Parcul fotovoltaic dat în folosinţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din municipiul Baia Mare va produce, în timp, o economie anuală de două milioane de lei (aproximativ 400.000 de
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a anunțat public, prin procesul de transparenţă decizională, sumele rambursate pentru fiecare pacient înregistrat pe listele medicilor de familie,
Pandemia ne-a arătat o față pe care mulți dintre noi nu o cunoșteam. Prin intermediul pandemiei a trebuit să învățăm să păstrăm distanța, să ne acoperim gura dacă suntem răciți și
Consiliul Local Oradea a hotarat in ultima sedinta din 2020 contractarea a doua credite in valoare de 166,6 milioane lei, echivalentul a 34,2 milioane euro. Banii vor fi folositi pentru construirea a
Un spital modern din Botosani, dotat cu paturi cu aparate de oxigen, care ar putea fi folosit pentru tratarea pacientilor infectati cu noul coronavirus, sta nefolosit din primavara trecuta.
Noul spital construit in Lipova cu 5,6 milioane de euro, finantare guvernamentala, nu va deveni operational in acest an, desi lucrarile au fost receptionate de cateva luni, administratia locala
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand (USR-PLUS), a revenit la sediul Companiei de Investitii si Dezvoltare in Sanatate a acestui sector si a aflat cat a platit institutia pentru "spotul mincinos
A fost atata zarva zilele astea cu maretul plan de relansare economica a Romaniei incat am crezut ca revenirea aia in V chiar poate sa devina o alternativa. In fapt, dupa ce am vazut marele plan,
Presedintele Klaus Iohannis contesta la Curtea Constitutionala Legea privind aprobarea obiectivului de investitii Spitalul Militar Regional "Carol I", invocand incalcarea mai multor articole din
In Sectorul 4 al Capitalei incepe constructia celui mai mare spital de stomatologie din Romania, unde atat adulti, cat si copiii vor beneficia, in regim de urgenta, de consultatii, radiografii si
Romania economica risca sa se prabuseasca precum un castel de nisip, in conditiile in care autoritatile intarzie sa ofere solutii concrete la criza fara precedent care se instaleaza odata cu pandemia
In fata unei crize neasteptate, cum este cea generata de pandemia COVID-19 care domina atentia, organizatiile si populatia devin mai vulnerabile la alte riscuri, precum schemele de frauda din ce in
Transfuzia sanguina reprezinta o prioritate strategica de siguranta nationala, spune ministrul Sanatatii Victor Costache, care a anuntat masuri urgente ce vor fi luate in acest an pentru a rezolva
Abia azi, cu Guvernul Dancila demis, Ministerul Sanatatii informeaza ca au fost avizati indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investitii "Spitalul Regional de Urgenta Craiova".
Constructia efectiva a celor trei spitale regionale pe care ne-am angajat sa le facem se va realiza din fondurile europene care apartin urmatoarei perioade de programare, intrucat faza intocmirii
Premierul Viorica Dancila a spus miercuri, la inceputul sedintei de Guvern, ca presedintele turc Recep Tayyip Erdogan a dat asigurari in cadrul intalnirii pe care au avut-o saptamana trecuta, ca
De Mos Nicolae faptele bune au prioritate! Asadar, pe 6 decembrie BusinessMark a organizat conferinta CSR Overview, care a avut loc la Hotel Intercontinental.
Darius Valcov, consilierul premierului Viorica Dancila, condamnat la 8 ani de inchisoare pentru coruptie, a facut joi o noua postare controversata pe retelele sociale, considerand ca nu e rentabil sa
Ministerul Sanatatii si sindicatele poarta negocieri in aceste zile pentru a stabili ce sporuri va primi personalul medical de la 1 martie, cand intra in vigoare legea care impune un plafon de 30%.
Un grup de aproximativ 20 de persoane a protestat, miercuri dupa-amiaza, in fata sediului PSD Sibiu, unde erau asteptati Liviu Dragnea si Mihai Tudose.
Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ilan Laufer, a anuntat marti ca noua lege a parteneriatului public-privat este finalizata, urmand ca un proiect de ordonanta de urgenta pentru modificarea Legii
Noul program de guvernare al coalitiei PSD-ALDE, redactat odata cu formarea noului guvern condus de Mihai Tudose, contine noutati majore comparativ cu programul de guvernare realizat pentru Cabinetul
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a vorbit despre prioritatile bugetare pentru 2017, aratand ca printre acestea se afla constructia a 3.100 de parcari, dar si a unui spital metropolitan,
Klaus Ohlwein a preluat, in 2013, functia de conducere in fruntea companiei Continental si a venit in Romania, la Timisoara, asistand la transformarea acestui oras intr-un centru de excelenta pentru
Pavlina Marinova este o femeie de afaceri plina de energie si cu multe idei inovatoare. Cel mai recent proiect al sau este PicknDazzle, o platforma prietenoasa care aduna informatii despre tine si,
Persoanele foarte bogate nu au numai locuinte si masini foarte scumpe, dar platesc si pentru niste privilegii care le fac viata de zi cu zi mult mai simpla si despre care multi cel mai probabil nici