Într-un an în care promisiunile legate de lipsa creșterii taxelor și majorarea salariilor și pensiilor se bat cap în cap cu presiunea unei reforme fiscale din temelie pentru reglarea inflației
Grecia ia in considerare anul viitor sa achite anticipat mai multe imprumuturi de la Fondul Monetar International (FMI), pentru a-si reduce povara datoriei, si vrea sa-si convinga creditorii oficiali
Grecia a achitat anticipat o parte din masivul imprumut luat de la Fondul Monetar International (FMI), a anuntat Ministerul de Finante de la Atena, transmite Reuters.
Grecia vrea sa restituie inainte de scadenta imprumuturile luate de grupurile bancare elene de la Banca Centrala Europeana si Fondul Monetar International, pentru a-si reduce costurile aferente
Grecia a anuntat joi ca a renuntat la restrictii in domeniul retragerii de numerar si a miscarii capitalului in interiorul tarii, informeaza publicatia Kathimerini.
Guvernul elen a profitat de prima vizita a reprezentantilor creditorilor sai dupa iesirea oficiala a Greciei din criza pentru a cere renuntarea la o noua taiere a pensiilor, care era prevazuta sa se
Comisia Europeana a salutat luni incheierea, cu succes, a programului de sprijin cu Grecia si totodata si-a exprimat speranta ca acesta este inceputul unei noi ere pentru tara cu cea mai mare povara
Grecia iese de sub bagheta creditorilor sai, la opt ani dupa ce criza datoriilor a transformat economia tarii si a schimbat vietile oamenilor. Totodata, o mare parte din greselile facute atunci de
Acordul pentru reducerea datoriei Greciei face datoria imensa a tarii sustenabila pe termen mediu, dar estimarile optimiste privind cresterea economiei si inregistrarea unui excedent primar in viitor
Guvernele din zona euro au reusit joi noaptea, dupa peste sase ore de negocieri, sa ajunga la un acord indelung asteptat pentru reducerea datoriei Greciei, intr-un moment in care Atena se pregateste
Suma Chakrabarti, presedintele Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare - infiintata pentru a ajuta finantarea tranzitiei fostei Europe comuniste la economia de piata -, vrea sa extinda
Impasul rundei de negocieri de primavera intre Atena si creditorii din zona euro pare sa fi luat sfarsit, ministrul elen de Finante, Euclid Tsakalotos, anuntand pe 2 mai ca cele doua parti au ajuns
Razboiul dus intre creditorii europeni ai Greciei si FMI, pe tema stergerii datoriilor tarii, pleaca de la premise false, crede Hugo Dixon, unul dintre cei mai apreciati editorialisti economici din
Nesfarsita poveste a datoriilor inregistrate de eleni este tragica din mai multe motive, unul dintre acestea fiind si ca relatia Atenei cu creditorii internationali este o reminiscenta a programelor
Indaratnicia cu care reprezentantii Germaniei s-au opus unei restructurari a datoriei inregistrate de Grecia a facut sa curga rauri de cerneala, de cele mai multe ori contra acestei optiuni, mai ales
Recenta fluctuatie a cursului de schimb al yuanului exemplifica tot ce este mai bun si mai rau intr-o societate globalizata, unde evenimentele in derulare de pe o piata pot hotari calculele politice
Ministrul grec al Finantelor, Yanis Varoufakis, a declarat ca o uniune monetara care nu poate garanta functionarea bancilor reprezinta "o negare" a principiilor acesteia si a reiterat propunerea sa
Dupa o runda de negocieri maraton de 17 ore, creditorii Greciei din zona euro si delegatia elena prezenta la Bruxelles au cazut de acord in ceea ce priveste acordarea unui imprumut de urgenta pentru
Agresivitatea de care a dat dovada guvernul grec Syriza in negocierile cu creditorii internationali nu este pe placul partenerilor europeni. Cerbicia Greciei ar putea fi insa combatuta cu ajutorul
Guvernul grec este convins ca la summitul zonei euro convocat pentru luni la Bruxelles se va gasi o solutie, pe baza "respectarii regulilor Uniunii popoarelor si a statelor, dar si a Democratiei, o
Guvernul de la Atena a reusit sa impinga epilogul crizei negocierilor cu creditorii pana spre sfarsitul lunii iunie. Cu toate acestea, mai multi analisti sunt de parere ca suntem departe de a vedea
Grecia si creditorii tarii par sa se indrepte, in sfarsit, spre atingerea unui acord in negocierile privind criza datoriilor elene. O noua runda de discutii este programata miercuri, 24 iunie, iar
Premierul grec, Alexis Tsipras, se intalneste cu presedintele rus, Vladimir Putin, la Moscova, cu doar o zi inainte de data limita in care Grecia trebuie sa returneze FMI 450 de milioane de euro.
Negocierile fara rezultat duse cu creditorii din zona euro forteaza guvernul de la Atena sa se replieze in cautarea unor solutii de urgenta, pentru a rezolva criza financiara si umanitara prin care
Grecia trebuie sa respecte reglementarile zonei euro si nu poate solicita un tratament special pentru datoria sa, dupa victoria stangii radicale in alegerile de duminica, a afirmat directorul general
Grecii au inceput sa voteze duminica in cadrul alegerilor legislative anticipate, care ar putea aduce la putere partidul anti-austeritate Syriza, manati pe de o parte de ideea de a-si redobandi
Directorul general al Fondului Monetar International (FMI), Christine Lagarde, a avertizat luni Grecia ca vor exista consecinte in cazul restructurarii datoriei sale dupa alegerile legislative, in
Europa trebuie sa recunoasca ca se afla sub atacul Rusiei si sa ajute Ucraina, care ar putea avea nevoie de pana la 50 de miliarde de dolari, a avertizat joi investitorul George Soros, care considera
Autoritatile de la Bruxelles analizeaza desfiintarea troicii care supravegheaza mersul reformelor din Grecia, pentru a le permite oficialilor de la Atena sa aplice propriul plan economic, in schimbul
Fondul Monetar International (FMI) analizeaza schimbarea regulilor pentru acordarea de imprumuturi mari tarilor cu probleme financiare si eliminarea exceptiei care a permis creditarea Greciei in 2010