Potrivit Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, noua lege care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2024 privind sistemul românesc de asistență socială va face ca numărul
Ministerul Muncii anunta ca, in anul 2021, pensiile vor fi achitate la domiciliu catre beneficiari in intervalul 1-15 al fiecarei luni. Ministrul Raluca Turcan afirma ca a cerut institutiilor
Cererile pentru acordarea ajutorului de incalzire a locuintei pot fi depuse, de luni, in sectoarele 1, 4, 5 si 6 ale Capitalei, in restul zonelor administrativ-teritoriale din Bucuresti solicitarile
Desi rata mortalitatii infantile a scazut in ceea ce priveste media pe tara, la 6 la mia de copii nascuti vii, potrivit datelor finale ale Institutului National de Statistica, procesate pentru anul
Pensiile distribuite de Posta Romana in bani cash vor incepe sa fie transmise de postasi incepand de joi, astfel ca in luna ianuarie vor exista intarzieri de 3-4 zile fata de o luna obisnuita in
Primaria orasului Stockton, din statul american California, stipendiaza cele mai sarace familii cu 500 de dolari lunar, echivalentul a 2.160 de lei, iar primele statistici ale acestui program arata
Faptul ca autoritatile tin Romania sub potentialul sau de dezvoltare reprezinta pentru multi un imbold suficient de puternic pentru a pleca din tara in cautarea unei vieti mai bune. Pentru cativa
Intr-un moment in care nici macar Google nu era cunoscut pe piata romaneasca, un tanar a decis ca vrea sa faca marketing la nivel inalt, pe cont propriu. Si-a deschis o agentie impreuna cu un coleg
Oficiile postale si unitatile bancare sunt inchise vineri, 30 noiembrie, de Sfantul Andrei, si sambata, 1 Decembrie, de Ziua Nationala a Romaniei, insa, vor ramane deschise bancile din unele centre
Legea pensiilor a reprezentat subiectul central pe care s-a axat anul acesta Ministerul Muncii, fiind adoptata in Parlament pe ultima suta de metri si, prin aprobarea acesteia, ministerul va intra in
Autoritatile vor lansa prima emisiune de certificate Tezaur in cel mult o luna, acestea urmand a fi distribuite si prin Posta Romana, iar randamentul va fi undeva la peste 3%, au declarat surse din
Oficiile postale si bancile sunt inchise pe 24 ianuarie. Doar unele filiale bancare din marile centre comerciale vor functiona miercuri. Ziua este libera datorita faptului ca marcheaza implinirea a
Fondul Proprietatea (FP) a propus declararea insolventei Postei Romane, insa Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale (MCSI) nu este de acord si acuza obstructionarea capitalizarii
Oficiile postale si unitatile bancare sunt inchise joi si vineri, iar bancile din centrele comerciale raman deschise in minivacanta cu ocazia Zilei Nationale de 1 Decembrie.
Intr-o buna zi, masinile autonome si dronele care livreaza colete vor fi o prezenta obisnuita in majoritatea asezarilor urbane, sustin cei care dezvolta astfel de tehnologii. Pana atunci insa, aceste
Oficiile postale si unitatile bancare vor fi inchise luni, in a doua zi de Rusalii, cu exceptia sucursalelor din centrele comerciale mari, insa hipermarket-urile si mall-urile vor functiona dupa
Pe romani ii asteapta doua zile de sarbatoare, Sfantul Andrei si 1 Decembrie. Cum luni si marti sunt nelucratoare, acest lucru va modifica programul magazinelor, bancilor si al unor institutii.
Administratia Fondului pentru Mediu (AFM) a distribuit pana in prezent 2.533 din cele 3.000 de tichete destinate firmelor si institutiilor in programul Rabla, in conditiile in care ultima zi de
Administratia Fondului pentru Mediu (AFM) a distribuit pana in prezent 2.310 din cele 3.000 de tichete destinate firmelor si institutiilor in programul Rabla.
Sesiunea de depunere si validare a dosarelor pentru persoane juridice si institutii publice din programul "Rabla 2014" a fost prelungita pana in 30 septembrie, a anuntat, miercuri, Administratia
Cabinetele individuale de avocati, medici sau asistenti sociali, birourile notariale sau de arhitectura si alti reprezentanti ai profesiilor liberale se pot inscrie in programul Rabla pentru persoane
Administratia Fondului pentru Mediu (AFM) a distribuit pana in prezent 238 de tichete din cele 3.000 destinate firmelor si institutiilor in Programul Rabla. Cele mai multe din acestea, 94, au fost
Tehnologia a devenit o parte tot mai importanta a vietii de zi cu zi si afecteaza nu doar modul in care ne desfasuram activitatile cotidiene, dar si relatiile de cuplu.