Ministrul grec al Transporturilor, Christos Staikouras, a punctat joi, 11 aprilie, importanța conexiunii dintre statul elen și România, prin extinderea unui proiect de infrastructură feroviară.
Deși în anul 2023, pe piața românească, au fost instalate panouri solare cu o putere de peste 1.000 MW, ce au totalizat investiţii de aproximativ un miliard de euro, iar un aport semnificativ
O parte a proiectului de reabilitare a căii ferate Caransebeș-Arad, în valoare de aproape două miliarde de euro, este blocat în birocrație. E vorba de tronsonul care cuprinde Timișoara, unde
Primul tren electric inter-regional din setul celor 37 contractate de Alstom va părăsi miercuri fabrica din Katowice, Polonia, şi va ajunge la Curtici sâmbătă seara.
Primele două tramvaie noi din municipiul Brăila din ultimii 35 de ani, cumpărate cu fonduri europene şi realizate la SC Astra Vagoane Călători Arad, au sosit marţi şi vor fi date în
"Reteta Bolojan in administratie" inseamna geografie, patrimoniu, controlul bugetelor, investitii, majoritate in CL sau CJ si, desigur, oameni si strategie, a explicat joi presedintele CJ Bihor, Ilie
Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat cu italienii de la Todini Costruzioni Generali contractul de proiectare si executie pentru drumul de legatura Autostrada
Constructorul turc incepe in luna februarie lucrarile la lotul 1 din inelul sudic al Autostrazii de Centura a Capitalei, intre localitatile Glina si Vidra, a anuntat ministrul Transporturilor,
Noul spital construit in Lipova cu 5,6 milioane de euro, finantare guvernamentala, nu va deveni operational in acest an, desi lucrarile au fost receptionate de cateva luni, administratia locala
In Romania exista aproape 600 de castele si conace incluse in patrimoniul national, plus multe alte cladiri seculare care nu au fost clasate. Unele dintre acestea s-au degradat de-a lungul anilor,
Venitul net anual pe cap de locuitor a crescut, in Romania, cu 18%, in cursul anului 2018, pana la valoarea de 5.083 de euro, de la 4.556 de euro in 2017 si 4.181 euro, in 2016, iar Bucuresti,
Viitorul in alimentarea cu energie termica a populatiei din marile orase ale Romaniei o reprezinta centralele modulare, de aproximativ 50 de MW, mai mici decat centralele actuale foarte mari, ceea ce
Companiile romanesti care doresc sa isi extinda afacerile, dar nu pot acoperi aceste investitii din profitul propriu, pot accesa anul acesta granturi intre 1 si 5 milioane de euro, prin Programul
Fabrica de tramvaie detinuta de Astra Vagoane Calatori Arad ar urma sa livreze 62 de garnituri din modelele Imperio si Autentic in patru mari orase din Romania, in urma licitatiilor organizate de
Primarul din Arad, liberalul Gheorghe Falca, respinge comentariile unor politicieni din PSD conform carora infiintarea Aliantei Vestului ar pune in pericol integritatea teritoriala a Romaniei.
Primarii Nicolae Robu (Timisoara), Emil Boc (Cluj-Napoca), Gheorghe Falca (Arad) si Ilie Bolojan (Oradea) au semnat sambata, la Timisoara, documentele de infiintare a Aliantei Vestului, initiativa
Companiile straine au investit in Romania, din anul 2003 si pana in prezent, 75 de miliarde de euro. Investitorii au construit fabrici si centre logistice, au modernizat cladiri de birouri si o buna
Primarul localitatii Zabrani (Arad), Marian Toader, si trei oameni de afaceri aradeni au fost retinuti, marti seara, de DNA Timisoara, in urma perchezitiilor facute in dosarul de evaziune fiscala si
Autostrada Sibiu-Pitesti, reabilitarea intregului tronson de cale ferata Arad-Constanta, imbunatatirea navigatiei pe segmentul romanesc al Dunarii, dar si conexiunile intre porturile, aeroporturile
Romania va beneficia in perioada 2014-2020 de peste 9 miliarde de euro din Fondul European pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (FEADR), a declarat sambata, pentru Agerpres, Carmen Mihaela Boteanu
Asocierea italo-germana Astaldi - Max Boegl va finaliza lucrarile la cel de-al doilea lot al autostrazii Nadlac-Arad, intre Pecica si Arad, pentru 110,7 milioane de lei, (25,1 milioane de euro) cu
Premierul Victor Ponta si omologul sau din Republica Moldova vor inaugura, miercuri, gazoductul Iasi-Ungheni, in cadrul unei vizite oficiale pe care prim-ministrul Romaniei o va face in Republica
Romania se va concentra pana in 2020 pe dezvoltarea a zece sectoare economice, printre care turismul, industria auto, tehnologia informatiei, energia, agricultura, textilele si industria farmaceutica
Exportul de gaze in Republica Moldova este preconizat sa inceapa in a doua jumatate a lunii august, a declarat, joi, presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE),
Romania va primi fonduri de 7,2 miliarde de euro de la Uniunea Europeana (UE) pana in anul 2020, pentru infrastructura rutiera si feroviara, a declarat joi ministrul Transporturilor, Ioan Rus, la
Proiectul autostrazii Comarnic-Brasov ramane unul strategic pentru Romania si in prezent este in negociere, a declarat, marti, premierul Victor Ponta, adaugand ca este convins ca "altcineva" va
Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) va trebui sa despagubeasca Aeroportul Arad cu aproape trei milioane de lei, pierzand definitiv un proces prin care baza