Din punct de vedere statistic, salariile din sectorul bugetar au avut o evoluție ciclică începând din 2017, începând cu o creștere puternică înainte de pandemie și continuând cu
Ministerul Finanțelor a alocat pentru anul 2024 un plafon de garanții de 1 miliard de lei pentru continuarea programului „Noua Casă”. Cei care își doresc să achiziționeze o locuință în
Pe fondul eforturilor susținute ale Băncii Centrale Europene (BCE), inflația în zona euro a scăzut de la un maxim de 10,6% în octombrie 2022 la 2,9% în decembrie 2023. Astfel, economiștii
Inflația galopantă din perioada 2021-2022 în Uniunea Europeană și Marea Britanie, urmată de campania asiduă dusă de băncile centrale pentru a o coborî în anul 2023, prin costuri deosebit
Într-o industrie caracterizată de salarii mari, sectorul IT din România a traversat o transformare semnificativă între 2020 și 2023. Dacă înainte și în timpul pandemiei de COVID-19
Pentru 2024, specialiștii în prognoză economică și geo-politică se așteaptă la alegeri care vor favoriza Partidul Laburist în Marea Britanie, o rezoluție a războiului din Ucraina care nu
Preturile de consum au mai crescut cu 0,5% in mai, fata de aprilie, iar rata anuala a inflatiei a urcat la 3,8% in mai, de la 3,2% in aprilie, potrivit Institutului National de Statistica (INS).
Romania raporteaza printre cele mai mari cresteri de preturi din Uniunea Europeana la inceputul anului 2021, dupa ce a inregistrat o inflatie de 2%, potrivit Eurostat.
Institutul National de Statistica a anuntat ca a scazut usor rata anuala a infratiei, in decembrie 2020, la 2,06%. In luna anterioara rata era de 2,14%. S-au scumpit insa anumite produse si servicii.
Noile scumpiri care au venit in luna octombrie au "subtiat" bugetul fiecarui roman, astfel ca unele alimente au inregistrat majorari foarte mari, potrivit datelor Institutului National de Statistica.
Serviciile de telefonie, cartile, revistele si ziarele, dar si citricele s-au scumpit cel mai mult in luna septembrie, fata de august, in timp ce preturile la cartofi, combustibili si servicii
Rata anuala a inflatiei a coborat la 2,7% in luna aprilie a acestui an, de la 3% in luna martie, in conditiile in care marfurile alimentare s-au scumpit cu 5,72%, serviciile cu 3,06%, iar marfurile
Cartofii, fructele proaspete, serviciile postale si tutunul s-au scumpit cel mai mult in luna martie a acestui an fata de luna precedenta, in timp ce ouale, combustibilii si serviciile de transport
Romania este pregatita cu resurse si instrumente fiscale pentru a face fata oricarei provocari, iar in acest moment importanta este cresterea puterii de cumparare, scrie miercuri ministrul interimar
O reamplificare a presiunilor asupra ratei de schimb este foarte posibila, in contextul deficitelor gemene, mai ales in ipoteza unor evolutii adverse ale mediului international care s-ar suprapune
Legumele, fructele si carnea de porc sunt alimentele care s-au scumpit cel mai mult in luna ianuarie a acestui an, iar in sectorul serviciilor tarifele in transportul aerian au crescut cu 50,3%,
BNR a pastrat vineri rata dobanzii de politica monetara la 2,50%, nivel la care se afla din mai 2018, si a scazut rata rezervei minime obligatorii aplicabila pasivelor in valuta ale institutiilor de
Rata anuala a inflatiei in zona euro a fost de 1,3% in luna decembrie 2019, in crestere comparativ cu 1% in luna noiembrie, si de 1,6% in Uniunea Europeana, de asemenea in crestere comparativ cu 1,3%
Rata anuala a inflatiei a urcat la 4% in luna decembrie a acestui an, de la 3,8% in noiembrie, in conditiile in care marfurile alimentare s-au scumpit cu 5,08%, cele nealimentare cu 3,31%, iar pretul
Cele 7 fonduri de pensii private obligatorii (Pilonul II) au realizat in 2019 un randament mediu de 11,8%, cea mai buna performanta din ultimii 9 ani, pe fondul recuperarii deprecierilor cauzate de
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anuntat joi, in sedinta de guvern, ca depune un proiect de ordonanta de urgenta, prin care sa fie amanata cresterea alocatiilor, dupa ce legea a fost votata in
Guvernul urmeaza sa aprobe in sedinta de joi un act normativ privind amanarea termenului de aplicare a legii care prevede dublarea alocatiei pentru copii.
Rata anuala a inflatiei a urcat la 3,8% in luna noiembrie a acestui an, de la 3,4% in octombrie, in conditiile in care marfurile alimentare s-au scumpit cu 4,9%, cele nealimentare cu 2,83%, iar
Criza fortei de munca, accentuarea inflatiei, perspectivele deprecierii monedei nationale si extinderea blocajului financiar vor reprezenta, in 2020, cele mai importante provocari pentru mediul de
Fructele proaspete si carnea de porc s-au scumpit cel mai mult in noiembrie, comparativ cu octombrie, preturile lor crescand cu 4,33% si, respectiv, cu 2,34%, si doar citricele s-au ieftinit, cu 4
Guvernul ar urma sa aprobe in sedinta de miercuri proiectul legii bugetului de stat pentru anul viitor si proiectul de lege privind modificarea OUG 114, potrivit unor surse guvernamentale.
Ministerul Muncii si Protectiei Sociale (MMPS) propune majorarea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata cu 7,2%, incepand cu luna ianuarie a anului viitor, fata de luna decembrie
Guvernul a aprobat, in sedinta de vineri seara, majorarea salariului minim brut cu 150 de lei, de la 2.080 de lei la 2.230 de lei/ luna, incepand de la 1 ianuarie 2020, ceea ce reprezinta o crestere