OMV Petrom anunţă progrese semnificative în implementarea proiectului Neptun Deep, peste 80% din valoarea contractelor de execuţie fiind atribuită. Compania a semnat un acord cu o valoare
Pentru al doilea an consecutiv, strategia energetică a Europei se bazează în mare parte pe speranța unei ierni blânde și a unei cereri industriale reduse, cu prețurile gazului rămânând în
Grupul petrolier american Exxon Mobil Corp a anuntat vineri ca in primul trimestru al acestui an a inregistrat pierderi de 610 milioane de dolari, acestea fiind primele sale pierderi trimestriale de
Pretul titeiului a inregistrat marti o crestere de peste 6% pe pietele asiatice, recuperand o parte din pierderile inregistrate luni, pe fondul sperantelor ca razboiul preturilor declansat de marii
Dincolo de cazurile prezentate de massmedia, de sesizarile ONG-urilor care au aratat ca printre beneficiarii taierilor ilegale s-ar afla inclusiv fabrici cunoscute de cherestea si mobila din
Ungaria va semna un nou acord pe termen lung de aprovizionare cu gaze naturale din Rusia daca grupul american Exxon Mobil Corp nu va lua o decizie finala, pana in luna septembrie, privind investitia
Premierul ungar Viktor Orban a declarat vineri ca l-a rugat pe seful statului american Donald Trump sa ajute la demararea productiei de gaze naturale din apele teritoriale romanesti ale Marii Negre,
Compania Bulgartransgaz a anuntat joi ca a reluat licitatia pentru constructia unui gazoduct in valoare de 1,4 miliarde euro, o conducta care este asteptata sa transporte in principal gaze naturale
Black Sea Oil & Gas (BSOG) va extrage gaze din Marea Neagra chiar daca actuala legislatie din Romania nu va fi modificata, a declarat, joi, pentru platforma de informatii S&P Global Platts,
Compania Black Sea Oil & Gas (BSOG), impreuna cu partenerii sai de concesiune, Petro Ventures Resources si Gas Plus International B.V., anunta aprobarea deciziei finale de investitie pentru Proiectul
Niciodata, in ultimii 11 ani, n-a mai fost energia electrica atata de scumpa, pe pietele angro din Romania, la inceput de toamna. Iar asta inseamna ca atat consumatorii casnici, populatia, cat si
Grupul austriac OMV este increzator ca in lunile urmatoare Romania va pune la punct un cadru de reglementare acceptabil pentru proiectul sau de explorare din Marea Neagra astfel ca, la scurt timp,
Presedintele venezuelean Nicolas Maduro a anuntat marirea de 34 de ori a salariului minim, fara a preciza data intrarii in vigoare a acestei cresteri care se inscrie in programul sau de relansare
Presedintele Klaus Iohannis a retrimis, joi, Parlamentului, spre reexaminare, legea care reglementeaza masurile de exploatare a gazelor naturale din Marea Neagra.
Extractia gazelor din Marea Neagra ar putea tripla nivelul redeventelor curente primite de statul roman, generand incasari suplimentare de 230 de milioane de euro pe an, se arata intr-o prezentare
Compania petroliera OMV vorbeste deja, in strategia sa pana in 2025, de o productie de gaze semnificativa si pe termen lung din perimetrul Neptun din Marea Neagra, aceasta desi decizia finala de a
Franta, Italia si Ungaria au dat deja semne ca in vara ar putea insista pentru eliminarea sanctiunilor impuse Rusiei de catre Uniunea Europeana pe tema crizei din Ucraina.
Presa rusa a publicat informatii dintr-un raport al unei institutii norvegiene, realizat in iulie 2015, in care se arata ca cea mai mare parte a petrolului Statului Islamic ajunge ilegal in Turcia,
Scandalul legat de contrabanda cu petrol cumparat de la teroristii din asa-zisul Stat Islamic (ISIL/Daesh) tocmai a luat amploare. Trezoreria americana a confirmat existenta unor retele care
Ministerul Apararii din Rusia a prezentat probele pe care se bazeaza Moscova atunci cand acuza liderii de la Ankara ca sunt in spatele traficului de petrol cumparat de la teroristii Statului Islamic.
Dupa doborarea avionului rusesc de vanatoare de catre aviatia turca, presedintele rus Vladimir Putin a declarat taios ca gestul Ankarei este "o lovitura de cutit data pe la spate de un aliat al
Cea mai mare amenintare la adresa civilizatiei occidentale, terorismul islamic personificat de gruparea Daesh (Statul Islamic / ISIS), isi gestioneaza finantele mai bine decat o fac unele tari
Pe langa petrol, Statul Islamic ar putea detine active intre 500 de milioane si 1 miliard de dolari, bani sechestrati din bancile din Irak anul trecut. La acestea se adauga sute de milioane de dolari
Dupa intalnirea cu presedintele francez Francois Hollande, liderul de la Kremlin a acceptat sa stranga legaturile cu tarile occidentale in vederea constituirii unei aliante impotriva teroristilor
Gruparea terorista Statul Islamic (ISIS) colecteaza lunar aproximativ 50 de milioane de dolari din vazarea pe piata neagra a petrolului extras din regiunile controlate din Siria si Irak.
Productia de petrol a Irakului a depasit orice record anterior, ajungand in iunie la 4, 1 milioane de barili de titei extras zilnic, conform cifrelor inaintate de Agentia Internationala pentru
Optimismul lui Vladimir Putin, care in martie anunta ca Rusia a lasat in urma cea mai neagra perioada a actualei crize economice, ar putea fi dat peste cap de noile prognoze privind evolutia pietei
Gruparea terorista islamica ISIS risca sa ramana fara surse de finantare, sustin analistii. Prabusirea pietei petrolului si ofensiva militara a fortelor occidentale au redus drastic sursele de