Meta, compania care deține Facebook, Instagram și Threads, a anunțat luna trecută măsuri de reducere a conținutul politic pe unele platforme de socializare, dar schimbarea a devenit reală
Președintele interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, a anunțat un vot-fulger pentru marți, 9 aprilie, care vizează interzicerea păcănelelor în localităţile sub 15.000 de locuitori
Comisia Europeană a criticat deschis în cadrul unei vizite oficiale la București în perioada 18-21 martie întârzierile înregistrate de România în implementarea reformelor asumate prin Planul
Camera Reprezentanţilor a adoptat miercuri, 13 martie, un proiect de lege care prevede interzicerea TikTok în Statele Unite în cazul în care reţeaua de socializare nu îşi rupe legăturile cu
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din Romania, anunţă că au apărut în mediul online clipuri video contrafăcute, folosind tehnologia „deepfake”. În special rețeaua
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan afirmă că preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat, marţi, în plenul Parlamentului European că retrage propunerea controversată
Ministrul Agriculturii Florin Barbu afimră că luni se va întâlni cu reprezentanţii comercianţilor şi procesatorilor pentru a analiza rezultatele plafonării adaosului comercial la alimentele
Cristian Vasilcoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii a anunțat vineri, 19 ianuarie, pe Facebook, că persoanele cu dizabilităţi vor primi carduri electronice de carburant pentru transport,
Meta a decis să ascundă de adolescenți postările care abordează subiecte care le pot da idei periculoase. Decizia vine după valul de critici, cu privire la faptul că rețelele sale sociale au
Una dintre cele mai recente inițiative ale Guvernului în drumul către digitalizarea sistemului fiscal al României este introducerea sistemului e-TVA, care ar avea ca prim rol redefinirea modului
Contractul pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de lărgire la 4 benzi a DN1A, pe sectorul cuprins între Centura Bucureşti şi intersecţia cu Şoseaua Chitila - Mogoşoaia (judeţul Ilfov)
Comisia Europeană a anunţat luni, 18 decembrie, măsuri legale împotriva platformei de socializare X a lui Elon Musk, fostă Twitter, din cauza răspândirii dezinformării şi încălcării
Rețelele de socializare au devenit o parte integrantă a vieții noastre în secolul XXI. Ele au transformat modul în care comunicăm, socializăm și percepem anumite informații. În timp ce
În industria software development, tehnologiile și metodele de dezvoltare se adaptează în mod constant pentru a răspunde noilor cerințe și tendințe. Pe măsură ce ne uităm înainte către
Cele trei rafinării din arealul municipiului Ploieşti au fost amendate de Garda de Mediu Prahova ca urmare a numeroaselor sesizări privind disconfortul olfactiv resimţit în ultima perioadă de
Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a declarat, referitor la amendamentul la legea privind măsurile fiscale care prevedea o naţionalizare a Pilonului II de pensii, că este vorba despre „un
Dezbaterea privind noile plafoane pentru plățile cu numerar atât între companii a stârnit numeroase dispute publice în media, pe rețelele sociale și în forumurile politice, pe tema
Cursurile de marketing online pot fi instrumente puternice pentru creșterea afacerii tale atunci când te ajută să obții practic cunoștințele necesare să îți dezvolți afacerea și să faci
Claudiu Nasui, fost ministru al Economiei, Antreprenoriatului si Turismului, a avertizat romanii ca "dezastrul economic este abia la inceput" si i-a sfatuit sa nu faca datorii, sa nu isi tina
O supraincalzire la un echipament auxiliar din spatiul tehnic al Therme Bucuresti a dus la evacuarea clientilor prezenti, duminica, 12 iunie, informeaza reprezentantii complexului.
Copresedintii USR PLUS Bucuresti vor propune Biroului Municipal aprobarea de catre consilierii generali a noului proiect de buget, transmite viceprimarul Horia Tomescu, adaugand ca varianta rezultata
Premierul Florin Citu a anuntat miercuri, 24 martie, intr-o postare pe Facebook ca a facut un apel catre autoritatile locale sa se implice in continuare in aplicarea cu fermitate a actualelor masuri
Imense terenuri protejate din padurea amazoniana din Brazilia si zone rezervate pentru triburi indigene sunt vandute ilegal pe platforma Marketplace a retelei de socializare Facebook, arata o ancheta
Autoritatea de supraveghere in domeniul confidentialitatii a Uniunii Europene, EDPS, a sustinut, miercuri, eforturile UE de a restrange puterea detinuta de Apple, Amazon, Google, divizie a grupului
Premierul Florin Citu anunta reforme in tot aparatul public si in companiile de stat, in sistemul de pensii, in sistemul de salarizare, a ANAF si restructurarea companiilor de stat care au pierderi
Cetatenii straini care vor calatori de sambata in Suedia vor trebui sa prezinte la intrarea in tara un test negativ la coronavirus efectuat cu cel mult 48 de ore in urma, a anuntat miercuri guvernul
Ministerul Economiei are prevazut pentru anul 2021 un buget de 6,6 miliarde de lei, iar 92% va merge pe trei scheme de ajutor de stat, si anume cea pentru HoReCa, restanta pentru Start-up Nation si
Toti cei care au divulgat date cheie in cazul Masurii 3, in speta procentul de cofinantare de la limita eligibilitatii, au comis fapte penale si vor suporta consecintele, a scris, joi, pe Facebook,