AGA companiei de stat Nuclearelectrica (SNN) nu a luat decizia de continuare a proiectului de construire, pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune de la Doicești, a unei centrale nucleare
Deși în anul 2023, pe piața românească, au fost instalate panouri solare cu o putere de peste 1.000 MW, ce au totalizat investiţii de aproximativ un miliard de euro, iar un aport semnificativ
Compania de stat Nuclearelectrica (SNN) a inceput miercuri, 27 august, procedura competitiva de selectare a investitorilor in vederea constructiei reactoarelor nucleare 3 si 4 la centrala
Statul vrea sa cedeze unui potential investitor privat 51% din proiectul de 6,5 miliarde de euro al reactoarelor nucleare 3 si 4 din Cernavoda, dar va pastra, alaturi de Nuclearelectrica (SNN), cel
Statul roman va detine un procent de maximum 49% din compania ce va fi infiintata pentru lucrarile la Unitatile 3 si 4 de la Cernavoda, conform strategiei pentru continuarea Proiectului privind cele
Retehnologizarea in urmatorii ani a reactorului 1 de la centrala nuclearelectrica din Cernavoda pentru prelungirea cu 25 de ani a perioadei de functionare va costa intre 1,2 si 1,5 miliarde de euro,
Companiile Enel (Italia) si ArcelorMittal au decis sa paraseasca proiectul de peste 6 miliarde de euro al constructiei reactoarelor nucleare 3 si 4 de la centrala din Cernavoda (CNE), astfel ca
Guvernul Romaniei are o strategie consistenta de reconstructie a increderii investitorilor straini si se doreste, astfel, sa se dea un nou impuls investitiilor straine directe cu valoare adaugata, a
Seful Guvernului celei de-a doua puteri a lumii a ajuns, astazi, la Bucuresti, pentru a participa la Forumul Economic si Comercial China - Europa Centrala si de Est. Evenimentul este privit cu
Proiectul de constructie a reactoarelor 3 si 4 ale centralei de la Cernavoda este prioritar pentru Guvernul Romaniei, in conditiile in care energia este un pilon central al programului de guvernare,
Probabilitatea ca reactoarele nucleare 3 si 4 ale centralei din Cernavoda sa fie construite cu companii asiatice este "foarte mare", potrivit secretarului de stat in Ministerul Economiei Rodin Traicu.
Guvernul va ceda pachetul majoritar de actiuni la grupurile 3 si 4 ale centralei nuclear-electrice de la Cernavoda acelui investitor care va asigura finantarea proiectului de constructie a celor doua
Secretarul de stat in Ministerul Economiei Rodin Traicu spune ca o companie chineza, China Guandong Group, ar putea asigura aproape 40% din investitia pentru construirea reactoarelor nucleare 3 si 4
In timp ce Germania isi inchide toate centralele nucleare pana in 2022, Romania are mari planuri de investitie in domeniul nuclear. Insa, toate acestea au un cost. "O analiza facuta arata ca spre
Companiile ramase in proiectul construirii reactoarelor 3 si 4 ale centralei de la Cernavoda, ArcelorMittal, Enel si Nuclearelectrica, sunt decise sa continue investitia, potrivit Ministerului
Bugetul Ministerului Economiei a fost suplimentat cu 20 milioane lei, din Fondul de rezerva bugetara, pentru plata arieratelor acumulate de Nuclearelectrica fata de producatorul de combustibil
Comisia Europeana a propus miercuri anumite standarde de securitate pentru depozitarea definitiva a combustibilului uzat si a deseurilor radioactive care provin de la centralele nuclearo-electrice,
Guvernul trebuie sa reduca participatia de 51% a statului la reactoarele nucleare 3 si 4 de la Cernavoda, "ca un element de incredere" pentru investitorii privati, iar avizul CE pentru aceasta
O companie straina importanta va avea 35% din proiectul celei de-a doua centrale nucleare din Romania, proiect de care s-au aratat interesati mai multi investitori, a declarat astazi secretarul
Cea de-a doua centrala nucleara din Romania va fi pusa in functiune dupa 2025, cu cinci ani mai tarziu fata de termenul preconizat de autoritati, au declarat specialistii din domeniu. "Studiul
Cea de-a doua centrala nucleara a Romaniei va deveni functionala cel mai devreme in anul 2017, iar pentru construirea ei este nevoie de aproximativ 7-8 miliarde de euro, bani ce ar urma sa vina in
Compania germana RWE, potential investitor pentru reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda, vrea sa construiasca o termocentrala de 600 MW in Bulgaria, lucrare ce ar costa 800 de milioane de euro, a
Pana la sfarsitul lunii aprilie vom avea prima productie de energie electrica din reactorul Unitatii 2 de la Cernavoda, a declarat, duminica, in cadrul unei conferinte de presa, ministrul Economiei
Varujan Vosganian, ministrul economiei si finantelor, a spus ieri ca participatia statului in compania care va construi reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda va creste de la 20% la 51% si va fi platita
Nuclearelectrica va fi listata la Bursa de Valori Bucuresti in prima jumatate a anului viitor, iar capitalul Transelectrica plasat pe piata de capital va fi majorat, a declarat, miercuri, ministrul
Statul a anulat, in luna octombrie a acestui an, datorii bugetare ale producatorului de electricitate Nuclearelectrica, in suma totala de peste 1,4 miliarde lei (430 milioane de euro), potrivit
Dintr-o singura suflare, ministrul economiei si finantelor, Varujan Vosganian arunca in aer formarea companiei de proiect pentru constructia reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda. Statul roman isi
Peste 6 sau 7 ani, Romania ar putea avea 4 reactoare nucleare la Cernavoda, un plus de energie electrica de circa 1,4 TWh (Terawati ora) si disponibilitati mult mai mari de export. Departe de a