Într-un prezent marcat de tensiuni politice și economice ajunse într-un punct critic, Organizația de cooperare economică internațională BRICS ocupă 40% din PIB-ul global, unde Rusia este
Reprezentanții băncilor centrale au în general o reputație legată de aversiunea față de risc, mai ales în contextul în care o parte importantă din slujba lor este să anticipeze scenarii
Deși avem un potențial fotovoltaic și eolian în marje decente și avântul către investiții în energia regenerabilă a fost vizibil în ultimii ani, România se află încă pe ultimele locuri
Potrivit unei analize recente realizate de Asociația Energia Inteligentă, dependența de importurile în energie în Europa nu au suferit modificări importante în ultimii ani, Europa rămânând
Orice posibilă escaladare a războiului Israel-Hamas prezintă un risc major pentru economia mondială, ducând la creşterea preţurilor energiei şi perturbând rutele comerciale cheie, au
Orice posibilă escaladare a războiului Israel-Hamas prezintă un risc major pentru economia mondială, ducând la creşterea preţurilor energiei şi perturbând rutele comerciale cheie, au
Numeroase companii au prioritizat pe durata pandemiei desfășurarea neîntreruptă a afacerii în detrimentul securității cibernetice. S-a traversat rapid un interval marcat de eforturi
SUA vor inchide activitatea celor doua consulate de pe teritoriul Rusiei, de la Vladivostok si Ekaterinburg, a anuntat Departamentul de Stat invocand probleme de siguranta si securitate la
Observatorii internationali ai Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE) au criticat aspru miercuri "acuzatiile nefondate" ale presedintelui Donald Trump privind fraude in
Ministrul german de externe Heiko Maas a pledat, intr-un editorial in editia de duminica a cotidianului Die Welt, pentru un "nou inceput" in parteneriatul transatlantic dupa alegerile din SUA,
Facebook si Twitter au anuntat joi ca au desfiintat mai mult de 12 retele de dezinformare de pe platformele lor, folosite de grupuri politice si sustinute de state din mai multe tari pentru a-i
Ministerul Transporturilor, Infrastructurii si Comunicatiilor a publicat la inceputul lunii un proiect de lege privind adoptarea unor masuri referitoare la infrastructuri informatice si de
O procedura de acordare a licentelor in doua etape pentru echipamentele 5G permite excluderea numai in cazul in care Cancelaria Federala, Ministerul de Externe, Ministerul de Interne si Ministerul
Senatorii si deputatii au aprobat, marti, in plenul reunit, raportul comun al Comisiilor de aparare ale Camerei Deputatilor si Senatului cu privire la Strategia Nationala de Aparare a Tarii pentru
Statele Unite "nu isi pot permite inca patru ani" cu Donald Trump, avertizeaza Hillary Clinton intr-un documentar autobiografic, prezentat la Festivalul Sundance, si da asigurari ca va face "tot ceea
Incendiile de vegetatie din Australia vor provoca sectorului turistic local pierderi de cel putin 4,5 miliarde de dolari australieni (2,70 miliarde euro) pana la finele anului, sustine un raport al
Presedintele american Donald Trump a reafirmat luni ca nu va lasa Iranul sa obtina arma nucleara, a doua zi dupa anuntul Teheranului ca nu va mai respecta nicio limita privind imbogatirea uraniului
Facebook elaboreaza un nou set de reguli care vizeaza reducerea raspandirii in mass-media a materialelor video de tip "deepfake", iar specialistii in securitate cibernetica sustin ca "trebuie sa fim
Implicarea mai solida a NATO in Orientul Mijlociu, ceruta de presedintele Trump si acceptata rapid de alianta, se refera cel mai probabil la politica de parteneriate a aliantei, in niciun caz la
Un fost consilier de varf al Casei Albe il acuza Gordon Sondland, ambasadorul SUA la UE si un donator in campania lui Donald Trump, ca reprezinta un potential risc de securitate. Motivul: niste
Circa sase din zece companii au suferit o bresa de securitate informatica in ultimii trei ani, iar o treime dintre specialistii in securitate IT care nu au avut de-a face cu incidente spun ca e
James Gilmore III, ambasadorul SUA la OSCE, afirma ca tara pe care o reprezinta este preocupata de modificarile aduse legislatiei si sistemului judiciar din Romania.
Uniunea Europeana este gata sa sporeasca sprijinul financiar pentru Republica Moldova, a declarat luni, la Bruxelles, Inaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe si politica de
Parlamentul georgian a confirmat duminica nominalizarea ministrului de Interne Giorgi Gakharia in postul de prim-ministru, ceea ce alimenteaza o situatie politica deja tensionata in aceasta tara din
Presedintele Klaus Iohannis este primit, marti, de presedintele american Donald Trump, devenind al zecelea sef de stat european care ajunge la Casa Alba in acest an, un top din care nu fac insa parte
Statele Unite pregatesc arestarea a 2.000 de imigranti ilegali prezenti in familie pe teritoriul lor si ar putea lansa aceasta operatiune inca de duminica, au relatat vineri mai multe media americane.
Victor Zhang, presedintele diviziei Global Government Affairs in cadrul Huawei Technologies, a publicat o scrisoare deschisa in care vorbeste despre nevoia de unitate in ceea ce priveste dezvoltarea
Liderii arabi au condamnat, duminica, decizia presedintelui american Donald Trump de a recunoaste suveranitatea Israelului asupra Inaltimilor Golan, intr-un semn rar de unitate araba pe fondul