România se află în ultimii doi ani de aplicare al pachetului de măsuri aferente Planului Național de Redresare și Reziliență. Deși se află la nivel cu celelalte nouă țări care au aplicat
Oficiul European de Brevete (OEB) a publicat, marţi, 19 martie, Indicele european de brevete 2023, potrivit căruia inventatorii, companiile şi institutele de cercetare din România au depus anul
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan afirmă că preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat, marţi, în plenul Parlamentului European că retrage propunerea controversată
România, cu un PIB scăzut și un consum al resurselor materiale interne ridicat, se confruntă cu provocări importante în ceea ce privește productivitatea resurselor în contextul european.
Conform statisticilor realizate de catre Comisia Europeana, Romania inregistreaza o performanta a inovarii sub media inregistrata la nivelul Uniunii Europene, ceea ce o plaseaza in categoria tarilor
Comisia Europeana a anuntat vineri ca a decis alocarea a 10 milioane de euro (11.05 milioane dolari) pentru cercetari cu privire la epidemia cu coronavirus, iar Germania anunta ca un vaccin ar putea
Influenta negativa a dezvoltarii economice asupra mediului inconjurator este un fapt recunoscut de multa vreme. Pe fondul multiplelor provocari generate de necesitatea protejarii mediului, guvernele
Romania trebuie sa specifice toate subventiile din energie, in special cele pentru combustibilii fosili, precum si planurile si actiunile pe care le are in vedere pentru a le retrage, se arata in
Romania se zbate de ani de zile pe ultimul loc in Uniunea Europeana la inovare, cercetare, competitivitate sau productivitate. Asta o spun documentele oficiale si rapoartele institutiilor
Pe parcursul acestui an, principalele organisme financiare internationale, Fondul Monetar International, Banca Mondiala, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, precum si Comisia
Romania intra cu datorii in 2019, anul in care tara va detine presedintia rotativa a Consiliului Uniunii Europene, in conditiile in care bugetul pentru anul viitor nu a fost deocamdata aprobat de
Uniunea Europeana intentioneaza sa permita acordarea de ajutoare de stat pentru cercetari in domeniul bateriilor destinate vehiculelor electrice si va oferi cofinantare in valoare de miliarde de euro
Locuitorii Uniunii Europene (UE) pot economisi pana la 183 miliarde de euro, in urmatorii sapte ani, daca apeleaza la tehnologiile noi de eliminare a reziduurilor din aer, reiese din Raportul
Presedintele Klaus Iohannis va participa, joi si vineri, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, unde va exprima sprijinul Romaniei pentru initiativele NATO si UE destinate imbunatatirii
Cel mai lung tunel feroviar submarin din lume ar putea fi deschis traficului in anul 2040 intre Finlanda si Estonia si ar putea costa pana la 20 de miliarde euro, arata un studiu de fezabilitate
Revolutia 4.0 a determinat Suedia sa-si creeze un Minister al Viitorului acum 3 ani, iar Emiratele Arabe Unite, un Minister al Inteligentei Artificiale, acum cateva luni. Toata Uniunea Europeana isi
Europa se confrunta cu intensificarea unor amenintari precum terorismul, infractionalitata cibernetica, imigratia si "agresiunea rusa", afirma premierul britanic Theresa May intr-un comunicat emis cu
RED-Alert este un proiect de cercetare si inovare, finantat de programul Horizon 2020 al Uniunii Europene. Scopul lui este sa dezvolte noi instrumente de analiza si monitorizare online in scopul
Uniunea Europeana s-a confruntat in ultimul deceniu cu o serie de provocari, atat de natura economica cat si sociala, ceea ce a determinat Comisia Europeana sa propuna un plan de masuri.
Acordul pentru Clima de la Paris nu poate fi pus in aplicare fara participarea Statelor Unite, sustine Rusia. In schimb, presedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, afirma ca acordul este
Sanatatea este cel mai de pret bun al omului, spune o vorba din batrani, dar ce te faci cand nu ai destui bani sa-ti ingrijesti de sanatate, in caz de Doamne fereste?
Aceasta rubrica saptamanala este conceputa pentru a oferi informatii relevante solicitantilor, consultantilor si functionarilor implicati in procesul de absorbtie a fondurilor europene.
In mod paradoxal, comunistii pare ca se pricepeau mai bine la un capitol esential de business, inovarea, fata de mostenitorii "Epocii de Aur", capitalistii de dupa Revolutie, arata un studiu realizat
A patra editie a EXPO-Conferintei Internationale Meat & Milk se va desfasura in zilele de 3 si 4 iunie 2015 la Hotel Alpin din Poiana Brasov, sub genericul "Politici de sprijin, Retehnologizare,
Recenta criza financiara si economica a scos in evidenta faptul ca proiectul euro are mari avantaje, dar si imperfectiuni majore care genereaza dezechilibre monetare, financiare si economice
Industriile creative si culturale au contribuit incontestabil la solutia de iesire din criza economica care a marcat continentul european, conform studiului EY - Creating Growth - Measuring Cultural
IMM-urile s-au dovedit a fi o adevarata reduta impotriva efectelor devastatoare ale crizei financiare globale, ramanand in continuare jucatori esentiali in peisajul economic european: 99 din 100 de
Creditul bancar ramane in continuare cea mai importanta sursa de finantare pentru companiile romanesti, dar interesul pentru finantarea bancara a inregistrat o tendinta descrescatoare in 2014 fata de
Tinta principala a strategiei pentru IMM-uri este ca pana in anul 2020 numarul de firme existente in tara noastra sa creasca de la 474.000, in acest an, la 670.000, a declarat joi Florin Jianu,
Compania americana General Dynamics va realiza, pana in septembrie 2015, un studiu de fezabilitate pentru infiintarea unui centru de inovare in domeniul securitatii cibernetice, care va permite