În timp ce în Uniunea Europeană statele membre reduc producția de petrol și gaze naturale pentru a îndeplini țintele de mediu, Statele Unite ale Americii au fost în 2023 cel mai mare
Cu toate că producția internă de petrol a României este în scădere, țara noastră pare să joace un rol-cheie pe piața europeană de prelucrare a țițeiului. Clasându-se între primii trei
Cei mai mari producători de petrol din Uniunea Europeană au fost, în 2022, Italia (4,5 milioane de tone), Danemarca (3,2 milioane de tone) şi România (3 milioane de tone), conform datelor
România a importat, în primele două luni din 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 207.200 tone echivalent petrol (tep), cu 18,2% mai mare (+31.900) faţă de cea din perioada
România a produs, în primele două luni ale acestui an, o cantitate de ţiţei de 449.400 de tone echivalent petrol (tep), cu 13.400 tep mai mică (-2,9%) faţă de cea din perioada similară din
Una din țările membre ale Uniunii Europene cu cele mai mari rezerve de gaze naturale și petrol, România scade producția pentru a importa resurse de energie primară din alte țări.
OPEC anticipează o utilizare solidă a combustibililor în lunile de vară şi şi-a menţinut previziunile sale de creştere relativ puternică a cererii globale de petrol în 2024, evidenţiind un
Benzinăriile afișează prețuri mai mari la combustibil începând de vineri, 19 aprilie. Prețurile ridicate pentru benzină și motorină au reprezentat motive de dezbatere și au fost, în
Țările din Uniunea Europeană au redus producția de energie din surse convenționale doar pentru ca peste 70% din mixul energetic total să fie asigurat în 2022 prin arderea de petrol, gaze
Consumul de energie electrica crescut, in Romania, cu 3,2% in luna ianuarie 2024, fata de aceeasi perioada din anul precedent. Astfel, consumul final de energie electrica in economie s-a majorat cu
Greenpeace acuză OMV Petrom că folosește o platformă ruginită în Marea Neagră unde are dreptul de exploatare a gazelor naturale. Organizația a publicat fotografii cu o platformă marină
Odată cu explozia în popularitate a industriei mașinilor electrice, atât reprezentanți ai prelucrătorilor de țiței, cât și specialiști în protejarea mediului s-au întrebat dacă nu cumva
Potrivit lui Sebastian Burduja, ministrul Energiei, productia la Neptun Deep va incepe, teoretic, in 2027, daca nu apare o amanare, deja cunoscuta in Romania. De asemenea, Romgaz va reporni, prin
Contractele futures pentru ţiţeiul din Statele Unite au crescut luni cu aproximativ 3%, în condiţiile în care traderii au observat o reducere a ofertei de petrol din cauza conflictelor din
Exportul de energie electrică crescut cu 59,4%, potrivit datelor oficiale, în perioada ianuarie-noiembrie 2023, în comparație cu intervalul similar de timp din 2022.
Importurile de ţiţei ale României s-au ridicat, în perioada ianuarie-octombrie 2023, la 6,352 milioane tep, fiind cu 874.900 tep sub cele consemnate în primele zece luni din 2022 (-12,1%),
Preţurile petrolului vor încheia anul 2023 cu un declin de aproximativ 10%, după doi ani de creşteri, deoarece preocupările geopolitice, reducerile de producţie şi măsurile băncilor centrale
Temerile clasei de mijloc de a pierde un nivel de trai ridicat din cauza politicilor ecologice conduc la ascensiunea extremei drepte în întreaga lume, a avertizat președintele Columbiei.
România a produs, în primele nouă luni din 2023, o cantitate de ţiţei de 2,103 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 87.100 tep mai mică (-4%) faţă de cea din perioada similară a anului
Sute de fermieri și transportatori din România au protestat împotriva guvernului în ultima săptămână, exprimându-și dorințele către autorități și așteptând rezolvări concrete pentru
Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) a estimat luni că fundamentele pieţei petroliere rămân solide şi a dat vina pe speculatori pentru scăderea preţurilor, după ce a revizuit
OMV Petrom anunţă progrese semnificative în implementarea proiectului Neptun Deep, peste 80% din valoarea contractelor de execuţie fiind atribuită. Compania a semnat un acord cu o valoare
Directorul general al Transgaz, Ion Sterian, a declarat marți, 7 noiembrie, ca țara noastră are una dintre cele mai moderne infrastructuri de transport gaze din Europa.
România a produs, în primele opt luni din 2023, o cantitate de ţiţei de 1,87 milioane tone echivalent petrol (tep), conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).