Cântărețul Mihai Trăistariu are câteva apartamente pe care le închiriază pe litoralul românesc, la Mamaia, drept pentru care artistul a anunțat că își dorește să angajeze o cameristă
Ținutele pe care le porți la birou nu trebuie să fie întotdeauna 100% formale, mai ales dacă ai un job ce îți permite o oarecare libertate și care nu implică întâlniri cu clienți
Investitia in educatie este cea mai puternica sursa de crestere in Romania si cea care inca pastreaza speranta unui viitor mai bun. Iar educatia nu inseamna doar alfabetizare, ci si alfabetizarea
Angajat sau Antreprenor? Adevarul este ca dupa 5-10 ani de munca intr-o corporatie sau la stat te cam saturi de proceduri, regului, ierarhie, program, etc si parca ai nevoie de putina libertate.
Faptul ca autoritatile tin Romania sub potentialul sau de dezvoltare reprezinta pentru multi un imbold suficient de puternic pentru a pleca din tara in cautarea unei vieti mai bune. Pentru cativa
Afacerile in sistem de "sharing" reprezinta viitorul nu doar la nivel european, ci si in Romania. Alexandru Nestian este unul dintre tinerii care au inteles acest lucru inca din 2015 si care intra in
Cei mai cautati de catre angajatorii din Romania, la ora actuala, sunt soferii si curierii, dupa numarul de anunturi de angajare postate in acest sens pe OLX. Bonele si menajerele sunt si ele la mare
Cosmin Bardan are doar 25 de ani si o afacere care ii aduce vanzari anuale de 1 milion de dolari. Nu a mostenit niciun business si nici nu a venit cu "bani de acasa". S-a luptat sa obtina o bursa in
Traiul intr-o casuta pe roti este pentru curajosi, pentru oamenii altfel. Iar Gabriela Isadora este un om altfel. Fost director intr-o multinationala, pasionata de libertate si natura, ea a ales o
Recrutarea, tema predilecta a tuturor organizatiilor. Nu mai gasim oameni, daca-i gasim, nu sunt suficient de bine pregatiti, daca sunt pregatiti, au pretentii prea mari, iar daca sunt perfecti,
Cei mai multi dintre voi probabil ca ati facut deja rezervarile pentru vacanta ati studiat ghidurile de calatorie, v-ati gandit si la ce puneti in bagaje si, totusi, parca mai trebuie ceva.
Ultimele saptamani au scos la iveala o deceptie politica uriasa. Protestele din strada au fost declansate de dorinta majoritatii de a bloca Justitia. Ele au exprimat, insa, o nemultumire mai generala
Un aspect important de care trebuie sa tii cont, daca vrei sa obtii un loc de munca, este sa lasi o prima impresie buna, iar o parte din impresia buna are de a face cu modul in care te imbraci.
Pana pe 17 august 2015 are loc Targul Virtual Hipo.ro pentru Absolventi, un proiect online de recrutare adresat studentilor si masteranzilor care finalizeaza studiile si vor sa se angajeze in aceasta
Vara se apropie cu pasi repezi si acest lucru anunta ca piata muncii va fi invadata de o noua generatie de absolventi in cautarea unui loc de munca. Indiferent daca aplici pentru un post in tara sau
Cand lucrezi in domeniul turismului, conexiunile si cunostintele devin un atu aproape magic. Turismul din Romania, insa, duce lipsa de comunicare, iar asta aduce pierderi majore atat pentru cei care
Radu Alexandru Isaila conduce la 25 de ani un business pe care l-a pus chiar el pe picioare. Ideea a fost cat se poate de simpla: nu exista om fara magneti pe frigider. Si nu exista om care sa nu
Timisoreanul Calin Dragan nu stia ce cariera vrea la terminarea scolii, dar acum, la 48 de ani, este unul din managerii de top din Japonia, conducand filiala uneia din cele mai importante companii
Lucian Radulescu a prezentat saptamana aceasta la Bucuresti televizorul oficial al Campionatului Mondial de Fotbal FIFA 2014 si a vorbit despre evolutia sa in cadrul Sony Romania din anii '90 si pana
Studentii si absolventii din facultatile cu profil economic aflati in cautarea unui stagiu de practica sau a unui loc de munca, au oportunitatea de a aplica la una dintre zecile de pozitii puse la
Daca v-ati gandit vreodata cum e sa fii analist intr-o companie de brokeraj, trebuie sa stiti ca aceasta meserie este una dintre cele mai antrenante si fascinante din domeniul financiar-bancar,
Ana-Maria Bogdan, fostul managing Director al agentiei Grapefruit, a fost numita in aprilie General Manager R/GA Romania, una dintre cele mai premiate agentii interactive din lume.
Angajatorii fac un pas important in a integra suportul acordat parintilor in modelul de business. Cercetatorii au dovedit faptul ca solutia de succes pentru a face acest lucru este regandirea
Mike Borze este vicepresedinte BenQ Europe si coordoneaza din aceasta pozitie peste 20 de tari din zona CEE. Momentan este si director general BenQ Franta si Managing Director BenQ Austria, dar
Concediile facute in tara pot fi sursa de inspiratie pentru o afacere profitabila in Bucuresti, iar marturie sta chiar "Bacania cu suflet". Afacerea s-a nascut la sfarsitul lui 2011 si a generat o
Ai predat lucrarea de licenta si te gandesti la vacanta? Poate ar fi bine sa acorzi cateva momente carierei tale. Nu lasa totul pe mai tarziu! Un prim lucru pe care il poti face ca absolvent este sa
Cunosc bine litoralul romanesc si este una dintre destinatiile mele favorite, din Romania si de oriunde. In ultimii ani s-au produs schimbari in bine pe riviera noastra, iar o parte dintre ele au