Majorarea pensiilor de la 1 septembrie, după recalculare, deja pune presiune pe bugetul de stat.Și salariul minim pe economie urmează să fie majorat de la 1 iulie la 3.700 de lei brut. Însă tot
Mâna de lucru din România este aproape cea mai ieftină din Uniunea Europeană, arată ultimele date Eurostat, publicate miercuri, 27 martie. În același timp, datele despre productivitatea
Într-un an în care promisiunile legate de lipsa creșterii taxelor și majorarea salariilor și pensiilor se bat cap în cap cu presiunea unei reforme fiscale din temelie pentru reglarea inflației
România, cu un PIB scăzut și un consum al resurselor materiale interne ridicat, se confruntă cu provocări importante în ceea ce privește productivitatea resurselor în contextul european.
Constructorul auto Dacia a înmatriculat, pe parcursul anului trecut, un număr de 46.124 de vehicule pe piaţa din România, în creştere cu 14,8% faţă de cele 40.179 de unităţi comercializate
România a înregistrat în al doilea trimestru din 2023 al doilea deficit de cont curent din Uniunea Europeană, atât în sume brute cât și prin raportarea la PIB.
Analistul economic Nicolae Taranu spune ca in curand ne vom lovi de o criza care vine cu o problema care nu a fost luata prea in serios in ultima perioada: deficitul de cont curent.
Bucurestiul incepe sa devina un oras din ce in ce mai scump. Desi departe de cele mai scumpe orase ale lumii precum Singapore, Hong Kong, New York sau Paris, comparativ cu alte orase din zona,
Asociatia Marilor Consumatori de Energie din Romania (ABIEC) atrage atentia ca pretul mare al energiei afecteaza competitivitatea industriei romanesti, iar unele companii ar putea fi nevoite sa-si
Comisia Europeana a revizuit, marti, in scadere la 3,3% estimarile privind cresterea economiei romanesti in acest an, in conditiile in care, in luna ianuarie, Executivul comunitar indica un avans al
Fondul Monetar International (FMI) a revizuit in scadere la 3,1% estimarile privind evolutia economiei romanesti in acest an, iar in paralel prognozeaza o majorare a ratei inflatiei si deficitului de
Ritmul de crestere al economiei romanesti va incetini anul acesta pana la 3,8% si va ajunge la 3,6% in 2020, de la un avans estimat la 4% in 2018, se arata in Previziunile economice intermediare de
Riscurile care pot afecta economia reala si, implicit, obiectivul de crestere economica din Romania sunt in principal de natura externa, iar evenimentele internationale, care amplifica tensiunile
Cresterea economica inregistrata de Romania in primele noua luni ale lui 2018 a fost de 4,2% pe seria bruta si de 4,3% pe seria ajustata sezonier, comparativ cu perioada similara din 2017, iar fata
Consumul gospodariilor a fost motorul cresterii economiei in primele noua luni ale acestui an, cu o contributie de 3,1%, in timp ce exportul si investitiile continua sa aiba un impact negativ de
Uzina de la Mioveni sarbatoreste, luni, o jumatate de secol de la fabricarea primului autoturism marca Dacia, timp in care productia constructorului roman de autovehicule a depasit 6 milioane de
Grecia are o puternica expertiza in accesarea fondurilor europene, dupa ce a atras aproape 90% din banii pe care ii avea disponibili pentru infrastructura, si poate ajuta Romania la acest capitol, a
Preturile alimentelor din Romania sunt corelate cu cele din zona euro, iar aceasta corelare a fost favorizata in acest an de excesul de cerere interna, a declarat, joi, viceguvernatorul BNR Liviu
Fermierii din Romania nu mai gasesc forta de munca, deoarece oamenii sunt incurajati sa nu munceasca si sa stea acasa de ajutoarele sociale prea mari, care au ajuns in total in Romania la 10 miliarde
Nivelul de saracie al romanilor este in scadere, dar inegalitatea veniturilor ramane cea mai mare din Uniunea Europeana. Asta in conditiile in care cei mai bogati 20% dintre romani castiga de opt ori
Romania mai detine inca, potrivit celor mai recente date disponibile, una dintre cele mai ridicate rata de conversie a Produsului Intern Brut (PIB) in Produs National Brut (PNB) dintre fostele state
Romania a inregistrat in 2014 o crestere economica de 2,9%, comparativ cu anul trecut, motoarele fiind industria, comunicatiile si impozitele nete pe produs, potrivit datelor Institutului National de
Romania a inregistrat o crestere economica de 1,8% in trimestrul III al acestui an comparativ cu trimestrul precedent, iar in primele noua luni avansul consemnat de Produsul Intern Brut a fost de 2
Bunastarea unei natiuni si a locuitorilor ei de cele mai multe ori este masurata prin indicatorii economici standard de tipul: produs intern brut (PIB), PIB pe cap de locuitor, rata somajului,
Institutul National de Statistica (INS) a revizuit in urcare datele referitoare la cresterea economica inregistrata de Romania in primele trei luni din acest an, de la 3,8% la 3,9%, comparativ cu
Agricultura a insemnat, anul trecut, 5,6 - 5,8% ca si venituri in Produsul Intern Brut (PIB), iar industria alimentara a adus la PIB 6,2%, a declarat, joi, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin,
Gradul mic de recuperare a datoriilor de catre banci de la companiile intrate in insolventa are impact asupra politicii ulterioare a institutiilor de credit fata de firme in ceea ce priveste
O crestere cu 5% a Produsului Intern Brut in zilele noastre este asociata mai degraba celor mai performante economii emergente din Asia si Africa decat cresterii lente inregistrate in randul tarilor
Romania consuma de 2,5 ori mai mult energie pe unitatea de Produs Intern Brut (PIB) fata de media UE si ar putea economisi pe termen lung intre 5 si 7 miliarde euro, daca ar aplica masuri de