Ministrul grec al Transporturilor, Christos Staikouras, a punctat joi, 11 aprilie, importanța conexiunii dintre statul elen și România, prin extinderea unui proiect de infrastructură feroviară.
Ionel Apostol, președintele Asociației „Împreună pentru A8”, care s-a menținut aproape de toate proiectele de infrastructură din zona Moldovei și nu numai, a actualizat, în cadrul
Constantin Sebeșanu, CEO-ul Impact, a vorbit în cadrul celei de-a doua ediții a Quarterly Report - evenimentul #1 pentru companii la BVB, despre realizările companiei, cele mai importante
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a declarat, marţi la evenimentul „Schimbări climatice şi dezvoltare: perspective pentru România” de la Palatul Cotroceni, că decarbonizarea
Ionuț Gabără este antreprenor cu o experiență de peste 13 ani în mediul de business românesc și administrator al companiei GBR Point. Învățând meserie de la tatăl său, Ionuț a luat
The Master Plan este un nou material fizic creat de echipa Gomag, cei care dezvolta si una dintre cele mai iubite platforme eCommerce romanesti. Un ghid compact de 138 de pagini, The Master Plan
In ultimii 20 de ani, am fost martorii unui sir de esecuri lamentabile ale politicienilor romani care s-au chinuit sa reinventeze roata turismului. La vremea aceea, Romania mai avea inca resturile
Reinfiintarea birourilor de turism din afara Romaniei pare, in momentul de fata, impulsul de care turismul de incoming are nevoie, conditia este ca acestea sa functioneze productiv, pe principiile
In urma celor 4 Hackathoane desfasurate simultan weekend-ul trecut in Cluj-Napoca, Iasi, Sibiu si Timisoara, 45 de tinere echipe de start-up tehnic se alatura celor 28 deja calificate dupa
Daruieste Viata a prezentat astazi, in cadrul unei conferinte extraordinare de presa, oamenii din spatele asociatiei - copii, parinti, medici, donatori, sponsori si specialisti - si noua lor agenda:
Lanturile de aprovizionare sunt supuse unei presuni continue de a tine pasul cu toate schimbarile: de la aparitia unei noi generatii de consumatori, la evolutia tehnologica rapida si digitizarea
Trei din patru tineri antreprenori considera ca motivul principal pentru care nu reusesc sa-si puna ideile de afaceri in practica este lipsa fondurilor necesare investitiei initiale, arata un sondaj
Comisarul european Corina Cretu a declarat, vineri, dupa protestul #sieu de la nivel national, ca Guvernul nu a trimis o solicitare de finantare pentru studiul de fezabilitate al Autostrazii Moldova,
De la 1 ianuarie 2019, toate primariile din Romania au obligatia de a asigura colectarea separata pentru hartie, metal, plastic si sticla din deseurile municipale, conform Ordonantei de Urgenta
Unul din cei mai prosperi oameni de afaceri din Elvetia, Claudio Cisullo, investeste in Romania si vine cu o perspectiva inedita asupra tarii noastre. Acolo unde alti investitori si antreprenori vad
Statul roman a dovedit in nenumarate randuri ca nu este capabil sa-si sprijine copiii care nu au fost suficient de norocosi sa aiba o dezvoltare normala, natural.
eTravel Conference, cel mai important eveniment national de afaceri si promovare online dedicat turismului din Romania, revine pe 24 octombrie, la Crowne Plaza Hotel.
Cunoastem ca Romania este tara cu una dintre cele mai rapide conexiuni la Internet, stim ca specialisti romani sunt foarte buni in tehnologia informatiilor si ca ponderea industriei de IT&C in PIB-ul
Asociatia Environ si Ambasada Germaniei la Bucuresti organizeaza joi, 22 martie, la World Trade Center, simpozionul "A Climate Protection Municipality Master Plan for Romania? - Proiecte romanesti si
Dana Tacea a renuntat la cariera ei in domeniul financiar pentru a porni pe un cu totul alt drum, uneori pus la indoiala de sceptici. A ales sa se faca stilist vestimentar, urmandu-si visul si
Peste 5 miliarde de oameni s-ar putea confrunta cu probleme in aprovizionarea cu apa pana in 2050, potrivit unui raport al Organizatiei Natiunilor Unite (ONU) publicat recent.
Cat de sanatos e stilul tau de viata afli abia dupa 40 de ani, spun specialistii, dar multi dintre noi ignoram acest aspect. Pentru cei care, de voie sau nevoie, vor sa faca o schimbare in viata lor,
Tot mai multi tineri cauta sa ocupe pozitii de junior manager sau manager, iar in acelasi timp se asteapta sa fie invatati ce sa faca. Acestia doresc sa parcurga cu rapiditate etapele de inceput ale
Premierul Mihai Tudose a analizat, luni, cu ambasadorul R.P. Chineze in Romania, Xu Feihong, perspectivele de dezvoltare a cooperarii bilaterale in plan economic, un proiect evocat de oficialul roman
Coachingul prinde tot mai mult teren in Romania, iar piata formata este sustinuta de cativa piloni de incredere. Unul dintre ei este Lilia Dicu, Master Certified Coach, mentor si sustinator al
Sefa Biroului de implementare a master planului de transport pentru perioada 2014-2020 este o fosta prezentatoare TV, fara studii de specialitate sau experienta in domeniul transporturilor, care este
Lucrarile de constructie de autostrazi vor fi finantate din imprumuturi publice si acciza pe carburanti in limita unui plafon de 7 miliarde euro, la care se adauga 4,8 miliarde euro din fonduri
Anul 2018 poate fi cel in care Romania va avea doua autostrazi transcarpatice, una care sa lege sudul tarii de nord si una estul de vest, a declarat, vineri seara, ministrul Transporturilor, Ioan Rus.
Razvan Cuc este unul dintre romanii care si-au dorit sa aiba propria afacere, imediat dupa '90. Decizia de a pune bazele PLUS GSM, insa, a fost momentul care l-a propulsat direct in topul oamenilor