Waze, aplicația de navigare apreciată de șoferi din întreaga lume pentru funcțiile sale inovatoare și alertele utile în timp real, anunță lansarea unui set de actualizări menite să
Comisia Europeană a amendat Apple cu 1,8 miliarde de euro, de patru ori mai mult decât se aștepta compania americană. Decizia de luni, 4 martie, face parte din strategia europeană de a obliga
Primăria Bistrița a amplasat recent 15 noi stații de încărcare pentru mașinile electrice care vor funcționa contra cost. Vestea a redeschis discuția costurilor de încărcare pentru mașinile
Centrul expoziţional Romexpo, administrat de Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), a obţinut un document care trasează condiţiile necesare construirii unui hipodrom. Pe acest
Consiliul Local Sector 1 a aprobat, în şedinţa de joi, documentaţia şi indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea Pieţei Matache, a anunţat primarul Sectoului 1, Clotilde Armand.
Pe un teren aflat în apropierea Aeroportului Otopeni, în proximitatea unei parcări private, se află o sondă de foraj de apă geotermală pe care conducerea Companiei Naționale Aeroporturi
Domeniul outdoor si de aventuri este tot mai cautat in ultimii ani. Mai ales tinerii, dar nu numai, cauta alternative la simplele vacante la munte sau la mare, isi doresc experiente de neuitat. Daca
Se apropie vremea frumoasă, căldura, iar vara își intră pe deplin în drepturi. Este păcat ca în această perioadă să nu profiți de situație și să continui să folosești mașina pentru
Dacă vrei să vizitezi capitala sau te afli aici pentru afaceri și nu ai venit cu mașina proprie, atunci ai la dispoziție varianta de inchirieri auto. Este o opțiune extrem de utilă care îți
Orașul Cluj a devenit în ultimii ani o zonă turistică foarte atractivă datorită faptului că aceasta prezintă nenumărate obiective turistice cu o valoare culturală incredibilă, activități
Întreprinderile mici ar trebui să ofere pachete de beneficii competitive pentru angajați, nu doar pentru a atrage și a păstra talentele de top, ci și pentru a consolida cultura companiei și a
Cea mai exclusivistă și modernă parte a litoralului românesc, Mamaia Nord, se poate mândri cu unul dintre cele mai luxoase și atractive proiecte rezidențiale și hoteliere de la Marea Neagră
În multe orașe din vestul Europei spălătoriile auto sunt complet automatizate. Dacă vrei să îți cureți mașina ai la dispoziție două alternative: varianta cu perii din incinta
Global Sport, specialiști în construcții sportive, alături de un colectiv cu experiență și parteneri profesioniști, marchează un an reușit, fiind o companie din România care se ocupă și
Urmează să organizezi o nuntă, un botez, un eveniment corporate sau orice alt eveniment în care câteva zeci sau câteva sute de oameni trebuie să se simtă bine? Pentru a ieși totul ca la
Viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu a anuntat vineri, 28 octombrie, punerea in dezbatere publica a unui proiect de hotarare care sa reglementeze mai clar conditiile de utilizare a parcarilor
Iti doresti o masina si nu stii ce sa alegi? Ti-ai dori o masina second hand care sa-ti indeplineasca nevoile si sa te transporte in siguranta dintr-un loc in altul? Pentru o asemenea achizitie este
Obținerea permisului de conducere este un moment fericit și de care ar trebui să fii mândru. De acum poți profita de libertatea pe care ți-o dă o mașină personală și poți pleca unde vrei
Vrei să fii parte la o încă o zi cu mai puține emisii de CO2 în București? Ai ocazia să o faci mâine, 24 septembrie, la Marșul mașinilor eco friendly, ajuns la a 5-a editie și la We Bike
Viata in marile orase este din ce in ce mai aglomerata, exact ca si strazile. Insa, pe cat de multe optiuni avem de a ne petrece timpul liber si, mai ales, obligatiile zilnice, cu atat timpul
Aspectul exterior al maşinii tale depinde în mare măsură de modul cum se prezintă vopseaua. Din momentul în care apar pete, zgârieturi, lovituri, rugină sau alte semne de deterioare, nu