

Investigatiile derulate de Consiliul Concurentei si Comisia Europeana privind contractele Hidroelectrica vor mai dura cel putin pana la sfarsitul lui 2012, sanctiunile maxime stabilite prin legislatia nationala fiind de maxim 10% din cifra de afaceri, potrivit lui Bogdan Chiritoiu.
"Investigatia pe care o desfasuram noi si cea desfasurata de Comisia Europeana privind contractele Hidroelectrica sunt in stare incipienta si vor mai dura cel putin pana la sfarsitul anului", a declarat vineri presedintele Consiliului Concurentei, BogdanChiritoiu, cu ocazia prezentarii raportului de activitate al institutiei.
Acesta a explicat ca, prin aplicarea legislatiei nationale, sactiunile pot fi de pana la 10% din cifra de afaceri pe anul precedent.
"La Comisia Europeana este mai complicat. Va considera ca s-a dat un ajutor de stat prin faptul ca pretul nu a fost apropiat de piata si atunci poate sa impuna recuperarea ajutorului pe toata perioada contractelor. Diferenta intre pretul de piata si cel platit poate fi considerat ajutor de stat si poate fi data decizie de recuperare de catre Comisia Europeana", a explicat Chiritoiu.
Oficialul a aratat ca pentru stabilirea procentului din cifra de afaceri se tine cont de contractele de un an sau de mai multi ani.
"Cu cat durata este mai mare, cu atat procentul este mai mare, dar nu poate depasi 10%, care se aplica numai la anul anterior sanctiunii", a mai spus Chiritoiu.
Consiliul Concurentei a demarat o investigatie asupra... mai mult
Vineri, 25 Mai 2012, ora 15:33

Ministerul Economiei va prezenta vineri rezultatul renegocierilor contractelor bilaterale ale Hidroelectrica, a anuntat, miercuri, ministrul Economiei, Daniel Chitoiu, dupa ce a participat la reuniunea consilierilor economici din reteaua de reprezentare externa a Romaniei.
'Vineri vom organiza o conferinta de presa in care vom anunta rezultatul renegocierii contractelor baietilor destepti', a afirmat acesta.
De asemenea, oficialul MECMA a precizat ca momentan informatiile privind acest subiect nu sunt publice.
Comisia Europeana a anuntat, in aprilie, initierea a cinci investigatii aprofundate distincte pentru a evalua daca Hidroelectrica, producatorul roman de hidroenergie controlat de stat, a achizitionat sau a vandut energie electrica la tarife preferentiale mai multor comercianti de energie electrica, clienti industriali si producatori de energie electrica.
In prezent, contractele incheiate de Hidroelectrica sunt investigate atat de Comisia Europeana, din punct de vedere al unui posibil ajutor de stat, cat si de Consiliul Concurentei pentru posibile practici anticoncurentiale prin blocarea accesului pe piata de energie electrica.
Seful misiunii Fondului Monetar International in Romania, Jeffrey Franks, a declarat, recent, ca incurajeaza autoritatile sa ia masuri ferme in privinta celor care nu renegociaza contractele bilaterale cu Hidroelectrica. mai mult
Miercuri, 16 Mai 2012, ora 11:46

Presedintele Centrului Roman al Energiei, Stelian Gal, a declarat miercuri, la Bruxelles, ca Hidroelectrica va avea o problema daca investigatiile lansate de CE arata ca a vandut energie la preturi preferentiale, dar si-a exprimat speranta ca aceste investigatii nu vor avea "un efect negativ".
"Sigur, astfel de evenimente nu vin in ajutorul nostru, acest lucru e clar, dar eu zic sa asteptam finalizarea acestei anchete, pentru ca inca nu putem trage o concluzie.
In cazul ca aceste concluzii vor fi favorabile, Hidroelectrica va avea o problema, inclusiv s-ar arunca poate o lumina mai putin favorabila asupra activitatii noastre, dar cred avem membri foarte multi, nu numai din zona de stat, ci si din zona privata care nu pot fi afectati de activitatea unei entitati. Activitatea noastra merge inainte indiferent ce se intampla si eu sper ca aceasta investigatie sa nu aiba un efect negativ", a declarat Stelian Gal.
Hidroelectrica se numara printre membrii fondatori ai Centrului Roman al Energiei, organizatie profesionala pentru companiile si societatile energetice romanesti, care si-a inaugurat, miercuri, biroul de la Bruxelles.
Comisia Europeana a anuntat miercuri ca a lansat cinci investigatii aprofundate distincte pentru a evalua daca Hidroelectrica a achizitionat sau a vandut energie electrica la tarife preferentiale mai multor comercianti de energie electrica, clienti industriali si producatori de energie electrica.
Scopul investigatiilor este de a stabili... mai mult
Miercuri, 25 Aprilie 2012, ora 21:42

