Greenpeace acuză OMV Petrom că folosește o platformă ruginită în Marea Neagră unde are dreptul de exploatare a gazelor naturale. Organizația a publicat fotografii cu o platformă marină
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au dat amenzi de 340.000 de lei în urma unui control care a vizat stațiile de carburant din reţeaua OMV – Petrom. 11
OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, anunţă semnarea a două contracte de finanţare prin Planul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru
OMV Petrom a semnat două contracte de finanţare prin Planul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru construirea a două proiecte pentru generarea de hidrogen verde cu o capacitate
Comisia Europeană a decis ca, începând din 2027, după ce va începe producția de pe urma zăcământului offshore extras și prelucrat prin Neptun Deep și România va deveni cel mai mare
Primăria Bistrița a amplasat recent 15 noi stații de încărcare pentru mașinile electrice care vor funcționa contra cost. Vestea a redeschis discuția costurilor de încărcare pentru mașinile
Deși în anul 2023, pe piața românească, au fost instalate panouri solare cu o putere de peste 1.000 MW, ce au totalizat investiţii de aproximativ un miliard de euro, iar un aport semnificativ
OMV Petrom anunţă progrese semnificative în implementarea proiectului Neptun Deep, peste 80% din valoarea contractelor de execuţie fiind atribuită. Compania a semnat un acord cu o valoare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat 3,046 miliarde de lei la capitalizare (+1,04%) în această săptămână, în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni s-a diminuat cu peste 957 de
Acţiunile OMV Petrom (SNP), cel mai mare producător de hidrocarburi din România, s-au depreciat cu 3,85% în ultimele două sesiuni de tranzacţionare de la Bursă.
Grupul OMV Petrom a obţinut în primele nouă luni ale acestui an un profit net de 2,548 miliarde de lei, în scădere cu 72% faţă de perioada similară din 2022, când a raportat 9,156 miliarde
Majoritatea românilor (70%) consideră că principalul avantaj al unei locuinţe eficiente energetic este economisirea prin reducerea costurilor cu energia, relevă rezultatele unui studiu de