

Embargoul introdus de Uniunea Europeana asupra importurilor de petrol din Iran ar putea conduce la un deficit de petrol, iar acest lucru se va reflecta in cresterea preturilor la carburanti pe piata locala. Directorul general Lukoil, Constantin Tampiza, spune ca situatia este "periculoasa".
Constantin Tampiza caracterizeaza situatia ca fiind una destul de periculoasa din punct de vedere energetic, pentru ca "nu stiu de unde poate suplimenta Europa necesitatile de petrol". Pe de alta parte, directorul general Lukoil spune ca momentan, totul depinde de evoluatia petrolului pe pietele internationale.
"Daca deficitul care se va crea va fi suplimentat de alte tari, atunci nu se va reflecta. Dar daca vom avea deficit, mai ales preturile futures vor reactiona iar acest lucru poate sa duca la cresterea titeiului.
Ceea ce poate sa influenteze deciziile participantiilor pe piata futures, a traderilor, se vor teme de speculatii, adica sa comercializeze la preturi exagerate petrolul", spune Constantin Tampiza, pentru Business 24.
Cresterea petrolului ameninta toate sectoarele de activitate
Directorul general Lukoil considera ca pericolul ca pretul petrolului sa creasca exista si ca ne aflam intr-o situatie neclara. "Daca petrolul se scumpeste pe piata internationala, orice companie care extrage vinde petrolul acolo unde este pretul mai mare, pentru ca vrea profit.
Desigur ca vom fi nevoiti sa cumparam petrol la preturile care se vor forma pe piata, iar acest lucru... mai mult
Marti, 24 Ianuarie 2012, ora 12:29

Preturile produselor alimentare s-ar putea reduce in 2012, ca urmare a incetinirii economiei globale, chiar daca nu este preconizata o scadere drastica, a declarat, marti, noul director general al Organizatiei Natiunilor Unite pentru Agricultura si Alimentatie (FAO), Jose Graziano da Silva.
"Preturile nu vor creste asa cum s-a intamplat in ultimii 2 - 3 ani, dar nici nu vor scadea. Ar putea avea loc unele reduceri, dar nu unele drastice", a declarat brazilianul Jose Graziano da Silva, cel care de la inceputul lui 2012 l-a inlocuit pe senegalezul Jacques Diouf la conducerea FAO.
La inceputul anului trecut, preturile ridicate la alimente au stimulat inflatia si au contribuit, de asemenea, la turbulentele din tarile arabe. In luna februarie 2011, preturile produselor alimentare masurate de FAO au atins un nivel record, dar, incepand cu luna iulie 2011, au intrat pe o panta descendenta pe fondul reducerii cererii, in conditiile recoltelor bune si ale ingrijorarilor privind economia mondiala.
Graziano da Silva a mai spus ca nu se asteapta ca problemele economice din Europa sa afecteze finantarea proiectelor FAO, deoarece sumele donate de tarile europene reprezinta un procent mic din Produsul lor Intern Brut, astfel incat este putin probabil sa fie diminuat.
Graziano da Silva, primul director general al FAO venit dintr-o tara din America Latina, a spus ca prioritatea sa va fi Africa, in special zona de nord a acesteia.
FAO este cea mai mare agentie a ONU, cu 3.600... mai mult
Marti, 03 Ianuarie 2012, ora 17:40

