Romania sufera de blestemul prociclicitatii si de aceea e bine sa nu mai repetam erorile mari, inclusiv in constructia bugetului, a declarat, joi, in cadrul unui seminar de specialitate, Daniel
Romania este bolnava de mitul aurului, iar partidul care ar indrazni sa vanda un gram de aur ar iesi din istorie, sustine Adrian Vasilescu, consultant de strategie la Banca Nationala a Romaniei (BNR).
Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat, vineri, ca rezervele valutare administrate de banca centrala erau, in 28 februarie, de 32,491 miliarde de euro, cu 569 milioane euro mai mari fata de cele
O interventie singulara pe piata valutara, pentru a aprecia leul in raport cu euro, ar duce la pierderea inutila de rezerve valutare, iar vinderea doar a unei parti din aceasta rezerva ar impinge
Senatorul PNL Florin Citu sustine ca deprecierea actuala a leului in fata euro este una premeditata de catre coalitia PSD - ALDE, astfel incat de situatie sa profite speculatorii si Banca Nationala a
In a doua jumatate a anilor '90 o conjunctura interesanta in care se afla Romania a adus speranta unei relatii consistente intre Tokyo si Bucuresti, dar totul s-a sfarsit, in 2006, chiar inainte de
Cinci companii americane au rezerve de 430,3 miliarde de dolari in bani cash, iar cei mai multi sunt tinuti in afara SUA, potrivit unui raport al agentiei de rating Moody's, suma fiind de 12 ori mai
Rezervele valutare la Banca Nationala a Romaniei au scazut la 30.482 milioane euro la sfarsitul lui februarie 2015, fara de 30.595 milioane euro la 31 ianuarie 2015.
Inca de la declansarea crizei datoriilor de stat in Europa, scenariile abandonarii zonei euro de catre diverse state s-au succedat in ritm rapid. In prima faza, au fost vehiculate numele tarilor
Rezervele valutare la Banca Nationala a Romaniei /BNR/ se situau, la 30 noiembrie 2014, la 31,467 miliarde euro, in scadere fata de datele inregistrate la 31 octombrie, cand erau in suma de 32,214
Pierderea de 1,25 miliarde lei inregistrata anul trecut de Banca Nationala a Romaniei a fost generata, in parte, de evolutia nefavorabila a cursului valutar pe final de an pentru doua dintre monedele
BNR a limitat variatiile de curs valutar determinate de intrarile si iesirile de capital din Romania, intrucat daca ar fi permis cursului o libertate totala acesta ar fi ajuns la valori cuprinse
Pretul aurului va atinge noi preturi record in 2013, pe fondul scenariilor inflationiste, este opinia a tot mai multor investitori de pe acest segment.
Rezervele valutare ale Bancii Nationale a Romaniei se situau la nivelul de 32,427 miliarde de euro, in crestere fata de luna august 2012, cand valoarea acestora a fost de 30,954 miliarde de euro.
Investitorii straini au subscris o suma de 3,6 miliarde de euro pentru emisiunea de obligatiuni prin care Romania a atras marti 750 milioane de euro de pe piata externa, potrivit datelor publicate pe
Romania a atras marti 750 milioane de euro de pe pietele externe prin redeschiderea emisiunii de obligatiuni denominate in euro cu maturitatea in iunie 2018, titlurile avand un randament de 5,15%.
Ministerul Finantelor Publice (MFP) a imprumutat joi 599,8 milioane lei prin certificate cu scadenta la 12 luni, la un randament mediu de 6,07% pe an, sub cel acceptat la operatiunea de luni, pentru
Rezervele valutare ale Bancii Nationale a Romaniei (BNR) au scazut in august la 30,954 miliarde euro, de la 32,141 miliarde euro la finele lunii iulie.
Teoretic, banii din rezerva valutara pentru apararea leului mai ajung pentru inca un an. Dar calculul poate fi modificat, in bine sau in rau, de evolutiile volatile ale economiei romanesti.
Costurile de finantare a deficitului public reprezinta principala problema a Romaniei, nu cursul leu - euro, a declarat, joi, Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale.
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, ca a discutat telefonic cu guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, despre noul maxim istoric al euro si ca i-a transmis ca Guvernul este pregatit sa ia toate
Singura solutie care poate functiona acum in economie cu influenta pozitiva asupra bugetului este reducerea CAS, in paralel cu cresterea salariului minim pe economie, a declarat, duminica, analistul
Anul acesta incepem sa returnam ratele aferente imprumutului de 20 de miliarde de euro pe care Romania l-a contractat de la FMI, BM si CE. Solutia? Rostogolirea datoriilor.
In ultimul an, moneda europeana a pornit pe o panta descendenta in raport cu dolarul, iar evenimentele externe de anul acesta ar putea devaloriza si mai mult moneda europeana.
Brazilia, India, Rusia si China detin peste 37% din rezervele valutare ale statelor lumii. Rezervele constau in principal in dolari si euro, si cumuleaza aproape 5.000 de miliarde de dolari.
Criza creeaza oportunitati de investire, de aceea specialistii si consultantii te sfatuiesc sa-ti scoti banii de la saltea, daca esti un investitor cu apetit de risc, si sa te aventurezi in a-i plasa
Rezervele valutare ale romaniei au crescut cu 5,2% in iunie fata de luna precedenta, pana la 34,4 miliarde euro, conform NewsIn.In iunie, intrarile au insumat 2,460 miliarde euro, reprezentand
Statul roman a pierdut 335 de tone de aur, 91 de tone trimise la Moscova, in doua etape, in intervalul 1916-1917, si 244 de tone de aur, in 1944, sustine Cristian Paunescu, consilier al