Angela Merkel si-a prezentat duminica, dupa luni de amanari, intr-un interviu acordat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), raspunsul pe care i-l da lui Emmanuel Macron cu privire la viitorul zonei
Presedintele Consiliului European, Donald Tusk, i-a avertizat pe imigranti sa nu vina in Europa, subliniind ca acestia nu trebuie sa-i creada pe traficanti.
Riscurile geopolitice si economice de la inceputul lui 2016 par sa se multiplice pe zi ce trece, remarca economistul Nouriel Roubini. Profetul crizei din 2008 priveste cu ingrijorare la tensiunile
Liderii din zona euro se vor reuni marti, la ora 18.00 (19.00, ora Romaniei), in cadrul unui summit extraordinar la Bruxelles, pentru a discuta pe tema Greciei.
Banca Centrala Europeana nu va permite un colaps al creditorilor eleni deoarece s-ar crea un efect de domino, fiind afectate si alte banci europene, a declarat ministrul de stat Alekos Flabouraris.
Criza din Grecia lasa rani adanci in economia globala. Bursele din Asia au deschis luni in scadere, iar analistii se asteapta la un soc de proportii pe bursele europene.
Multi economisti si investitori cunoscuti au anticipat in acest an ca zona euro se va dezintegra sau ca va ajune la un numar mai restrans de membri, insa cu totii au fost nevoiti sa-si modifice
Curtea Constitutionala din Germania va lua, miercuri, 12 august, una dintre cele mai importante decizii din ultimii ani. Magistratii germani se vor exprima in privinta constitutionalitatii
Guvernul elen pregateste noi taieri de salarii si pensii din sectorul public, precum si concedierea catorva mii de bugetari, in cadrul noului pachet de austeritate necesar pentru a convinge
Criza din Grecia va atinge punctul culminant in toamna, dupa ce un nou guvern nu va reusi sa respecte conditiile acordului de ajutor extern, si este putin probabil ca Germania si Bundesbank sa-si
Liderii europeni incearca sa gaseasca noi cai de a mentine credibilitatea monedei unice, dar si de salvare a Greciei, in asa fel incat aceasta sa nu paraseasca zona euro. Ca reactie a disensiunilor
Situatia din Grecia se inrautateste, pe masura ce criza politica din statul elen se accentueaza. Daca pana acum problema Greciei era strict legata de situatia economica, acum politicul este cel care
FMI ar putea rata "sansa" de a salva Europa, dupa ce Estonia, Cehia si Banca Centrala a Germaniei s-au declarat impotriva ideii de contributie financiara la suma de 200 de miliarde de euro, care ar
Presedintele Barack Obama s-a aratat preocupat de criza din zona euro si a dat vina pe lipsa vointei politice. In opinia sa, turbulentele de pe piete vor continua pana in momentul in care Europa va
In ultimele zile, SUA s-au aflat in vizorul intregii lumi. Standard &Poor's a retrogradat ratingul de tara al statului american, amplificand ingrijorarile cu privire la sanatatea economiei, iar
Angela Merkel este vinovata pentru evolutia crizei euro, apreciaza miliardarul George Soros , in opinia caruia cancelarul german nu a gestionat corespunzator criza din zona euro.Miliardarul George
Criza datoriilor suverane se extinde, incet, in toata Europa si ameninta sa devina o problema generala, nu doar pentru statele din zona euro. Businessinsider a identificat personalitatile cheie
Criza datoriilor suverane este inceputul sau sfarsitul unui razboi economic? Avem invingatori si invinsi? Sunt intrebari care nu fac parte dintr-un scenariu de film, ci din viata de zi cu zi. Este
Desi ne-am obisnuit cu ideea ca integrarea in Uniunea Europeana este obligatorie pentru succesul economic al Romaniei, asemuind structura europeana cu un tren de neoprit, realitatea ne arata ca de
Guvernul condus de Angela Merkel intentioneaza sa lanseze o campanie de angajare a tinerilor europeni din tari aflate in criza, pentru a preveni un deficit al fortei de munca din Germania,
Dupa ce si-au facut griji pentru Europa, timp de cateva luni, economistii si-au reindreptat atentia spre Statele Unite, unde rata mare a somajului si criza imobiliara nemaivazuta pana in prezent sunt
In mai 2008, Comisia Europeana publicase un raport, pentru sarbatorirea celor zece ani ai uniunii monetare, in care se spunea ca euro a devenit a doua cea mai importanta moneda din lume, aducand
Presedintele Obama a dorit unificarea tuturor initiativelor energetice sudice intr-un singura formula, care sa cuprinda toate alternativele, pentru a da Moscovei un semnal ca nu doreste confruntarea,