

Costurile creditelor ipotecare au scazut, iar dobanzile la aceste imprumuturi se afla la cel mai scazut nivel fata de cel inregistrat in 2008. A devenit piata imobiliara mai atractiva, pentru potentialii cumparatori, din acest motiv?In aceasta perioada, rata in cazul unei locuinte achizitionate printr-un credit ipotecar este similara cu valoarea chiriei unui apartament asemanator, scrie Gandul.Pentru un apartament din zona Militari, cu o suprafata de 53 de metri patrati, diferenta dintre chiria medie solicitata de proprietar, respectiv de 297 de euro si rata lunara a unui credit ipotecar, de 296 de euro, este, practic, una nesemnificativa.Acelasi lucru se intampla si in urma compararii unui apartament nou, din acelasi cartier bucurestean cu rata lunara a unui credit ipotecar, luat prin intermediul programului Prima Casa.
Chiria ceruta de proprietar se ridica la 343 de euro, in timp ce rata lunara este de 323 de euro, conform calculelor facute de imobiliare.ro.Cu toate acestea, in cazul in care o persoana hotaraste sa cumpere o locuinta, ea trebuie sa suporte o serie de cheltuieli suplimentare legate de avans, de tranzactie, de mobilarea si dotarea apartamentului, intretinerea sa, dar si legate de impozitul pe proprietate si de reparatii, ce fac ca bugetul mediu din primul an sa urce la circa 21.000 de euro, potrivit calculelor realizate de publicatia amintita. mai mult
Miercuri, 14 Septembrie 2011, ora 09:09

Dobanzile la creditele ipotecare au scazut in Statele Unite la minimul a peste 50 de ani, locuintele devenind astfel mai atractive pentru eventuali cumparatori, potrivit unui sondaj realizat de compania americana de stat Freddie Mac, citat de CNN. Rata medie la imprumuturile pe 30 de ani cu dobanda fixa a coborat la 4,15% in aceata saptamana, informeaza Mediafax.
Minimul anterior, de 4,17%, a fost inregistrat in noiembrie anul trecut. Pentru creditele pe 15 ani cu dobanda fixa, media a coborat la 3,36%.
"Anuntul Rezervei Federale de saptamana trecuta privind mentinerea dobanzii minime record, apropiate de zero, si temerile de pe pietele financiare privind bancile europene au avut efect si in aceasta saptamana si au permis tuturor produselor ipotecare din sondajul nostru sa ajunga la minime record", a spus economistul-sef al Freddie Mac, Frank Nothaft.
In pofida conditiilor favorabile piata imobiliara din SUA nu isi revine dupa criza financiara declansata in 2008. Vanzarile de locuinte vechi au scazut in iulie, fata de iunie, potrivit Asociatiei Nationale a Dezvoltatorilor Imobiliari din SUA, chiar daca fata de iulie anul trecut au crescut.
Totodata, piata locuintelor noi ramane la circa un sfert fata de perioada de dinaintea crizei.
Dobanzile la creditele ipotecare sunt puternic influentate de randamentele titlurilor Trezoreriei SUA, care au coborat la un minim istoric, sub pragul de 2%. mai mult
Vineri, 19 August 2011, ora 18:02

Departamentul Justitiei din SUA investigheaza daca agentia de evaluare financiara Standard & Poor's (S&P) a atribuit inainte de criza financiara rating incorect pentru zeci de obligatiuni garantate prin ipoteci, au declarat surse apropiate situatiei, citate de cotidianul New York Times, citat de Mediafax.Investigatia a inceput inainte ca S&P sa retrogradeze ratingul pentru credite pe termen lung al SUA, de la "AAA" la "AA+" in august.Departamentul Justitiei cerceteaza cazurile in care analistii agentiei au vrut sa acorde ratinguri mai scazute obligatiunilor garantate prin ipoteci, insa propunerile au fost respinse de conducere.Un purtator de cuvant al Departamentului Justitiei a refuzat sa comenteze.
Este neclar daca ancheta vizeaza si celelalte doua mari agentii de rating, Moody's si Fitch, sau numai S&P, noteaza New York Times.S&P a primit in ultimii ani mai multe cereri pntru informatii din partea autoritatilor americane si coopereaza pentru a respecta aceste cereri, a declarat, pentru cotidianul american, un purtator de cuvant al S&P.
In pofida esecurilor agentiilor de rating in timpul crizei financiare, investitorii se bazeaza inca foarte mult pe evaluarile S&P, Moody's si Fitch.Agentia S&P a fost puternic criticata in SUA de politicieni, investitori si Trezorerie, dupa ce a retrogradat Statele Unite. mai mult
Joi, 18 August 2011, ora 14:24