Economia Romaniei in 2012 va fi stabila, singurele riscuri provenind de la raspandirea crizei din alte parti ale lumii, a declarat Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei.
Riscurile ar putea veni "din SUA, din Vestul Europei, din zonele marginase ale zonei euro", considera Vasilescu, fara sa ia in calcul vreun risc intern, potrivit declaratiilor facut de acesta la TVR Info.
In ceea ce priveste zvonurile de crestere a preturilor in 2012, consilerul guvernatorului BNR le caracterizeaza drept speculatii specifice sfarsitului de an.
"Fiecare sfarsit de an s-a terminat in ultimii 10 ani cu amenintari teribile pentru preturile din anul viitor, nimic nu s-a adeverit. Problema pretului e de propaganda - sunt foarte multi interesati sa castige din preturi si pluseaza la sfarsit de an. Banca Nationala crede ca vom avea dezinflatie, nu inflatie", a explicat Vasilescu.
Desi Vasilescu a subliniat ca va exista o scadere a preturilor anul viitor, Cristian Parvan, secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania, a spus ca el vede o crestere mai mare de 2% a preturilor, apreciind ca Romania nu se va incadra in tinta de inflatie. mai mult
Joi, 29 Decembrie 2011, ora 20:44
1
Preturile de consum au urcat in noiembrie pentru a doua luna consecutiv, cu 0,42%, cresterile fiind inregistrate in principal in cazul marfurilor alimentare si serviciilor, in timp ce inflatia anuala a coborat la 3,44%, un nou minim dupa 1990.
Dupa patru luni consecutive de scadere, inflatia anuala a coborat in septembrie la 3,45%, inregistrand atunci cel mai redus nivel dupa 1990.
Preturile au crescut in octombrie cu 0,64%, iar indicele anual a urcat la 3,55%.
Preturile au crescut in noiembrie in principal la servicii (0,63%) si la marfurile alimentare (0,54%), in timp ce preturile marfurilor nealimentare au inregistrat un avans mai moderat, de 0,24%, se arata intr-un comunicat transmis luni de Institutul National de Statistica (INS).
La servicii cresterile cele mai vizibile au fost inregistrate la telefonie (0,71%) si transporturi aeriene (0,7%).
In categoria marfurilor alimentare, cele mai puternice avansuri au fost inregistrate la oua (7,2% in noiembrie fata de octombrie), respectiv legume si conserve de legume (3,91%), celelalte produse afisand scumpiri sau scaderi de preturi intr-o marja relativ restransa.
Preturile marfurilor nealimentare au urcat pana la 6,43% la energia termica, restul categoriilor inregistrand avansuri de sub 0,5%.
In primele 11 luni ale anului, preturile de consum au urcat cu 2,9%, in principal ca urmare a scumpirii marfurilor nealimentare (4,31%) si serviciilor (3,96%), in timp ce preturile marfurilor alimentare au urcat cu... mai mult
Luni, 12 Decembrie 2011, ora 13:25

Preturile productiei industriale pe total, piata interna si piata externa, au inregistrat o crestere de 8,4% in octombrie fata de aceeasi luna din 2010 si un avans de 0,4% comparativ cu luna precedenta, potrivit datelor publicate vineri de Institutul National de Statistica (INS).
S-au remarcat cresteri de preturi la distributia apei, salubritate, gestionarea deseurilor, activitati de decontaminare (+11,0%), in industria prelucratoare (+9,1%), in industria extractiva (+6,6%), la productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat (+4,3%).
La marile grupe industriale, cresteri semnificative de preturi s-au inregistrat la produsele din industria energetica (+12,1%) si industria bunurilor intermediare (+9,1%). Sub nivelul inregistrat pe total s-au situat produsele din industria bunurilor de uz curent (+6,5%), industria bunurilor de folosinta indelungata (+3,4%) si industria bunurilor de capital (+3%).
Fata de luna precedenta, preturile productiei industriale pentru piata interna au crescut cu 0,3%, iar preturile productiei industriale pentru piata externa au crescut cu 0,6%.
In functie de sectoarele de activitate s-au inregistrat cresteri de pret in industria extractiva (+1,4%), in industria prelucratoare (+0,3%), la distributia apei, salubritate, gestionarea deseurilor, activitati de decontaminare (+0,3%), la productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat (+0,2%).
Pe marile... mai mult
Vineri, 02 Decembrie 2011, ora 10:13

