Fostul presedinte al Parlamentului European Martin Schulz a avertizat tarile care refuza sa primeasca refugiati ca, daca va ajunge cancelar al Germaniei in urma alegerilor din acest an, va face
La sfarsitul lunii august, liderii Frantei, Germaniei si Italiei s-au intalnit pe un portavion italian sub pretextul unor discutii aspecte legate de iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana.
Uniunea monetara din interiorul UE ar putea sa fie din nou scena unei inclestari politice pe tema austeritatii impuse de Berlin, dupa ce Grecia si Portugalia au ridicat primele obiectii in aceasta
Liderii celor mai importante 20 de economii de pe glob se vor intalni intre 15 si 16 noiembrie pe coasta Antalyei in cadrul summitului anual. Reuniunea tinteste in special asigurarea unui climat de
Coeziunea blocului european este pusa din nou la incercare, viziunile Germaniei si Frantei referitoare la viitorul uniunii monetar-economice fiind mult diferite una fata de cealalta.
Noua criza umanitara desfasurata la granitele Europei ameninta ca, in paralel cu paralizia manifestata de oficialitati, sa reflecte si o lipsa a memoriei europenilor, considera fostul ministru de
Rezultatul referendumului din Grecia nu trebuie sa fie o surpriza pentru nimeni, cu atat mai putin pentru oficialii europeni, considera analistul George Friedman.
Neintelegerile din zona euro privind masurile necesare pentru rezolvarea crizei datoriilor de stat submineaza viitorul Uniunii Europene si ameninta sa conduca la "dezintegrarea psihologica" a Europei
Banca centrala a Germaniei ataca din nou politica anticriza a Bancii Centrale Europene (BCE), criticand masurile anuntate vineri de facilitare a accesuilui la lichiditate pentru bancile aflate in
"Francezii au ales schimbarea", iar odata cu ei intreaga Europa isi schimba directia. Odata cu venirea la Palatul Elysee a unui presedinte de stanga, reteta de iesire din criza ar putea fi schimbata.
Consiliul Partidului Popular European s-a incheiat. Urmeaza summitul UE, intalnire cruciala a liderilor europeni care va definitiva situatia zonei euro. Presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy a
Cea de-a doua zi de discutii de la Bruxelles pare sa fi fost mult mai productiva decat prima. Asta daca luam un calcul optimismul liderilor europeni in privinta noului acord si nu reactia pietelor
Referendumul pe care Grecia doreste sa-l organizeze pune la grea incercare Germania si ameninta stabilitatea zonei euro. "Daca Germania forteaza mana Greciei si Grecia iese din Euro, Germania va avea
Pe masura ce situatia economica incepe sa semene din ce in ce mai mult cu perioada de criza din 2008, seful Bancii Centrale Europene (BCE) Jean- Claude Trichet si guvernatorul bancii centrale
Planurile de economii ale Germaniei pentru reducerea deficitului bugetar risca sa "distruga proiectul european", iar destramarea zonei nu poate fi exclusa, a declarat miercuri miliardarul George
Au trecut doi ani de cand tratatul constitutional asupra caruia s-au pus de acord sefii de guverne din Uniunea Europeana a fost respins de referendumurile din Franta si Olanda. Din acel moment,
Pretul carburantilor la pompa in Romania va creste, in cazul in care criza petrolului rusesc nu va fi rezolvata in cateva zile, decizia finala in acest sens urmand a fi luata de catre operatorii de