Instalarea de panouri voltaice pe mari întinderi agricole a dus, recent, la conflicte între producătorii de energie și agricultorii care voiau să continue să folosească pășunile pentru
România se află în ultimii doi ani de aplicare al pachetului de măsuri aferente Planului Național de Redresare și Reziliență. Deși se află la nivel cu celelalte nouă țări care au aplicat
Din punct de vedere statistic, salariile din sectorul bugetar au avut o evoluție ciclică începând din 2017, începând cu o creștere puternică înainte de pandemie și continuând cu
După ce anul trecut, Guvernul a introdus o măsură pentru taxarea suplimentară a concediilor medicale cu 10% prin Ordonanța de Urgență nr. 115/2023, la mijlocul lui februarie s-a votat în
Sute de fermieri și transportatori din România au protestat împotriva guvernului în ultima săptămână, exprimându-și dorințele către autorități și așteptând rezolvări concrete pentru
O misiune a Fondului Monetar Internaţional, condusă de Jan Kees Martijn, a sosit luni la Bucureşti, pentru a analiza recentele evoluţii economice şi financiare şi pentru o revizuire a
Aproximativ 1,3 milioane de angajați din sectorul bugetar vor avea parte majorări salariale de 5% începând cu anul 2024. Pentru cadrele didactice, aceste majorări vor fi chiar mai substanțiale,
Plenul Parlamentului European (PE) a votat, miercuri, cu largă majoritate, 424 voturi „pentru”, 101 „împotrivă” şi 102 abţineri, raportul eurodeputatului PNL Siegfried Mureşan privind
Executivul a aprobat luni proiectul de lege privind măsurile fiscal-bugetare, pe lângă care, oficialii guvernului au declarat că vor emite separat o ordonanţă de urgenţă pentru reglementarea
Romania se numara printre tarile cu cel mai ridicat potential agricol. De aceea, o afacere demarata in acest domeniu se poate dezvolta rapid, devenind foarte profitabila. In acelasi timp, agricultura
Din cele 30,4 miliarde de euro ce vor veni din fonduri europene prin Mecanismul de Redresare si Rezilienta, Romania vrea sa cheltuiasca 6,5 miliarde de euro pentru combaterea schimbarilor climatice.
Presedintele Klaus Iohannis a avut o sedinta de lucru marti, 18 august, la Palatul Cotroceni, cu premierul Ludovic Orban si cu ministrii Finantelor, Economiei, Transporturilor si Agriculturii.
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, afirma ca este nevoie de sustinere pentru micii agricultori romani si ca agricultura romaneasca ar avea nevoie de "cel putin" 15 miliarde de euro pentru a deveni
Presedintele Klaus Iohannis a avut, marti, o consultare bilaterala in format de videoconferinta cu presedintele Consiliului European, Charles Michel, in vederea pregatirii reuniunii Consiliului
Presedintele Klaus Iohannis a discutat cu presedintele Consiliului European, Charles Michel, despre Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 si planul de redresare economica propus de Comisia Europeana.
Productia interna de legume, lapte si grau este suficienta la ora actuala pentru asigurarea consumului de alimente pentru romani, a declarat, luni, secretarul de stat in Ministerul Agriculturii si
Orice fermier ar trebui sa stie de Tractorsud.ro. Fie ca esti fermier local sau ai luat fonduri europene pentru agricultura, cu siguranta vei avea nevoie de echipament profesionist pentru a face fata
Romania importa inca prea multe produse agricole raportat la ceea ce natural se poate produce in tara, fapt care arata ca potentialul nu este inca valorificat pe deplin, a afirmat Mugur Isarescu,
Romania se pregateste sa inchida anul 2019 cu buzunarul gol, bugetul tarii este pe cale sa inregistreze cel mai mare deficit din ultimii 9 ani, iar economia pare ca s-a oprit, pentru moment, din
In ultimii 4 ani, DNA a primit 241 sesizari de la DLAF si OLAF privind suspiciuni de comitere a unor infractiuni impotriva intereselor financiare ale UE, iar, pe de alta parte, procurorii DNA au
Cifra de afaceri a companiilor locale care activeaza in sectorul agriculturii va creste cu aproape jumatate de miliard de euro in 2019, plasand agricultura printre sectoarele strategice ale economiei
In Romania exista aproape 600 de castele si conace incluse in patrimoniul national, plus multe alte cladiri seculare care nu au fost clasate. Unele dintre acestea s-au degradat de-a lungul anilor,
Mediul de afaceri nu este interesat de cine ramane la guvernare, ci de deblocarea rapida a situatiei, intrucat, in prezent, avem o tara care nu mai functioneaza din punct de vedere economic, a
Evolutia utilajelor de constructii inovatoare este intr-o crestere rapida si continua. Acest lucru determina companiile de constructii sa se orienteze catre utilaje de constructii cat mai performante
Statisticile arata ca in Romania un utilaj agricol este folosit de peste 3 ori mai mult fata de media europeana, si cu mult mai mult fata de tari precum Germania, Olanda sau Austria. Acest lucru este
USR-PLUS a prezentat, joi, programul electoral pentru Parlamentul European. Printre promisiunile aliantei se afla crearea unui MCV European aplicabil, aderarea Romaniei la Schengen, dar si modificari
Libra Internet Bank a incheiat recent doua conventii cu Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri pentru imbunatatirea accesului fermierilor romani la finantare, prin care se
Agricultura romaneasca a inregistrat in acest an cele mai bune rezultate din istorie, cu productii record la grau, porumb si floarea soarelui. Recolta totala de cereale obtinuta in 2018 - aproximativ