Google introduce o actualizare majoră în sistemul de operare Android 15, permițând încărcarea wireless a unor dispozitive precum căștile wireless și stilourile, folosind tehnologia NFC.
Piața forței de muncă este mai competitivă decât a fost vreodată. Atât profesioniștii cu experiență, cât și tinerii absolvenți se luptă pentru ceea ce pare a fi un număr tot mai mic de
Hidroelectrica a început emiterea facturile românilor pe luna septembrie 2023 și ajunge la zi cu situaţia de plată, după ajustările complexe de soft adaptate la modificările legislative care
Ionuț Gabără este antreprenor cu o experiență de peste 13 ani în mediul de business românesc și administrator al companiei GBR Point. Învățând meserie de la tatăl său, Ionuț a luat
Investițiile în sistemele de panouri fotovoltaice rămân în continuare o prioritate pentru companiile din România. Interesul crescut pentru asigurarea propriei surse de energie electrică, cu
În contextul în care întreaga planetă depinde astăzi mai mult ca niciodată de dispozitive mobile, nevoia de acces rapid și sigur la o sursă de energie pentru încărcarea acestora, este pe
Cele trei R-uri, provenite din limba engleză – „Reduce, Recycle, Reuse” – în traducere liberă „Redu – Reciclează – Reutilizează”, exprimă conștientizarea problemelor de mediu
Mark Zuckerberg, Sundar Pichai si Jack Dorsey, patronii Facebook, Google si Twitter, au fost din nou convocati de Congresul american pentru a discuta despre dezinformarea platformelor lor, a anuntat
Cladirile inteligente si automatizarea lor au devenit cuvinte din ce in ce mai auzite in domeniul constructiilor. Lumea cauta cele mai noi gadgeturi cool cu care sa-si "activeze inteligent" casele.
Microsoft a anuntat, joi, ca va ajunge pana in 2030 sa extraga dioxid de carbon din atmosfera, iar pana in 2050 spera sa fi captat suficient pentru a compensa in totalitate emisiile produse vreodata
Globalworth Tower, din nordul Bucurestiului, prima cladire de birouri din Europa Centrala si de Est care detine cea mai ridicata certificare verde, a inaugurat cel mai inteligent lobby din regiune,
Spirulina este mai mult decat un supliment alimentar, este o idee de business care are sanse sa puna pe picioare Agricultura 3.0 sau "smart farming" in Romania. O spun chiar cei de la platforma de
Iar aici vorbim din nou despre relatia specialist-client, o relatie in care tehnicul si interumanul coexista prin intermediul puternicului instrument al consultantei, al discutiei, explicarii si
Cosmin Bardan are doar 25 de ani si o afacere care ii aduce vanzari anuale de 1 milion de dolari. Nu a mostenit niciun business si nici nu a venit cu "bani de acasa". S-a luptat sa obtina o bursa in
Retragerea Statelor Unite din Acordul de la Paris referitor la schimbarile climatice va avea un mare impact atat asupra acestuia, cat si asupra lumii in general.
Pentru majoritatea oamenilor, Apple este unul dintre cei mai mari producatori de smartphone-uri, calculatoare si ceasuri inteligente. De curand insa, compania din Cupertino a devenit si furnizor de
Acordul comercial TTIP dintre Statele Unite si UE, care a starnit mari controverse, pare blocat deocamdata, ca urmare a luarii de pozitie a oficialilor din Germania si Franta, insa alt pericol si mai
Google nu este doar un colos IT. Compania lucreaza la numeroase proiecte revolutionare, care ne-ar putea schimba viata. Chiar daca par de domeniul SF, multe din ele sunt deja realitate.
Atacurile hackerilor rusi au devenit tot mai indraznete, pe masura ce tensiunile dintre Moscova si Occident au crescut treptat, ca urmare a implicarii Rusiei in conflictele din Ucraina si Siria.
Marius Lazarescu este antreprenor, speaker, consultant si conduce propria agentie de marketing online, Today's. In timpul liber, insa, se antreneaza intens pentru triatlon.