Schimbarile climatice si cresterea nivelului apelor oceanelor ar putea duce la disparitia a jumatate dintre plajele de nisip din lume pana in 2100, potrivit unui studiu aparut luni in revista Nature
Populatia rezidenta a Romaniei era de 19,5 milioane de locuitori, la 1 ianuarie 2018, sporul natural fiind negativ, potrivit unui comunicat al Institutului National de Statistica, remis, joi,
Valoarea costurilor anuale generate la bugetul sanatatii in Romania de bolile provocate de poluarea din traficul rutier se ridica la 1,12 miliarde de euro, arata datele centralizate de Observatorul
Criza refugiatilor din Europa atrage atentia si asupra misiunilor de mentinere a pacii derulate sub comandament ONU, iar vestile, din acest punct de vedere, nu sunt deloc incurajatoare.
Unul dintre fostii cercetatori de la Microsoft si co-fondator al laboratoarelor companiei din India, Kentaro Toyama, trage semnalul de alarma privind problemele sociale pe care dezvoltarea
Roxana Valcu si Diana Safta sunt doua tinere care au intrat in urma cu sapte ani pe piata de arta si care, la sfarsitul verii 2014 au decis sa-si deschida propria companie de consultanta pentru cei
Singapore are de departe cei mai multi milionari ca procentaj din populatie, orasul-stat fiind urmat de Qatar si Kuweit, in timp ce SUA continua sa domine topul mondial al tarilor cu cei mai multi
In timp ce economia globala inca se confrunta cu socurile cauzate de criza economica, averea globala a celor mai bogati miliardarii continua sa creasca. Anul acesta a depasit recordul de 231
In ce tari traiesc cei mai multi bogati ai lumii? Ce averi vor avea acestia in 2020? In ce investesc milionarii? Daca esti un bancher in cautare de clienti bogati, trebuie neaparat sa citesti acest
China, despre care analistii scriu ca “a intrat pe contrasens” amenintand Occidentul, plateste scump prosperitatea data de avantul economic. Aceasta se confrunta cu mari probleme care ii
China si India, economiile emergente cu cel mai mare numar de locuitori din lume, au avut intotdeauna o relatie speciala de rivalitate explicata prin puterea pe care fiecare din ele vrea sa o
China sustine de ani de zile ca este doar o alta tara in curs de dezvoltare, chiar daca puterea sa economica depaseste cu mult toate celelalte tari emergente. Din acest motiv, statele din Asia cu
Daca in anii '60-'70 se vorbea de "miracolul (economic - n.n.) japonez", astazi este la moda sa se vorbeasca - cu invidie sau chiar cu spaima - de expansiunea economica fulgeratoare a Chinei, tara in
Romanii din Second Life au ajuns pe locul 15 in topul natiunilor ca numar de utilizatori si pe locul 1 printre tarile din Europa de Est. Romania devanseaza astfel tari cu un numar semnificativ
Utilizatorii de telefonie mobila indieni au reusit sa preia "controlul", prin numarul care l-a depasit pe cel al abonatilor la liniile fixe traditionale, ceea ce reprezinta un moment de cotitura
Jucatorii de la bursa de pe Wall Street se orienteaza tot mai des catre titlurile gigantilor din industria. Analistii spun ca economiile emergente vor sustine in urmatorii ani achizitii masive de
Revista economica Forbes a intocmit un top al celor mai bogati locuitori ai Planetei in acest moment. Daca Bill Gates ramane incontestabil regele dolarilor, iar Warren Buffett, un "guru" al
Interesul investitorilor in industria romaneasca de software a sporit odata cu intrarea Romaniei in Uniunea Europeana, la 1 ianuarie 2007, informeaza my-esm.com. Astfel, achizitiile din ultimele 18
CosmOTE, denumirea comerciala a noii companii Cosmote Romanian Mobile Telecommunications (fostul CosmoRom), va anunta maine planul sau de relansare.Pe langa denumirea schimbata, noua companie va
"Cei ce cauta paradisul pe pamant trebuie sa vina la Dubrovnik" spunea in urma cu cateva decenii G. Bernard Show. Croatia, atat de aproape si totusi atat de putin descoperita de europeni dar adulata
Oficiul Roman pentru Imigrari (ORI) are in lucru 57 de cereri pentru autorizatii de munca permanente pentru cetateni din Bangladesh si a aprobat acordarea a 195 de vize de intrare pentru muncitori