Estimarile Comisiei Europene indica un deficit de peste 6,5% din PIB pentru Romania, in vreme ce Consiliul Fiscal considera ca acesta va fi in jur de 6,4% din PIB, daca nu se va recurge din nou la o
România se află în ultimii doi ani de aplicare al pachetului de măsuri aferente Planului Național de Redresare și Reziliență. Deși se află la nivel cu celelalte nouă țări care au aplicat
În contextul în care România înregistrează cea mai mare creștere a consumului final de energie din Uniunea Europeană în ultimii ani, în timp ce media europeană este în scădere, Directiva
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat, vineri, ratingul pentru datoriile pe termen lung în valută a României la "BBB minus" cu perspectivă stabilă, informează un comunicat
Accesarea fondurilor europene trebuie să reprezinte un obiectiv prioritar pentru a asigura resursele necesare modernizării infrastructurii feroviare, în vederea creşterii siguranţei şi a
Presiunile actuale pe piața muncii din România, combinate cu o inflație încă ridicată, sunt factori cheie care vor determina o creștere semnificativă a salariului nominal în 2024. Această
Banca Mondială a publicat o actualizare a Diagnosticului Sistematic de Țară (DST) pentru România, publicat inițial în 2018 și care a identificat un set de priorități de dezvoltare prin care
Crearea ITI Delta Dunării a permis o digitalizare accelerată a serviciilor publice în județ / În acest moment, 28 dintre cele 52 de UAT-uri derulează proiecte de digitalizare / Conectx, un
Romania are nevoie de resursele de gaze din Marea Neagra pentru a-si atinge tintele ambitioase de reducere a emisiilor de dioxid de carbon pe care si le-a asumat prin Green Deal, a afirmat, luni,
Doi antreprenori romani au lansat, vineri, in cadrul evenimentului 'Romania Blockchain Summit' de la Palatul Parlamentului, criptomoneda Oracol Xor, ce permite un model inovator de tranzactionare
Romania intra cu datorii in 2019, anul in care tara va detine presedintia rotativa a Consiliului Uniunii Europene, in conditiile in care bugetul pentru anul viitor nu a fost deocamdata aprobat de
Pe parcursul acestui an, principalele organisme financiare internationale, Fondul Monetar International, Banca Mondiala, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, precum si Comisia
Desi Romania se afla in plina epidemie de pesta porcina africana, efectele fiind dramatice, Guvernul Dancila a votat in Consiliul Uniunii Europene (UE) reducerea fondurilor pentru fermierii afectati,
Romania este cea mai performanta tara din regiune, insa exista inca probleme legate de educatie si de faptul ca foarte multi oameni lucreaza in agricultura cu productivitate redusa, a declarat, marti
Romania are alocate, in proiectul de buget european 2021-2027, fonduri in valoare de 27,203 miliarde euro de la politica de coeziune, conform propunerilor publicate marti de Comisia Europeana.
Reducerea contributiilor afecteaza pensia de peste ani a generatiei tinere si potentialul de investitii in economie, chiar daca arhitectura sistemului a ramas neschimbata in 2018, sustine
Romania poate folosi carbunele pentru a produce energie, insa, in acelasi timp, trebuie sa respecte normele legate de poluare, a declarat, marti, comisarul european pentru Energie, Miguel Arias
Fermierii romani vor putea beneficia de credite de investitii si de dezvoltare in conditii avantajoase, in baza unui instrument de finantare cu partajarea riscului, in valoare de 126 de milioane de
In Romania nu au intrat mai multi bani din fondurile europene comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. Nici nu poate fi vorba despre o crestere de 899%, asa cum sustine Liviu Dragnea, spune un
Romania are cel mai mic buget national, ca procent din produsul intern brut (PIB), iar ponderea veniturilor bugetare va creste doar printr-o schimbare a filosofiei vis-a-vis de scaderile de taxe si
Ponderea populatiei UE cu varsta peste 65 de ani s-a dublat in ultimii 55 de ani, ajungand la 20% anul trecut. Se estimeaza ca va urca la aproape 30% pana in 2060.
Cresterea economica si a productivitatii dintr-o anumita regiune este strans legata de infrastructura de transport, intrucat sistemele de transport genereaza o productivitate mai ridicata prin
Agricultura a fost si in anul 2014 unul dintre sectoarele cheie ale economiei nationale, care a adus nu numai productii record ci si incasari din exporturi de aproape 4 miliarde de euro doar in
Infrangerea surprinzatoare in alegerile prezidentiale a premierului Victor Ponta ar putea duce la noi cresteri ale obligatiunilor Romaniei, relateaza Bloomberg.
Guvernul a ajuns la un acord cu FMI si CE pentru ca deficitul bugetar pe care va fi construit proiectul de buget pe anul viitor sa creasca de la 1,4% la 1,83% pe cash, incluzand o alocare de 0,4%
Guvernul a elaborat o lista cu 115 proiecte de investitii publice prioritare pentru bugetul pe anul viitor, care in urmatorii ani necesita fonduri totale de peste 63 miliarde lei, unele dintre