Presedintele brokerului financiar Kiwi Finance, Anca Bidian, spune ca ponderea imprumuturilor ipotecare a urcat in portofoliul intermediarilor de credite de la 6 la 20%, dar tot refinantarile sunt majoritare, cu peste 50%, iar trendul se va mentine si in viitor, potrivit NewsIn. "In perioada 2006-2008, veniturile cresteau in zona bugetara si cu 70% pe an, dar au fost cresteri substantiale si in cea privata. In aceste conditii, cum crestea putin salariul, oamenii isi mai luau un credit, iar mai crestea putin salariul, isi mai luau trei carduri de credit si tot asa... Nu s-a tinut cont de portofoliul de datorii. Acum vorbim de o optimizare a tuturor datoriilor pe care le are o persoana. In unele cazuri de refinantare se ajunge la reducerea ratei la jumatate", a precizat Anca Bidian.
Seful Kiwi Finance a mentionat ca, desi dobanzile la creditele ipotecare ajungeau si la 10-12% in perioada 2007- 2008, acestea nu au reprezentat un impediment pentru cei care au dorit sa ia credite.
"Nu se uita nimeni atunci cat e dobanda, decizia de cumparare era data de suma eligibila, de cat pot sa iau, nu de cost. Peste 80% din cei care isi refinanteaza creditele au mai mult de doua expuneri", a spus Anca Bidian.
Ea sustine ca tot refinantarile vor domina piata pana la sfarsitul anului, pentru ca sunt multi clienti.
"Singurii captivi sunt clientii care au accesat un credit ipotecar in 2008, iar apoi le-a scazut valoarea garantiei. Din acest segment avem clienti care au optat sa... mai mult
Marti, 26 Aprilie 2011, ora 13:51

BRD - Groupe Societe Generale la lansat o oferta promotionala pentru refinantarea creditelor populatiei, oferind pentru imprumuturile ipotecare in euro o dobanda variabila calculata in functie de Euribor la 3 luni plus o marja fixa de 3 sau 3,5 puncte, fara alte costuri de analiza sau evaluare.Oferta lansata de BRD are costuri chiar sub cele solicitate de banci in cadrul programului Prima Casa.
Potrivit unui comunicat al BRD, creditele denumite ReStart vor fi disponibile pe perioada campaniei promotionale care se incheie pe 14 mai si ofera posibilitatea refinantarii si consolidarii unor credite contractate la una sau mai multe banci, indiferent de moneda.
Creditele Restart pot refinanta toate tipurile de credite: imobiliare/ipotecare, de nevoi personale, auto, credite pentru achizitionarea de bunuri de consum, carduri de credit sau descoperituri de cont.
Oferta propune costuri mult reduse fata de standard: dobanzi mai mici, comisionul de analiza a dosarului este 0, iar costurile aferente evaluarii sunt suportate de BRD.
Pentru creditele de nevoi personale in lei, dobanda de refinantare este fixa, de 7%.
La creditele de nevoi personale in euro, marja fixa adaugata la Euribor 3 luni este intre 6 si 7,5 puncte procentuale, in functie de durata creditului.
La refinantarea creditelor de nevoi personale cu ipoteca in euro, dobanzile se calculeaza in functie de Euribor 3 luni, la care se adauga o marja de 3,5 sau 4 puncte procentuale, in functie de durata aleasa.
Pentru... mai mult
Luni, 21 Martie 2011, ora 17:08

BCR are un portofoliu de credite ipotecare in valoare de peste 1,5 miliarde de euro, reprezentand 30% din segmentul de retail, iar clientii bancii au refinantat la alte institutii imprumuturi ipotecare in suma de 120 milioane de euro, potrivit Mediafax.Presedintele executiv al BCR, Dominic Bruynseels, a declarat ca imprumuturi ale clientilor bancii de 120 milioane de euro au fost refinantate la institutii concurente, dar nu a dorit sa precizeze numarul clientilor care au recurs la aceasta operatiune.
Totodata, Oana Petrescu, vicepresedinte responsabil cu operatiunile de retail al bancii, a mentionat ca 30% din portofoliul de retail al BCR este reprezentat de imprumuturi ipotecare, care insumeaza peste 1,5 miliarde de euro.
Referitor la Ordonanta 50, Bruynseels a aratat ca exista unele prevederi privind creditele populatiei care sunt "foarte bune", cum ar fi eliminarea comisionului de rambursare anticipata.
"Industria bancara a fost restructurata si cred ca exista parti unde trebuie sa continue.
In acest moment avem aceasta faimoasa Ordonanta 50 si cred ca unele parti ale acesteia sunt foarte, foarte bune", a spus Bruynseels.
El a aratat ca BCR vrea ca oamenii sa poata sa aleaga, "sa faca cumparaturi" in banci.
Pe de alta parte, el a mentionat ca anticipeaza pentru anul viitor o crestere a creditarii de 5-8% pe segmentul corporate si de circa 5% pe cel al populatiei.
"Odata ce oamenii vor avea bani in buzunar si incredere in locurile de munca, vor incepe sa cheltuiasca din... mai mult
Vineri, 03 Decembrie 2010, ora 16:47

