Traditionalul concert care inchide ceremonia de inmanare a premiului Nobel pentru pace, organizat in fiecare an pe 10 decembrie la Oslo, nu va mai avea loc in 2018 din cauza lipsei de fonduri, au
Razboiul comercial dintre Statele Unite ale Americii si China s-a limitat doar la taxe vamale, dar, uneori, exista si alte arme care pot rani grav adversarul, conform BBC Mundo.
China se dovedeste mai periculoasa decat SUA, cand vine vorba de razboiul economic, folosindu-si statutul de a doua economie a lumii pentru a se impune cu brutalitate la nivel global, considera
Omenirea a stabilit in 2015 un nou record in privinta redistribuirii veniturilor, care depaseste chiar si cele mai pesimiste estimari emise in 2014, conform rezultatelor celui mai recent raport Oxfam
Cand ai in CV mai bine de 22 de ani petrecuti in lumea publicitatii, poti sa faci comparatii intre "atunci" si "acum", poti intelege mai bine impactul noilor tehnologii in aceasta meserie, poti sa
In ciuda vastei opere stiintifice dedicate inegalitatii economice, noul castigator al Premiului Nobel pentru economie, britanicul Angus Deaton, are o pozitie cel putin controversata fata de
Laureatul Premiului Nobel pentru Economie in 2015, Angus Deaton, este un aprig contestatar al relatiilor de ajutor financiar intretinute de tarile dezvoltate cu statele sarace conduse de guverne
Joseph Stiglitz, laureat al Premiului Nobel pentru Economie si profesor la Universitatea Columbia, face o analiza privind ceea ce a numit "atacul Europei asupra democratiei grecesti", in contextul
Tonul in crescendo al ciondanelii vehemente din Europa poate parea unui privitor neavizat drept rezultatul inevitabil al finalului amar inregistrat in negocierile dintre Grecia si creditorii sai.
Oricat de greu de crezut ar fi, in ciuda contrastelor flagrante, Grecia din zilele noastre si Romania anilor '80 impartasesc si unele asemanari izbitoare. Cea mai evidenta este cea a erodarii
Dan Mocanu, antreprenorul care a fondat TimePal si Aperio Executive Coaching, recunoaste ca a creat cele doua companii romanesti abia dupa ce si-a trait propriul vis american si dupa ce a facut
Globalizarea a crescut gradul de egalitate de pe planeta. Iar cum comunicatiile sunt din ce in ce mai ieftine si transportul mai rapid, tarile in curs de dezvoltare au redus decalajul fata de tarile
O parte dintre cei mai bogati oameni ai lumii au averi mai mari decat se stie, ceea ce inseamna ca statele sunt private de miliardele pe care acestia ar trebui sa le platesca sub forma de taxe si
Nufarul, un brand cunoscut bucurestenilor, vrea sa se extinda in urmatorii 10 ani in marile orase din tara, o investitie despre care Dan George Stroescu, directorul general al companiei, spune ca se
In incercarea de a afla care au fost primele locuri de munca ale personalitatilor din SUA, Reuters a facut un sondaj, intreband atat directori executivi ai companiilor evaluate la miliarde de dolari,
Iar agenda sesiunii parlamentare a avut cateva momente importante. Primul dintre ele a fost momentul simbolic al oferirii premiului Nobel pentru pace obtinut de Uniunea Europeana cetatenilor europeni
Presedintele Obama nu este doar unul dintre cei mai aclamati sefi de stat ai ultimilor ani, dar este si unul dintre cei mai de succes oameni de afaceri. Averea sa este estimata la peste 11 milioane
Reputatul economist Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel, considera ca Europa este intr-o situatie "cumplita", deoarece insistenta pe austeritate impinge regiunea spre "suicid".
Posibilitatea iesirii Greciei din zona euro este din ce in ce mai dezbatuta de oficialii Uniunii Europene, care deja au inceput sa cantareasca pragmatic consecintele unui astfel de pas, in timp ce
Situatia din Grecia se inrautateste, pe masura ce criza politica din statul elen se accentueaza. Daca pana acum problema Greciei era strict legata de situatia economica, acum politicul este cel care
Fascinatia Americii pentru sectorul financiar a produs mai multe carti decat ar putea cineva spera sa citeasca vreodata.Totusi exista carti care se fac remarcate si pe care oricine vrea sa ajunga sa
Bugetul pe anul viitor este unul "previzibil, care include obsinuitele reduceri de cheltuieli", spune analistul financiar Lucian Davidescu. In plus, tine cont si de situatia financiara existenta pe
Guvernatorul Bancii Italiei, Mario Draghi, va prelua, marti, functia de presedinte al BCE de la francezul Jean-Claude Trichet si va deveni al doilea cel mai puternic sef de banca centrala din lume,
Insanatosirea sectorului financiar este necesara, dar nici pe departe suficienta pentru revenirea economica. Pentru a intelege ce este de facut, trebuie sa intelegem care erau problemele economiei
Premierul Emil Boc spune ca "nu se arata vremuri bune si senine in Europa si in lume", iar Guvernul a stopat "evolutia negativa a Romaniei spre colapsul economic", aratand ca nu trebuie "sa vina
Daca pentru premierul Emil Boc cuvintele de ordine in privinta politicilor fiscale sunt "precautie" si "moderatie", pentru ministrul Tabara criza nu va fi atat de urata in Romania ca in alte state