În toată Europa, munca agricolă este dependentă de migrație. Încă dinainte de aderarea la Uniunea Europeană, sezonierii români mergeau la culesul recoltelor în Spania sau Italia. Intrarea
Rețelele de socializare au devenit o parte integrantă a vieții noastre în secolul XXI. Ele au transformat modul în care comunicăm, socializăm și percepem anumite informații. În timp ce
YouTube a anunţat joi că va restricţiona ”recomandările repetate” de videoclipuri care ar putea dăuna sănătăţii mintale a adolescenţilor, într-un moment în care metodele folosite de
A venit vara. Şi împreună cu ea, toate schimbările pentru care nu suntem niciodată pregătite, dar pe care sfârşim prin a le accepta de la sine, că doar o dată e vara-n an şi parcă totuşi
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a dezvaluit ca s-a intalnit cu ministrul Transporturilor, Catalin Drula, pentru a discuta despre proiectul privind realizarea magistralei de metrou din Pantelimon.
Opera Nationala Bucuresti prezinta iubitorilor genului liric spectacolul "Turandot" de Giacomo Puccini, in regia, decorul, costumele si luminile lui Mario de Carlo, in cadrul programului Seri de
Opera Nationala Bucuresti transmite in cadrul Seri de Opera Online spectacolele "Turandot" de Giacomo Puccini, "Opus 73 (Iubire nesfarsita)" de Ludwig van Beethoven.
Industria auto din Romania vrea sa contribuie la productia de echipamente si produse medicale, precum masti, combinezoane si biocide, si va participa la proiectul de realizare a unui ventilator de
Banca Centrala a Suediei (Riksbank) a anuntat miercuri ca a inceput sa testeze o moneda digitala denumita e-krona, ceea ce duce aceasta tara cu un pas mai aproape de crearea primei monede digitale
Odata cu cresterea numarului de cazuri si a masurilor luate de autoritati pentru prevenirea raspandirii COVID-19, efectul asupra mediul de afaceri este tot mai puternic, majoritatea industriilor sunt
In ritmul actual de migratie, in 40 de ani satul romanesc va disparea, daca nu facem ceva pentru a-i motiva pe tinerii ramasi inca acasa sa-si dezvolte o mica afacere profitand de potentialul pe care
Tehnologia este o minune a zilei de astazi, dar si un element care ne poate subjuga, efectiv, si poate accentua depresiile. Spre exemplu, telefonul mobil: el creeaza dependenta de Facebook, WhatsApp,
In conditiile in care doua miliarde de oameni din intreaga lume petrec aproximativ o ora pe zi pe Facebook, un nou studiu vine si ne arata, din nou, ca utilizarea retelei sociale ne face rau.
Facebook-ul poate fi comparat, uneori, cu o fisa de diagnostic psihologic. Tot ceea ce posteaza individul, il reprezinta. Si oricat ar dori sa creada ca el foloseste Facebook-ul, de fapt, el este cel
Dorinta de a impartasi cu altii evenimente din viata noastra nu este noua, ea exista cu mult inainte sa fi aparut in peisaj Facebook si Instagram, si nu este neaparat o tendinta narcisista, sustine
Presedintele Senatului, liderul ALDE Calin Popescu-Tariceanu, a afirmat, sambata, ca vrea ca proiectul legii offshore sa intruneasca consensul tuturor partidelor politice reprezentate in Parlament,
Yves Mersch, membru in boardul Bancii Centrale Europene, a facut luni un apel pentru ca Europa sa isi puna la punct propriile servicii globale de plati cu cardul, pentru a putea concura cu rivalii
Crimeea a ramas fara curent din cauza unei pene electrice la o centrala care aprovizioneaza peninsula ucraineana - anexata in 2014 de Rusia, au anuntat autoritatile locale.
Miliardarul George Soros este de parere ca Facebook si Google reprezinta o amenintare la adresa democratiei deoarece au devenit monopoluri si impiedica inovatia in domeniul tehnologic.
Romania are cel mai slab scor din Uniunea Europeana in ceea ce priveste educatia financiara, iar cand vine vorba de investitii, romanii primesc sfaturi de la cine nu trebuie, in defavoarea
Facebook a fost creat pentru a exploata "o vulnerabilitate in psihologia umana", iar impactul asupra utilizatorilor, in special asupra copiilor, poate fi extrem de serios.
Castigul in pariuri este posibil, insa nu poate fi obtinut daca jucatorul nu respecta o serie de reguli de baza, lucru care, din pacate, inca le lipseste multora.
Jimmy Wales, fondatorul Wikipedia, va lansa un serviciu online, Wikitribune, care va promova fact-checkingul (verificarea faptelor), cu scopul de a lupta cu stirile false.
Piata de pariuri online este pe cale sa inregistreze un record spectaculos in anul 2017, spun specialistii din cadrul comunitatii pariorilor din Romania, PariuriX.com.
Esti tot timpul cu telefonul in mana? Verifici foarte des noutatile aparute pe Facebook? Citesti stirile direct de pe smartphone? Petreci mai mult timp cu ochii in dispozitiv decat muncind? Atunci
Cel putin odata pe luna, unul din doi utilizatori de internet isi verifica contul de Facebook. Reteaua inregistreaza un numar de 1,49 de miliarde de utilizatori, in crestere cu 13% fata de anul
Sunt circa sapte miliarde de oameni pe Pamant, iar peste 860 de milioane dintre ei isi verifica paginile de Facebook in fiecare zi. De aceea, reteaua sociala a ajuns sa valoreze 200 de miliarde de