După mai mulţi ani de cercetare, dezvoltare şi promovare, Amazon renunţă să mai dezvolte tehnologia Just Walk Out, pe care o folosea pentru a verifica şi face plata automată pentru produsele
Dorin Boerescu, CEO 2Performant Network, a participat la ediția a treia a Quarterly Report, evenimentul #1 pentru companii la BVB, marca Ziare.com, alături de partenerul principal TradeVille, unde
Comerțul online necesită cunoștințe și tehnici avansate pentru succesul unei afaceri, ce trebuie aplicate constant și care nu se vor încheia niciodată. Afacerile sunt costisitoare și
Autoritatea de supraveghere in domeniul confidentialitatii a Uniunii Europene, EDPS, a sustinut, miercuri, eforturile UE de a restrange puterea detinuta de Apple, Amazon, Google, divizie a grupului
Averea combinata a miliardarilor americani, intre care fondatorul Amazon.com Jeff Bezos si seful constructorului de automobile electrice Testa, Elon Musk, a crescut cu aproape 10% in perioada
Ziua de ieri a reprezentat un soc pentru industria petrolului, pentru prima data in istorie barilul fiind tranzactionat la valori negative in Statele Unite ale Americii.
Amazon va angaja 100.000 de persoane in Statele Unite ale Americii pentru a raspunde puternicei cresteri a cumparaturilor online, generata de pandemia de COVID-19, si, in plus, va majora salariile
Revolut, FinTech-ul britanic cu peste 6 milioane de utilizatori in Europa, lanseaza astazi in Romania serviciul de tranzactionare de actiuni la bursa, ce va fi disponibil, in prima etapa,
Din dorinta de a eficientiza cat mai mult activitatile casnice, un numar tot mai mare de oameni apeleaza la diverse solutii si produse care implica o conexiune la Internet.
Clientii au devenit mai priceputi si mai agili din punct de vedere digital. Acestia au invatat cum sa impulsioneze toate canalele disponibile pentru a-si desfasura activitatile in modul cel mai
Prin depozitele Amazon forfotesc neobositi sute de roboti portocalii, foarte asemanatori cu masinutele tamponate din parcurile de distractii. Spre deosebire de acestea din urma, masinutele celei mai
My Space trece printr-o criza severa de imagine. In urma cu cateva zile, o stire a facut inconjurul lumii si i-a facut pe utilizatori sa se gandeasca serios daca mai folosesc platforma de muzica sau
Amazon.com a dominat in 2018 piata mondiala de retail, iar companiile concurente nu au reusit nici macar sa se apropie de performantele sale, potrivit Business Insider.
Un fost sef Google a lansat un atac dur la adresa companiilor din Silicon Valley, pe care le acuza ca se amagesc singure atunci cand sustin ca fac lumea mai buna, in timp ce, pe de alta parte, nu isi
Compania Yandex, cunoscuta deja ca Google a Rusiei, lucreaza la propriul serviciu de cumparaturi online pentru a deveni echivalenta Amazon in aceasta tara, transmite Business Insider.
Cand vorbim despre Facebook Advertising, totul pare sa se rezume pentru majoritatea oamenilor la "nu stiu, nu ma intereseaza, nu are cum sa mearga". Si totusi merge.
Bitdefender a lansat pe piata locala Bitdefender BOX, dispozitivul revolutionar care protejeaza de amenintari informatice toate dispozitivele conectate din locuinta.
Desi au tot aparut nemultumiri legate de Facebook, in urma modificarilor care au dus la cresterea gradului de dificultate al promovarii online, Facebook Advertising ramane un instrument extrem de
Clientii magazinului Amazon Go nu mai sunt nevoiti sa piarda vremea stand la cozile formate la case. Un sistem complex cu camere si sezori din magazinul din Seattle inregistreaza fiecare produs luat
Studiile avertizau, la sfarsitul anului trecut, ca industria romaneasca de IT risca sa se prabuseasca "intocmai ca industria metalurgica", daca statul nu ia masuri. Cu toate acestea, nu toti
Amazon a lansat o noua versiune a celui mai scump Kindle din portofoliu, Oasis, acesta devenind si primul ebook reader al companiei americane care iese din apa nevatamat.
Sunt doi dintre cei mai bogati oameni din lume: unul domina comertul electronic global, celalalt a pornit o revolutie impotriva combustibililor fosili si sunt departe de a-si fi spus ultimul cuvant
Cumparatorii din toata lumea sunt deja familiarizati cu site-ul Amazon pentru ca este unul dintre cei mai mari retaileri online la nivel international si vinde o gama variata de produse in zeci de
Industria auto, ca aproape orice alta industrie din prezent, este influentata masiv de noile tehnologii care isi fac loc in masinile tuturor, influentand modul in care un autoturism functioneaza.
Anul trecut am vazut progrese importante pe partea de inovatie tehnologica. O drona Amazon a facut prima livrare comerciala, iar masinile Uber care se conduc singure au pornit pe strazile din