Directorul general al CFR SA, George Micu, a fost inlocuit de Ionel Voicu, director general adjuct pe proiecte europene, iar Consiliul de Administratie al companiei a fost completat cu doi membri,
Ovidiu Putura, secretar de stat in Ministerul Justitiei, este noul presedinte al Consiliului de Administratie, dupa ce actionarii CFR SA au revocat, saptamana trecuta, administratorii CFR, invocand
Consiliul de Administratie (CA) al CFR S.A., companie controlata de stat prin Ministerul Transporturilor, a fost inlocuit vineri din cauza managementului defectuos.
Consiliul de Administratie al CFR SA a respectat in cele noua luni de mandat angajamentele asumate in fata institutiilor financiare internationale si a adoptat masuri care au avut ca efect
Florian Kubinschi a fost numit presedinte al Consiliului de Administratie al CFR SA, dupa demisia lui Sorin Mindrutescu, care a invocat motive personale. Kubinschi este un veteran al industriei
A venit randul belgianului de la Tarom, Christian Heinzmann, sa faca loc intereselor care alunga managerii privati de la companiile de stat subordonate Ministerului Transportului. Este un deja vu al
George Micu este noul director general al Companiei Nationale de Cai Ferate CFR, fiind desemnat pentru aceasta functie de catre Consiliul de Administratie (CA) al companiei.
Proiectul regionalizarii Romaniei, care ar trebui implementat incepand din acest an, evolueaza cu pasi mici, dar contureaza deja polii de influenta ai viitoarelor unitati teritoriale, in contextul in
Adunarea Generala a Actionarilor CFR SA, companie controlata de stat, l-a ales pe Niels Schnecker, realizator de programe in cadrul Antena 3, in functia de presedinte al noului Consiliu de
Marile companii de stat, care produc pagube de sute de milioane de euro in economia Romaniei, pe care guvernul vrea sa le aduca pe linia de plutire instaland la conducerea lor manageri privati, n-au