miliarde de euro din
Potrivit Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, noua lege care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2024 privind sistemul românesc de asistență socială va face ca numărul
Românca Romina Gingașu, soția lui Piero Ferrari, proprietarul companiei care produce celebrele mașini sport de lux, a vorbit sâmbătă la emisiunea În fața ta, de la Digi24 despre cum l-a
Cea mai mare companie minieră din Transilvania și una dintre primele din România, Cupru Min Abrud, a înregistrat pierderi uriașe în primele șase luni din 2023.
Investiţia de peste 100 de milioane de euro pentru Muzeul Naţional de Istorie a României este finanţată prin Acordul - cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului
Ultimele prognoze ale Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (CNSP) arată scenarii favorabile, susținute de guvern pentru finalul lui 2023 și parcursul anului viitor.
Începând cu data de 30 noiembrie, sistemul românesc de Garanție-Returnare a deșeurilor, administrat de RetuRO, va intra în funcțiune, de succesul său depinzând capacitatea României de a se
Investițiile în sistemele de panouri fotovoltaice rămân în continuare o prioritate pentru companiile din România. Interesul crescut pentru asigurarea propriei surse de energie electrică, cu
Banca Centrală Europeană (BCE) susţine o atitudine mai dură împotriva firmelor care refuză să accepte plata cu numerar, în încercarea de a se asigura că monedele şi bancnotele rămân un
Fotbalul este cel mai urmărit sport din lume. Drept urmare, cluburile încasează foarte mulți bani din drepturile TV și din biletele pe care le cumpără fanii. Aceste sume contribuie la bugetul
Tesla a obţinut un profit net de peste 1 miliard de dolari în trimestrul al doilea, de 10 ori mai mare faţă de anul trecut, şi venituri de 11,96 de miliarde de dolari, peste estimările
Libris aniverseaza 12 ani de activitate in mediul online. Cu aproape 14 milioane de carti vandute, libraria Libris.ro este o destinatie pentru achizitii culturale a peste 2 milioane de clienti din
Companiile de stat incep sa fie curatate, infrumusetate si scoase la "vanzare" pentru straini. De fapt, Executivul, prin Programul de convergenta 2021-2024, vrea sa imbunatateasca performantele
Ministrii noului guvern condus de Florin Citu sunt fie mai avuti, fie mai putin avuti, dar cert este ca fiecare se remarca printr-un bun detinut. Lista include o proprietate la Paris sau la Budapesta
Femeia care a delapidat peste 1 milion de euro din conturile agentiei CEC Bank din Zlatna, judetul Alba, a fost liberata conditionat. Elena Metesan a parasit Penitenciarul Gherla in luna ianuarie
Fostul ministru Eugen Teodorovici a ramas cu terenurile, casele si apartamentul din Capitala, dar si cu datorii de aproape 800.000 de euro, dupa ce nu a mai prins un loc in Parlamentul Romaniei si