Notarii publici propun ministrului justitiei o noua scadere a onorariilor la unele categorii de servicii notariale cu impact direct asupra populatiei, cum ar fi vanzari, ipoteci sau mosteniri, cu pana la 90%, potrivit unui comunicat emis luni de Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania, precizeaza NewsIn."Avand in vedere faptul ca piata imobiliara din Romania nu pare sa se revigoreze semnificativ prea curand, notarii publici propun ministrului justitiei reducerea considerabila a onorariilor pentru serviciile notariale cu impact direct asupra populatiei: vanzari, ipoteci, mosteniri, etc. Astfel, micsorarea onorariului notarial pentru autentificarea actelor de garantie mobiliara sau imobiliara in cadrul programelor sociale adoptate de statul roman atinge limite semnificative. De exemplu, la o creanta de 400.000 lei, onorariul notarial va scadea, in baza propunerilor UNNPR, de la 1.775 lei la 500 lei" au precizat reprezentantii notarilor publici.
De asemenea, scaderi semnificative se vor inregistra si la autentificarea celorlalte acte de garantie, acestea atingand limita de 35%.
Prin urmare, onorariul pentru autentificarea unui contract de ipoteca la un imprumut in valoare de 100.000 lei va fi de 575, lei fata de 875 lei cat este in prezent.
Totodata, pentru autentificarea oricaror alte acte privind creditarea bancara, daca imprumutul a fost acordat, si ipoteca instituita, cum ar fi spre exemplu, o refinantare, onorariul propus pentru serviciul notarial este de... mai mult
Luni, 27 Septembrie 2010, ora 15:56

Gradul de neperformanta a creditelor pentru companii garantate cu ipoteci este mai mare decat la imprumuturile acordate fara astfel de garantii, situatie care se regaseste atat la IMM-uri, cat si la marile corporatii, potrivit raportului de Stabilitate pe 2010 publicat marti de BNR, preluat de Mediafax. Gradul de neperformanta a creditelor pentru companii garantate cu ipoteci este mai mare decat la imprumuturile acordate fara astfel de garantii, situatie care se regaseste atat la IMM-uri, cat si la marile corporatii, potrivit raportului de Stabilitate pe 2010 publicat marti de BNR, preluat de Mediafax.
"Rata creditelor neperformante pentru expunerile garantate cu ipoteci a devenit din iunie 2010 si in cazul IMM superioara ratei creditelor neperformante pentru creditele negarantate cu ipoteci. In cazul IMM (care detin 80% din creditele garantate cu ipoteci), neperformanta se ridica la 10,2% pentru creditele garantate cu ipoteci, respectiv 9,5% pentru creditele negarantate cu ipoteci (iunie 2010).
La corporatii se observa un comportament mai bun in onorarea serviciului datoriei, rata creditelor neperformante mentinandu-se mult sub media pe economie (3,3% in cazul creditelor garantate cu ipoteci, respectiv 1,5% in cazul celor negarantate cu ipoteci, iunie 2010).
In aceste conditii, eficienta politicii de garantare utilizate de banci reclama o monitorizare mai atenta", se arata in raport. Banca centrala arata ca evolutia este cauzata in special de cateva firme... mai mult
Miercuri, 25 August 2010, ora 00:56

Rezerva Federala (Fed) a Statelor Unite a publicat, luni, noi reguli pentru protejarea beneficiarilor de credite ipotecare de practici abuzive, cum ar fi comunicarea mai clara a costurilor, transmite Reuters, precizeaza Mediafax.Fed a anuntat totodata ca va interzice platile din partea institutiilor de credit catre brokeri, efectuate pe baza dobanzilor aplicate beneficiarilor de imprumuturi.
Furnizorii de imprumuturi nu vor mai putea sa atraga clientii cu ipoteci al caror cost va creste ulterior din cauza platilor catre brokeri sau ofiterii de credite.
"Astfel, furnizorii de credite nu vor putea sa isi majoreze compensatiile prin cresterea costului imprumuturilor acordate, prin dobanzi mai mari", se arata intr-un comunicat al Fed.
Reglementarile vor intra in vigoare pe 1 aprilie 2011.
Numerosi americani au fost atrasi cu credite ipotecare cu dobanzi variabile, despre care brokerii afirmau ca pot fi refinantate in doi ani, optiune care a disparut odata cu prabusirea pietei imobiliare. mai mult
Marti, 17 August 2010, ora 09:24