Grupul ArcelorMittal sustine ca nu a beneficiat de nici un ajutor de stat cumparand energie la preturi mici de la producatorul de electricitate Hidroelectrica, dupa ce Comisia Europeana (CE) a anuntat miercuri ca a initiat investigatii aprofundate privind acordurile incheiate de compania de stat.
"Vom formula un raspuns la decizia Comisiei Europene in timp util, de indata ce vom intelege pe deplin chestiunile la care se face referire. Acesta este primul pas al procedurii pentru CE, iar o decizie referitoare la caz se va lua doar dupa ce toate partile raspund.
Suntem convinsi ca nu am beneficiat de niciun ajutor de stat in aceasta situatie si vom continua sa cooperam pe deplin cu CE, pentru a ne asigura ca pozitia noastra este inteleasa. Pentru moment, nu mai avem alte comentarii de facut", se arata intr-un comunicat al ArcelorMittal.
CE a anuntat miercuri ca initiat cinci investigatii aprofundate distincte pentru a evalua daca Hidroelectrica a incalcat normele comunitare privind ajutorul de stat, executivul UE aratand ca sunt indicii ca statul a influentat compania sa incheie contracte de vanzare si cumparare a energiei la preturi preferentiale.
Executivul comunitar doreste sa verifice daca Hidroelectrica a subventionat indirect clientii vanzandu-le acestora energie electrica la preturi sub nivelul pietei sau achizitionand de la acestia la preturi peste nivelul pietei, in conditiile in care exista indicii ca statul roman ar fi influentat deciziile de a incheia... mai mult
Miercuri, 25 Aprilie 2012, ora 18:02

Comisia Europeana a anuntat, miercuri, initierea a cinci investigatii aprofundate distincte pentru a evalua daca Hidroelectrica S.A. a achizitionat sau a vandut energie electrica la tarife preferentiale mai multor comercianti de energie electrica, clienti industriali si producatori de energie electrica.
Scopul acestor actiuni ale Hidroelectrica, producator roman de hidroenergie controlat de stat, ar fi fost de a favoriza beneficiarii prin reducerea costurilor lor de functionare, prin cresterea veniturilor acestora sau printr-o combinatie a celor doua elemente, incalcand astfel normele UE in domeniul ajutoarelor de stat.
Initierea unei investigatii aprofundate de catre CE permite partilor terte interesate sa prezinte observatii cu privire la masurile respective, fara a anticipa concluziile finale ale investigatiei.
Concret, executivul comunitar doreste sa verifice daca Hidroelectrica a subventionat indirect clientii vanzandu-le acestora energie electrica la preturi sub nivelul pietei sau achizitionand de la acestia la preturi peste nivelul pietei, in conditiile in care exista indicii ca statul roman ar fi influentat deciziile de a incheia aceste contracte in conditiile date.
Contracte incheiate de Hidroelectrica asupra carora planeaza suspiciuni privind preturile preferentiale
In decembrie 2009 si decembrie 2010, in urma licitatiilor publice de pe piata angro de energie electrica a Romaniei, OPCOM, Hidroelectrica a incheiat doua contracte bilaterale cu... mai mult
Miercuri, 25 Aprilie 2012, ora 16:07

"Jos labele de pe Hidroelectrica!" este un strigat de durere catre colonialisti vest-europeni! De durere pentru ca este vorba de ultima dintre valorile nationale neconfiscate inca de catre acestia!
In urma cu peste 60 de ani, imediat dupa razboi, izbucnea, pe axa noii confruntari Est-Vest, conflictul sangeros din Coreea. Propaganda comunista, aflata ea insasi in faza primitiva, tuna si fulgera, strigand catre imperialisti americani sau nedefiniti "Jos labele de pe Coreea!".
Eram pe atunci un prichindel si desigur nu intelegeam prea bine cum sta treaba, dar mi-au ramas puternic si definitiv intiparite in minte reprezentarile grafice cu mainile paroase considerate uzurpatoare, care insoteau sloganul! Si n-am crezut ca voi ajunge vreodata sa resimt nevoia din rarunchi sa strig "Jos labele", de data aceasta in deplina cunostinta de cauza si cu intreaga indrituire.
Fapt cu atat mai bizar cu cat au trecut peste sase decenii, comunismul a disparut in negura istoriei si Romania, cel putin dupa unele teorii, a pornit pe calea capitalista a economiei de piata si democratiei.
Cale minata, s-a crezut un timp, de originalitatea romaneasca desfiguranta, dar, in cele din urma, dupa douazeci de ani, indeosebi dupa aderarea la Uniunea Europeana, s-a constatat ca tara este de fapt condamnata la un statut colonial, de periferie de consum pentru un centru de decizie strain.
Strainii nu au ce cauta la gestionarea resurselor nationale hidro
Amplasamentele hidroenergetice... mai mult
Joi, 05 Aprilie 2012, ora 12:01
6
Comisia Europeana analizeaza informatiile transmise de autoritatile romane cu privire la contractele pe termen lung incheiate intre Hidroelectrica si distribuitorii, furnizorii si cumparatorii de energie electrica, mentioneaza surse CE.
"Comisia va trata intr-o maniera coerenta toate cazurile, care sunt asemanatoare si presupun chestiuni similare", precizeaza sursele de la Comisia Europeana.
Comisia Europeana (CE) analizeaza un posibil ajutor de stat acordat "baietilor destepti" din energie, prin contracte cu Hidroelectrica, iar Consiliul Concurentei a deschis o investigatie privind legalitatea acestor acorduri.
Presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu, a declarat miercuri ca in prezent institutia pe care o conduce colaboreaza cu CE, care analizeaza posibilitatea unui ajutor de stat in cazul contractelor incheiate intre Hidroelectrica si traderii de energie in afara pietei.
"Daca va fi considerat ajutor de stat, Comisia Europeana te obliga sa inchei practica respectiva, iar banii luati de la companii vor fi returnati statului. CE inca analizeaza daca va deschide investigatia", a spus Chiritoiu.
El a aratat ca autoritatea de reglementare in domeniul concurentei analizeaza de peste un an piata de electricitate si a declansat recent o investigatie, care vizeaza posibile pratici neconcurentiale, atat pe verticala cat si pe orizontala.
El a precizat ca se refera la contractele bilaterale incheiate de compania de stat Hidroelectrica in afara... mai mult
Miercuri, 04 Aprilie 2012, ora 22:11

