Ministerul Energiei a transmis recent că susține proiectul reactoarelor modulare mici în România, ca parte a strategiei de dezvoltare și consolidare energetică a țării. Pe 17 aprilie însă,
Nuclearelectrica, care administrează centrala nucleară din Cernavodă, a raportat un profit net de 1,97 miliarde lei în primele nouă luni ale anului, în timp ce veniturile din exploatare au
Hidroelectrica si Nuclearelectrica vor trebui sa livreze pe piata reglementata pana la 65% din productie, la preturi care sa le permita obtinerea unui profit de 5%, potrivit unui proiect de ordin
Cele doua reactoare ale centralei nucleare de la Cernavoda sunt intre cele mai performante din aproximativ 400 de reactoare CANDU din lume, spune Cosmin Ghita, directorul general al Nuclearelectrica,
Producatorul de energie de stat Nuclearelectrica a scos la vanzare o cantitate de electricitate de aproape 397.530 de MWh, la un pret minim de 166 de lei pe MWh, potrivit site-ului OPCOM.
Cele doua unitati ale Centralei Nuclearelectrice de la Cernavoda au produs, anul trecut, o cantitate de energie electrica de peste 11,618 milioane MWh, din care 10,695 milioane MWh au fost livrati in
Decizia ANRE de a alimenta anul viitor populatia doar cu energie hidro si nucleara va cauza Hidrolectrica pierderi de 30 de milioane de euro, intrucat compania va vinde sub costul de productie, a
Canadienii de la Candu Energy, producator de reactoare nucleare, s-au aratat interesati sa participe la proiectul de dezvoltare al centralei de la Cernavoda, unde primele doua reactoare provin de la
Nuclearelectrica (SNN) a inregistrat in primele noua luni o cifra de afaceri de 1,425 miliarde lei (323,3 milioane euro), in crestere cu 19%, si un profit net de 331,2 milioane lei (75,1 milioane
Consiliul Director al Fondului Monetar International (FMI) a avizat vineri scrisoarea de intentie transmisa de autoritatile romane si a aprobat incheierea unui nou acord stand-by cu Romania, cu o
Consiliul Director (Board of Directors) al Fondului Monetar International va discuta vineri, in 27 septembrie, scrisoarea de intentie transmisa de autoritatile romane privind noul acord stand-by pe o
Cele doua unitati ale Centralei Nuclearelectrice de la Cernavoda au produs, in primele patru luni ale acestui an, o cantitate de energie electrica de peste 4,04 milioane MWh, din care 3,727 milioane
Daniela Lulache, fost director general al Fondului Proprietatea, ar putea prelua temporar functia de director general al Nuclearelectrica, in conditiile in care compania are deja un sef interimar.
Acordul cu Fondul Monetar International (FMI) si Comisia Europeana (CE) este intr-un evident impas. Tintele convenite in acord care au fost atinse sunt mult mai putine decat cele amanate sau cele
Consortiile Swiss Capital - BT Securities si Intercapital Invest - Wood&Company (Cehia) au depus oferte pentru intermedierea ofertei publice de listare a producatorului de energie electrica
Nuclearelectrica a prelungit cu trei saptamani, pana pe 28 septembrie, termenul de depunere a ofertelor la licitatia de selectare a intermediarului care va asista oferta publica initiala prin care
Cele doua unitati ale Centralei Nuclearelectrice de la Cernavoda au produs, in primele sapte luni din 2012, o cantitate de energie electrica de 6,406 milioane MWh, din care 5,906 milioane MWh au fost
Cele doua unitati ale Centralei Nuclearelectrice de la Cernavoda au produs, in primele 11 luni din 2011, o cantitate de energie electrica de circa 10,728 milioane MWh, din care 8,987 milioane MWh au
Guvernul Mihai Razvan Ungureanu poarta raspunderea deciziilor stabilite de cabinetul Boc cu FMI. Noul premier trebuie sa se asigure ca termenele limita impuse de FMI vor fi respectate "cu sfintenie".
Ministerul Economiei a cerut Guvernului rectificarea bugetelor de venituri si cheltuieli pe anul trecut pentru aproape 50 de companii, inclusiv cu cresteri de costuri, reclamand totodata ca Finantele
Unitatea 1 a centralei nuclearo-electrice (CNE) din Cernavoda se situa, la nivelul lunii iulie 2011, pe pozitia 5 in topul unitatilor nucleare din lume, avand un factor de capacitate mediat pe
Unul din sectoarele direct afectate de lipsa ploilor este productia de electricitate a tarii, avand in vedere ca primii doi producatori de energie din Romania, companiile de stat Hidroelectrica si
In timp ce Germania isi inchide toate centralele nucleare pana in 2022, Romania are mari planuri de investitie in domeniul nuclear. Insa, toate acestea au un cost. "O analiza facuta arata ca spre
Compania de stat Nuclearelectrica, al doilea producator de electricitate din Romania, va opri planificat Unitatea 2 a Centralei Nuclearo-Electrice de la Cernavoda, pe 6 mai, timp de 25 de zile,
Compania de stat Nuclearelectrica, al doilea producator de electricitate din Romania, si-a bugetat pentru acest an cheltuieli cu investitiile in valoare 770,48 milioane lei, din care 527,7 mil. lei
Fostul director general al Nuclearelectrica, Dr. Teodor Chirica, a declarat pentru Bloombiz.ro ca structura productiei de electricitate din 2010 era compusa din: 35,7 % hidro, 33,8 % carbune, 19,4 %
Directorul general al producatorului de electricitate de stat Nuclearelectrica, Pompiliu Budulan, a declarat vineri ca societatea va relua proiectul vechi de cativa ani de listare pe Bursa cu un
Grupul german RWE anunta printr-un comunicat ca decizia privind retragerea celor trei investitori straini, GDF SUEZ, RWE si Iberdrola, din proiectul reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda "nu reflecta
Compania de stat Nuclearelectrica, al doilea producator de electricitate din Romania, a avut anul trecut o productie de 11.623.492 MWh (11,62 TWh), in scadere usoara, de circa 1%, fata de productia