Mai mult de jumătate dintre agricultorii din România se confruntă cu pierderi ce depășesc veniturile obținute. Clubul Fermierilor Români (CFRO) a avertizat recent că situația fermierilor se
Ministerul Finanțelor a lansat vineri, 23 februarie, în consultare publică continuarea programului IMM Plus 2024, prin care microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii din România vor
Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, 18 octombrie, proiectul de aprobare a ordonanţei de urgenţă care prevede prelungirea acordării tichetelor sociale până la sfârşitul anului 2023.
Premierul Florin Citu a declarat duminica, 20 iunie, la o videoconferinta cu prefectii, ca va fi adoptata o hotarare de Guvern care sa instituie derogare de la procedura normala de acordare a
Guvernul urmeaza sa aprobe, in sedinta de joi, un proiect de ordonanta de urgenta pentru completarea OUG nr. 132/2020 privind masuri de sprijin destinate salariatilor si angajatorilor in contextul
Restaurantele, pensiunile, hotelurile, agentiile de turism si alte firme din domeniul HoReCa vor primi in anul 2021 ajutoare de stat pentru compensarea partiala a pierderilor produse din cauza crizei
Guvernul a aprobat, joi, acordarea de despagubiri in suma de 5.000.000 lei pentru populatia afectata de inundatiile din 29 de judete, a anuntat seful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Danca.
Intreprinzatorii mici si mijlocii vor afla vineri dimineata daca au motive sa spere ca se vor numara printre primii oameni de afaceri romani care - in contextul pierderilor suferite din cauza
Guvernul a anuntat in ultima perioada mai multe masuri menite sa ajute firmele care intampina probleme din cauza epidemiei de coronavirus. Printre ele se numara si posibilitatea ca antreprenorii sa
Ministrul demis al Energiei, Virgil Popescu, a anuntat ca luni va merge la Bruxelles, la Comisia Europeana, unde va avea o intalnire cu comisarul pentru Concurenta, Margrethe Vestager, pentru a
Guvernul a adoptat miercuri o hotarare privind acordarea unor ajutoare de urgenta, in valoare de peste 760.000 de lei, pentru sprijinirea a 210 familii sau persoane aflate in situatii de necesitate,
Premierul Mihai Tudose a anuntat joi, la inceputul sedintei de Guvern, ca vor fi adoptate masurile pentru mentinerea nivelului salariilor pentru angajatii din IT. Acestea ar fi scazut de la 1
Guvernul a adoptat o ordonanta de urgenta, care prevede constituirea fondului presedintelui Romaniei, a fondului presedintelui Senatului, a fondului presedintelui Camerei Deputatilor si a fondul
Nesfarsita poveste a datoriilor inregistrate de eleni este tragica din mai multe motive, unul dintre acestea fiind si ca relatia Atenei cu creditorii internationali este o reminiscenta a programelor
Grupul de consilieri economici independenti de pe langa guvernul german sustin ca Europa ar putea sa evite crize de genul celei petrecute in Grecia prin simpla creare a unui mecanism suveran de
Guvernul va plati cei 1.400 lei reprezentand ajutor de urgenta pentru angajatii Oltchim doar daca va interveni o "situatie de criza", in care muncitorii sa nu fi primit drepturi salariale timp de 2-3
Premierul Victor Ponta a declarat sambata ca, potrivit prognozelor europene, Romania este tara cea mai afectata de seceta dintre tarile europene si a solicitat ca Ministerul Agriculturii sa inceapa
Ministrul Economiei, Daniel Chitoiu, a declarat, miercuri, la Ramnicu Valcea, ca asteapta repornirea Oltchim intr-o perioada cuprinsa intre doua si patru saptamani, precum si un investitor strategic
Productia totala de grau de anul acesta va fi de 4,751 milioane tone, in scadere cu 15% fata de cea inregistrata in 2011, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Guvernul a aprobat vineri proiectul de lege privind liberalizarea pietei de energie electrica, dupa un an de intarziere, si il va trimite spre dezbatere in Parlament cu propunere de adoptare in regim
Guvernul anunta ca va analiza, marti, hotararea care permite companiei Transelectrica sa limiteze sau sisteze temporar livrarile de energie electrica la export, aratand ca astfel nu vor exista
Guvernul a discutat, in sedinta de luni, varianta ca si persoanele care detin depozite bancare in valoare de peste 3.000 lei sa nu mai primeasca ajutoare de incalzire incepand cu sezonul rece
Guvernul a decis sa mai amane aprobarea ordonantei privind tinerii intreprinzatori, cu aproximativ 30 de zile, interval in care actul normativ sa ramana in dezbatere publica, Banca Mondiala cerand ca
Planurile de afaceri ale tinerilor intreprinzatori destinate productiei, care creeaza minim sase locuri de munca, au o pondere a investitiei in cheltuieli de peste 80% si sunt dezvoltate in mediul
Productia de huila va fi subventionata in acest an cu 245,6 milioane lei (aproximativ 60 milioane euro) de la bugetul de stat, nivel similar cu cel din 2009, iar obtinerea octoxidului de uraniu va fi
Mihail Dumitru, ministrul Agriculturii, a afirmat, in cadrul dezbaterii din Camera Deputatilor referitoare la motiunea simpla a PSD initiata impotriva sa, ca situatia din domeniul pe care il
Guvernul german a asigurat, vineri, ca planul de sprijin al tarilor din zona euro pentru Grecia ar putea fi activat rapid, daca va fi necesar, dar a estimat ca autoritatile elene sunt capabile sa se
Cancelarul german Angela Merkel a declarat joi ca va recomanda in cadrul summitului european ca Grecia sa beneficieze de o combinatie de ajutoare din partea Fondului Monetar International (FMI) si
Presedintele Traian Basescu a declarat, joi, ca pensiile vor scadea cu 15%, salariile din sistemul bugetar cu 25%, inclusiv salariul minim, si vor fi reduse "masiv subventiile", banii urmand sa fie