Consortiul BRD (lider de consortiu)-Citigroup-Societe Generale-Intercapital Invest va intermedia listarea Hidroelectrica la Bursa, operatiune prin care compania vrea sa vanda un pachet de 10% din actiuni, emise printr-o majorare de capital, au declarat pentru Mediafax surse din piata de capital.
Consortiul castigator a obtinut 97 de puncte pentru oferta tehnica, cerand un comision de 0,88% din valoarea actiunilor vandute.
Sindicatul concurent, UniCredit CA-IB Securities (lider de consortiu)-Goldman Sachs-Unicredit Bank-Erste Group-BCR si BT Securities, a primit 96 puncte la oferta tehnica, iar comisionul cerut a fost de 1,39%.
Ofertele au fost depuse de cele doua consortii la inceputul lunii martie si au o valabilitate de patru luni de la data deschiderii.
Hidroelectrica este evaluata intre 2,8 miliarde euro si 3,9 miliarde euro, astfel ca oferta prin care compania va vinde pe bursa 10% din actiuni ar fi cuprinsa 280 milioane euro si 390 milioane euro.
Goldman Sachs, Erste si BCR se ocupa in prezent, alaturi de Raiffeiesen Capital&Investment, de pregatirea ofertei de vanzare a 15% din actiunile Romgaz, pentru listarea companiei la BVB.
In acelasi timp, BCR, Erste si Intercapital Invest au fost umoplicate in oferta secundara prin care statul a vandut 15% din actiunile Transelectrica (TEL), pentru 164,7 milioane lei (37,6 milioane euro).
Totodata, BT Securities se va ocupa de oferta Transgaz impreuna cu Raiffeisen Capital & Investment (RCI) si firma ceha... mai mult
Luni, 02 Aprilie 2012, ora 13:29

Federatia Sindicala a Hidroelectrica, Hidrosind, va picheta pe 28 martie prefecturile din judetele unde se afla sucursale ale companiei, iar pe 4 aprilie sediul MECMA.
Hidrosind a inaintat o plangere prealabila impotriva HG 38/2012 pentru aprobarea strategiei de privatizare a Hidroelectrica si a actionat in instanta OUG 109/2011 privind guvernanta corporativa a intreprinderilor publice ca fiind neconstitutionala, conform NewsIn.
Hidrosind se opune privatizarii a 51% din Hidroelectrica, considerand ca "initiativa de vanzare prin oferta publica primara, a unui pachet de actiuni nou emise urmare a unei majorari de capital social, reprezentand 10% din capitalul social, dar si admiterea la tranzactionare a actiunilor societatii, sunt premergatoare pierderii controlului asupra Hidroelectrica de catre statul roman".
De asemenea, reprezentantii sindicatului considera ca managementul privat este "solutia cea mai nepotrivita si ineficienta pentru conducerea Hidroelectrica"
"Consideram ca Hidroelectrica are nevoie de un manager profesionist, selectat din interior, cu o salarizare si cu un contract de management corespunzatoar, care sa-i permita sa-si aleaga singur atat echipa din conducerea executiva, cat si directorii din sucursalele de hidrocentrale si din filialele de reparatii", se arata in comunicat.
In opinia sindicalistilor, mandatul directorului general trebuie legat de performanta tehnico-economica.
"Refuzam sa acceptam ideea unui manager privat care sa fie... mai mult
Duminica, 18 Martie 2012, ora 19:30
1