Avand in vedere rezultatele pozitive, in aprilie este programata deschiderea unui nou magazin in Palas Iasi, tot sub conceptul de Workshop Experience. Alte deschideri sunt planificate pana la
Prima medie RCA a avut în primele nouă luni ale anului trecut o evoluţie de 5%, iar dauna medie plătită în baza poliţelor RCA a crescut cu 12%, precizează Uniunea Naţională a Societăţilor
România ocupă ultimul loc între țările blocului comunitar în privința utilizatorilor de internet care apelează la cursuri sau alte materiale de învățare online.
Sute de fermieri și transportatori din România au protestat împotriva guvernului în ultima săptămână, exprimându-și dorințele către autorități și așteptând rezolvări concrete pentru
Nuclearelectrica, care administrează centrala nucleară din Cernavodă, a raportat un profit net de 1,97 miliarde lei în primele nouă luni ale anului, în timp ce veniturile din exploatare au
Pieţele bursiere europene au închis luni în creştere, în pofida volatilităţii continue din Orientul Mijlociu, investitorii monitorizând date economice din Germania şi aşteptând în
Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) anunță că se fac ultimele înscrieri pentru cele 2 grupe de curs pentru dezvoltarea competențelor digitale ale angajaților din IMM-uri,
BNR a anuntat joi, 22 septembrie, un curs al dolarului de peste 5 lei. Este cea mai mare valoare inregistrata in ultimii 20 de ani, in linie cu evolutiile de pe piata internationala.
Novakid, cea mai importantă platformă online de engleză pentru copii din Europa și o companie consacrată de educație digitală, care reinventează învățarea limbii engleze ca a doua limbă
Sărbătorile au trecut, iar specialiștii ne avertizează că în curând va începe un nou val al Pandemiei de Covid-19, val cauzat de apariția și dezvoltarea variantei Omicron. Tot aceștia spun
Mai multa siguranta financiara pentru jucatori, o calitate superioara a serviciilor, dar si taxe si impozite destul de mari colectate pentru bugetul statului. Toate acestea sunt gestionate de o
Digitalizarea joaca un rol tot mai important in zilele noastre, fie ca vorbim despre cei care ofera produse si servicii, fie ca vorbim despre consumatori.
Statisticile publicate de Banca Nationala a Romaniei (BNR) indica scaderea creditelor restante cu 3.7% luna/luna si cu 12.4% an/an la 6.8 miliarde RON in mai, nivelul minim din decembrie 2019.
Industria farmaceutica din Romania va inregistra afaceri record in 2020, in contextul cererii crescute de medicamente si echipamente sanitare, generate de pandemia de Coronavirus.
Analistii CFA Romania estimeaza ca leul se va deprecia in urmatoarele 12 luni, comparativ cu valoarea actuala. Astfel, 85% dintre ei estimeaza, pentru orizontul de 6 luni, un curs valutar de 4,8345
Consiliul Uniunii Europene a adaugat marti Panama, Seychelles, Insulele Cayman si Palau pe lista sa de jurisdictii fiscale necooperante, acestea nepunand in aplicare reformele fiscale la care s-au
Anul acesta ar putea aduce un curs al euro in intervalul de 4,85 - 4,90 lei si pentru un dolar intre 4,40 - 4,55 lei, estimeaza majoritatea companiilor chestionate de Moneycorp si Frames, intr-un
Oana Sav a fondat Institutul de Marketing in 2011, din dorinta de a oferi sprijin si in Romania celor care isi doreau sa se perfectioneze in marketing prin programe profesionale certificate
Datele publicate pana acum de Ministerul Finantelor arata o crestere destul de pronuntata a sumelor care vor trebui platite anual in contul dobanzilor si comisioanelor la datoria publica. Deocamdata,
Exista o presiune pe curs care vine din deficitul comercial, datele publicate recent aratand un deficit in crestere pe luna trecuta, iar la aceasta se adauga cu siguranta si importurile aferente
Criza fortei de munca, accentuarea inflatiei, perspectivele deprecierii monedei nationale si extinderea blocajului financiar vor reprezenta, in 2020, cele mai importante provocari pentru mediul de
Modul in care se realizeaza, in prezent, supravegherea jucatorilor din piata de asigurari este diferit fata de anul 2015 astfel ca un nou caz Astra este putin probabil sa se repete in Romania, a
Daca lucrezi in domeniul marketing-ului online, cu siguranta esti familiarizat cu termeni precum SEO sau ROI. SEO (Search Engine Optimization) reprezinta totalitatea tacticilor prin care paginile
Indicatorul de incredere macroeconomica al CFA Romania, calculat pe baza estimarilor membrilor organizatiei, a scazut in luna iulie, fata de luna anterioara, iar analistii estimeaza ca euro va depasi