Consumul de energie electrica crescut, in Romania, cu 3,2% in luna ianuarie 2024, fata de aceeasi perioada din anul precedent. Astfel, consumul final de energie electrica in economie s-a majorat cu
Parlamentul European și Consiliul Europei au ajuns la un acord care vizează reducerea emisiilor și a consumului de energie ale clădirilor aflate pe teritoriul Uniunii Europene.
Intr-o lume in continua schimbare, necesitatea de a avea solutii flexibile si eficiente pentru incalzirea spatiilor temporare sau greu accesibile devine din ce in ce mai importanta. Indiferent ca
Statele Uniunii Europene trebuie sa aiba 80% gaz in depozite pana la 1 noiembrie, conform unei decizii de joi, 23 iunie, a Parlamentului European. Romania este la coada UE din punctul de vedere al
Tehnologia a evoluat intr-o asemenea masura, incat ai posibilitatea de a-ti asigura confortul acasa indiferent de zona in care locuiesti. Intr-o casa situata la marginea padurii sau intr-o cabana de
Portalul www.optiuneaGPL.ro, vine ca o incununare a activitatii si eforturilor depuse pentru dezvoltarea domeniul auto GPL in Romania, a grupului de Service-uri GPL specializate pentru montaj GPL,
In functie de rezultatul sondelor de cercetare, productia zilnica estimata din zacamantul de la Caragele poate creste, incepand cu anul 2020, pana la 1,7 milioane de metri cubi pe zi, cu 143% mai
Gabriela Firea este acuzata ca a investit inutil peste 6 milioane de euro dupa ce ar fi uitat sa se ocupe de mentenanta instalatiilor de la National Arena.
Modalitatile de incalzire a spatiilor inchise, indiferent ca vorbim de apartamente de locuit sau hale de productie, sunt achizitionate luandu-se in calcul intai de toate costurile financiare
In societatea noastra, fiecare persoana isi doreste sa aiba un loc al sau. Sa fie independenta, sa aiba o viata buna si sa locuiasca pe cont propriu, aparte de parinti sau de restul familiei. Aceasta
Daca directia europeana este cat se poate de clara avand in vedere noxele si consumul autovehicolelor, ne-am gandit ca este oportun pentru piata auto GPL din Romania si indirect pentru flotele mari
(P) In acest weekend s-a desfasurat penultima etapa a Campionatului National de Raliu, unde AGR Autogas Group si GPL Auto Iasi au fost prezenti pentru a-i sustine pe tinerii invingatori la clasa 5,
Noile tehnologii de injectie aparute pe ultimele tipuri de autoturisme de la majoritatea producatorilor de masini sunt deja pe cale sa se uniformizeze si observam cum toata industria auto se
Marile companii industriale din UE, de la afacerile cu ciment, otel si pana la cele din sectorul mase plastice, sunt in cautarea unor solutii care sa le protejeze in fata unei legislatii europene de
Investitia companiilor in publicitate si in imaginea lor reprezinta astazi mai putin decat o foaie de hartie si un buget schitat cu diferitele canale de comunicare.
Delegatia romana pentru combustibili alternativi, reprezentata de catre inginerii AGR Autogas Group a fost prezenta in zile de 5-6 martie, la Varsovia, unde a avut loc un important eveniment pentru
In data de 27 februarie 2015, la sediul AGR Autogas Group, a avut loc extragerea la sorti a castigatorului marelui premiu, un sejur de 5 zile in statiunea Albena din Bulgaria in vara acestui an,
Competitia a inceput marti 17.02.2015 si a avut loc la Sala Sporturilor din Deva. Este a sasea editie a acestei competitii si MonteazaGPL a fost alaturi de tinerii liceeni, care au facut spectacol in
Pentru ca GPL-ul (gazul petrolier lichefiat) este un produs petrolier obtinut in urma procesului de rafinare a benzinei si motorinei, pretul sau este strict legat de pretul acestora, mentinandu-se
Astazi, 18.09.2014 a fost transmis catre toate service-urile GPL partenere AGR Autogas Group, noul catalog de instalatii auto GPL care se adreseaza exclusiv service-urilor autorizate pentru montajul
Glamour si camping, - pe scurt "glamping" - este noua tendinta in turismul din Franta, unde camparea in aer liber se aliaza cu confortul, natura si respectul fata de mediul inconjurator. Este o noua
Gazoductul Iasi-Ungheni a fost inaugurat, miercuri, de premierii Romaniei si Republicii Moldova, Victor Ponta subliniind cu acest prilej ca gazul din Romania nu doar ca va fi mai ieftin, dar prin
Furturile de gaze naturale si energie electrica au cauzat companiilor E.ON Romania un prejudiciu de circa 11 milioane de lei in primul semestru al anului 2014, fiind identificate peste 2.200 de
Ineficienta sistemului centralizat de incalzire, cresterea costurilor lunare si problemele CET-urilor au determinat un numar tot mai mare de romani sa aleaga un sistem propriu de incalzire, iar
Luna Mai aduce noutati in industria GPL auto din Romania. AGR Autogas Group, cel mai mare producator de kituri GPL din S-E Europei, a obtinut prima licenta Euro 6 din Romania pentru instalatiile auto
Firmele, impreuna cu autoritatile locale si judetene si organizatiile neguvernamentale, au acces la fondurile europene prin programele pentru finantarea de investitii in sectorul productiv,
Baile Biborteni, din judetul Covasna, vor fi reabilitate si modernizate, investitia totala fiind de 5,5 milioane de lei, jumatate din suma provenind din fonduri europene.
Doua societati din Drobeta Turnu Severin care au de recuperat creante de la Regia Autonoma pentru Activitati Nucleare (RAAN) au atacat in instanta decizia de intrare in insolventa a companiei,