Presedintele GDF Suez Energy Romania, Eric Stab, este de parere ca trendul pretului la energie este "in sus", insa trebuie sa existe mecanisme de protejare a consumatorilor vulnerabili.
"Liberalizarea preturilor nu inseamna neaparat alinierea imediata a preturilor locale la cele internationale. Sunt destul de pragmatic sa stiu ca acest lucru nu este posibil imediat dar, pe de alta parte, trebuie sa ne asiguram unde merg lucrurile, pentru ca in domeniul energiei sunt foarte multe investitii de facut in Romania", a declarat Eric Stab, in cadrul unei conferinte a Consiliului Investitorilor Straini.
Reprezentantul GDF Suez a adaugat ca, in urmatorii ani, pentru sectorul energiei sunt necesare investitii pentru cresterea capacitatii de productie cu 6000 MW.
"Trebuie sa fim siguri ca semnalele legate de pret sunt cele corecte. De aceea, trebuie sa fim convinsi ca unicul trend al preturilor este in sus, desi recunosc ca acest lucru nu ne bucura", a adaugat oficialul companiei franceze.
El a mai spus ca trebuie sa existe mecansime speciale care sa ii ajute pe cei care nu isi pot plati facturile la energie, dandu-se pe sine drept exemplu de persoana care nu trebuie inclusa in categoria celor vulnerabili.
"Trebuie sa existe o diferenta. Preturile vor creste mai devreme sau mai tarzu, dar trebuie sa ne asiguram ca exista un mecansim de protectie a persoanelor vulnerabile", a conchis Stab.
GDF Suez Energy Romania, filiala a Grupului GDF Suez, este cel mai mare furnizor de gaze... mai mult
Miercuri, 19 Octombrie 2011, ora 14:56

Firmele romanesti sunt percepute ca mai putin serioase decat cele straine in privinta preturilor (68%) si a calitatii produselor/serviciilor oferite (73%), potrivit unui sondaj de opinie facut de TNS CSOP pentru Consiliul Concurentei, potrivit NewsIn."20% dintre respondenti s-au confruntat cu una dintre urmatoarele situatii: au cumparat un bun/serviciu la pret de promotie, dupa care au fost obligati prin contract si sa primeasca un produs/serviciu de calitate inferioara sau au incercat sa schimbe furnizorul unui serviciu pentru ca era nemultumit, dar nu au reusit din cauza unor clauze contractuale", potrivit unui sondaj de opinie facut public sambata de Consiliul Concurentei.De asemenea, 62% dintre respondenti considera drept ilegala participarea, in mod concertat, cu oferte trucate la licitatii sau la orice alte forme de concurs de oferte, se mai arata in sondaj.In plus, 58% dintre respondenti recunosc ca practica anticoncurentiala eliminarea de pe piata a concurentilor, limitarea sau impiedicarea accesului pe piata si intelegerile de a nu cumpara de la sau de a nu vinde catre anumite companii, fara o justificare rezonabila.O alta actiune considerata ilegala este, pentru 56% din chestionati, aplicarea unor conditii inegale pentru prestatii echivalente, provocand in acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj in pozitia concurentiala."Impartirea pietelor de desfacere sau a surselor de aprovizionare (pe criteriu teritorial, al volumului de vanzari si achizitii ori pe alte... mai mult
Sambata, 01 Octombrie 2011, ora 14:09

In Bulgaria preturile carburantilor au crescut alarmant provocand temeri cu privire la un nou val de scumpiri, informeaza Mediafax.
Un litru de benzina A-95 costa la sfarsitul saptamanii trecute 2,53 leva (1,3 euro), motorina 2,59 leva (1,32 euro), iar pacura 1,25 leva (0,64 euro).
Precedentul record la benzina a fost inregistrat in martie (2,5 leva pe litru), la fel ca si maximul pentru motorina (de 2,59 leva).
Ultima majorare de preturi a fost operata dupa ce Lukoil Bulgaria, companie care detine singura rafinarie din Bulgaria, a crescut vineri preturile de vanzare la poarta rafinariei.
Lukoil Bulgaria, partea grupului rus Lukoil, a explicat decizia prin alinierea la cotatiile titeiului pe piata internationala. Compania controleaza 29% din piata carburantilor din Bulgaria.
mai mult
Luni, 18 Iulie 2011, ora 23:17

Consiliul Concurentei "nu va avea mila fata de cartelurile care fixeaza preturile" si le va investiga dupa infiintarea unei divizii specializate cu sprijinul Bancii Mondiale, declara Valentin Mircea, membru al Consiliului Concurentei. Mai mult decat atat, reprezentantul institutiei nu exclude posibilitatea ca membrii consiliului sa se ambitioneze si sa demonteze o mare parte din cartelurile existente pe piata, informeaza Gandul.
"Vom deschide si investigatii, asa ca cine se gandeste la clementa sa se gandeasca bine. La clientii care au posibile probleme, clementa chiar poate functiona, asa ca, folositi-o!", a adaugat oficialul in cadtul "Mediafax Talks about Competition". mai mult
Joi, 14 Iulie 2011, ora 14:38