Podul de la Brăila, care a costat jumătate de miliard de euro și care a fost inaugurat în vara anului 2023, are fisuri la nivelul structurii de rezistență.
Victor Căpitanu, co-fondator One United Properties, a vorbit în cadrul conferinței Quarterly Report - evenimentul #1 pentru companii la BVB despre dinamica sectorului imobiliar, rezultatele
Cele mai negre scenarii economice au inceput sa se adevereasca. Moneda europeana a coborat la un nivel care nu a mai fost atins din anul in care a fost lansata in circulatie, in 2002. Iar aceasta nu
Despre freelancing citim si auzim tot mai des, mai ales de cand pandemia ne-a aratat ca se poate lucra si remote. Mai mult decat atat din ce in ce mai multi tineri adopta acest stil de job, fiindca
Lumea investitiilor in actiuni dar si criptomonede a devenit tot mai deschisa populatiei care nu prea are educatie financiara pe acest segment. Iar cum fiecare om vrea sa castige bani cat mai usor,
Efectul de levier este folosit in piata bursiera si poate reprezenta o sursa importanta de castiguri daca iti permiti sa risti. Dar de cele mai multe ori, pentru cei neinitiati in tainele
Chiriile sunt tot mai mari in marile orase din Romania, astfel ca multi iau in considerare sa treaca de la o chirie la o rata de credit ipotecar. Daca te numeri printre cei care se gandesc sa isi ia
Centrul National de Raspuns la Incidente de Securitate Cibernetica (CERT-RO) avertizeaza ca o noua campanie de tip scam se propaga in aceste zile in mediul online si are ca tinta utilizatori din
USR Bucuresti a lansat joi seara o noua sectiune a platformei Open Budget, dedicata Capitalei si care isi propune sa prezinte pe intelesul contribuabililor modul in care sunt cheltuiti banii publici.
Bogdan Pandea este un tanar care demonstreaza ca spiritul antreprenorial nu tine cont de varsta, ci numai de curaj si vointa. Pus in fata intrebarii "Ce ai face cu 100.000 de euro?", Bogdan si-a dat
Cei doi antreprenori, Delia Constantinescu si Mihai Dascalu, s-au cunoscut initial la un curs de antreprenoriat. Ea avea experienta in programare si marketing, el avea abilitati financiare si de
Atacurile cibernetice, de orice tip, sunt, fara doar si poate, catalogate ca fiind distructive, indiferent de intensitate, este de parere Costin Raiu, directorul Global Research & Analysis Team
Cele mai bune idei de afaceri apar atunci cand niciun risc sau sacrificiu nu pare prea mare. Alexandru Alecu, spre exemplu, a pus bazele Videt.ro in 2011 din bursa lui de student, pe vremea cand
Cristian Anghel si-a inceput aventura in lumea afacerilor cu mult curaj, dar si cu o doza de noroc. Cu sustinerea unui business angel pe care l-a convins in cadrul emisiunii Arena Leilor, Cristian a
Bulgaria va merge mai departe cu implementarea planurilor de constructie a unui nou conector de gaze cu Turcia, prin care vor fi transportate catre Europa gaze rusesti livrate prin gazoductul
Comisarul european pentru politica regionala, Corina Cretu, a spus, sambata, la Alba Iulia, ca in propunerea Comisiei pentru perioada 2021-2027 se afla o crestere de peste 10% pentru Romania, fata de
In ultima perioada, afterschool-urile se deschid pe banda rulanta in Romania, in conditiile in care sistemul educational de stat se clatina iar parintii sunt tot mai ocupati cu jobul, de dimineata
Elena Serbanescu este diplomat, fost delegat de tineret al Romaniei la ONU si, mai nou, antreprenor social. Isi doreste sa puna in valoare comorile rurale ale tarii noastre si, convinsa ca promovarea
Stacheta pentru statele membre ale Uniunii Europene din Europa de Est care vor sa adere la moneda euro a fost ridicata putin mai sus, observa publicatia Bloomberg.
Numarul societatilor comerciale si persoanelor fizice autorizate intrate in insolventa a crescut in primele patru luni cu 17,38%, comparativ cu perioada similara din 2017, la 2.965, reiese din datele
Intr-o tara ce duce o lipsa majora de scoli de meserii, precum Romania, o tanara din Republica Moldova si-a asumat ceea ce autoritatile ar fi trebuit sa faca de mult: A pus pe picioare o scoala in
Liliana Paraipan investea, in 2005, 200.000 de euro in primul SPA din Bucuresti. Nu avea un plan 100% pus la punct dar stia ca exista o nevoie in piata pentru cei care isi cauta o oaza de liniste.
Data de 25 mai 2018 reprezinta momentul in care vor intra in vigoare reglementarile GDPR, cele mai importante modificari efectuate de catre Uniunea Europeana in administrarea datelor cu caracter
Numarul societatilor comerciale si persoanelor fizice autorizate intrate in insolventa a crescut in ianuarie cu 47,07%, comparativ cu ianuarie 2017, la 753 unitati, reiese din datele publicate pe
Insolventele din Romania raman la un nivel de doua ori mai mare fata de media din Europa Centrala si de Est (ECE), conform datelor prezentate, miercuri, de oficialii Coface.
Insolventele din Romania raman la un nivel de doua ori mai mare fata de media din Europa Centrala si de Est (ECE), conform datelor prezentate, miercuri, de oficialii Coface.
Medicul Mihai Lucan, cercetat sub control judiciar pentru ca ar fi folosit bunurile Institutul Clinic de Urologie si Transplant Renal Cluj-Napoca in favoarea unei firme private, si-ar fi sabotat
Procurorul-sef al DNA, Laura Codruta Kovesi, a afirmat joi ca prejudiciul identificat de DNA in 2016, reprezentand sechestre, numai pentru faptele de abuz in serviciu, este de 263 de milioane de euro.