Presedintele Frantei, Emmanuel Macron, a afirmat joi ca exista zone de umbra in gestionarea pandemiei de coronavirus de catre China, declarand publicatiei Financial Times ca, "evident, s-au intamplat
Roger Stone, fostul consilier al lui Donald Trump, a fost condamnat, joi, la trei ani si patru luni de inchisoare, pentru acuzatii care includ mintirea parlamentarilor care investigau amestecul
Conducta Nord Stream 2, destinata sa transporte gaze naturale rusesti spre UE, va fi finalizata de partea rusa, pentru a putea fi ocolite sanctiunile americane care vizeaza companiile europene
Consortiul Nord Stream 2 AG, care este in spatele gazoductului cu acelasi nume, a informat luni ca mai sunt de amplasat aproximativ 160 de kilometri din conducta de gaze care va face legatura intre
Dupa o vara marcata de numeroase incertitudini politice la nivel mondial, cu impact direct asupra mediului de afaceri, 2020 se anunta un an al declinului economic.
Presedintele Donald Trump s-a declarat, marti, in favoarea revenirii la G8 odata cu reintegrarea Rusiei, care a fost exclusa din grupul celor opt tari cele mai industrializate in 2014, marcand astfel
Guvernul german a transmis miercuri ca nu este de acord cu o revenire a Rusiei in G7 (grupul celor mai industrializate tari ale lumii), sugerata de presedintele american Donald Trump, care ar putea
Premierul ungar Viktor Orban i-a solicitat presedintelui SUA, Donald Trump, sa ajute la incheierea unei intelegeri de cooperare cu Romania pentru initierea "cat mai curand posibil" a operatiunilor de
Reprezentanti importanti ai democratilor si republicanilor din Senatul american i-au comunicat, vineri, presedintelui Donald Trump ingrijorarea in legatura cu "traiectoria democratica descendenta" a
Premierul ungar Viktor Orban a declarat vineri ca l-a rugat pe seful statului american Donald Trump sa ajute la demararea productiei de gaze naturale din apele teritoriale romanesti ale Marii Negre,
Rudy Giuliani, avocatul personal al presedintelui american Donald Trump, a declarat ca ar fi putut sa aiba loc o colaborare intre echipa de campanie a lui Trump si oficiali rusi, dar daca s-a
Statele Unite vor demara pe 2 februarie procesul de retragere din Tratatul Fortelor Nucleare Intermediare (INF), care va dura sase luni, in urma esecului celor mai recente discutii pe aceasta tema, a
Grupul rus Gazprom vrea sa isi majoreze cota pe piata de gaze naturale din Europa, dupa ce in 2018 exporturile sale au atins un nivel record, un director de la Gazprom precizand ca gigantul rus se
Presedintele rus Vladimir Putin a transmis, prin intermediul unei scrisori de Anul Nou destinata omologului sau american, Donald Trump, ca Rusia este pregatita sa initieze un dialog cu Statele Unite
Criticile exprimate de presedintele american Donald Trump fata de proiectul gazoductului Nord Stream 2, promovat de grupul rus Gazprom, nu sunt un motiv pentru a stopa acest proiect, iar orice
Incercarile Statelor Unite de a submina proiectul gazoductului Nord Stream 2 reprezinta un exemplu de concurenta neloiala pentru a stopa un proiect pur comercial, a afirmat, miercuri, purtatorul de
America a devenit exportator net de petrol saptamana trecuta, punand capat unei perioade de aproape 75 de ani de dependenta de petrolul strain, un moment crucial spre ceea ce presedintele Donald
Nicaieri in Europa America nu este mai simpatizata ca in Polonia. Motivele sunt istorice, au legatura cu Rusia si cu neincrederea poloneza in NATO. Varsovia cere soldati americani. Si este dispusa sa
Sistemul antiracheta din Romania risca sa conduca la anularea Tratatului fortelor nucleare intermediare (INF), iar responsabilitatea apartine Statelor Unite, acuza Ministerul rus de Externe.
Statele Unite analizeaza posibilitatea mentinerii unei prezente militare permanente in Polonia, a declarat marti seara presedintele SUA, Donald Trump, in contextul intrevederii cu omologul sau
Politica SUA-Rusia se afla acum in mana Congresului american. Moscova si-a pierdut capacitatea de a intimida Vestul, fiindca sanctiunile si izolarea internationala isi au pretul lor.
Presedintele american Donald Trump face presiuni pentru o "schimbare de regim" la Berlin, a declarat fostul ministru german de externe Sigmar Gabriel, in raspuns la recentele critici dure adresate
Cea mai puternica alianta militara din lume are, de aproape doi ani, un inamic din interior. Acesta nu e nimeni altul decat presedintele SUA, Donald Trump, care si-a facut un obicei in a-si arata
Presedintele american Donald Trump, care se intalneste luni, 16 iulie, la Helsinki cu omologul sau rus Vladimir Putin, a declarat joi ca intalnirea sa cu presedintele rus ar putea fi cea mai usoara
Departamentul de Stat american negociaza cu Turcia vanzarea sistemului antiracheta Raytheon Patriot, in locul sistemului rusesc S-400 dorit initial de autoritatile de la Ankara.
E-mailuri ajunse duminica in presa sugereaza o legatura mai larga intre unul dintre principalii sustinatori ai campaniei din Marea Britanie in favoarea Brexit-ului si oficiali rusi, in contextul
Presedintele american Donald Trump a criticat Departamentul Justitiei al SUA, sugerand ca agentia FBI ar fi infiltrat sau ar fi recrutat o persoana care sa ii ofere informatii despre campania
Agenti ai FBI care ancheteaza presupusa ingerinta a Moscovei in alegerile prezidentiale din SUA din 2016 au interogat un oligarh rus in legatura cu o plata de cateva sute de mii de dolari catre
Presedintele american, Donald Trump, a anuntat marti seara ca retrage Statele Unite din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Iranul in anul 2015.