România a depășit în 2023 pragul de 1 GW de capacitate solară instalată, printr-o combinație între proiectele prosumatorilor și instalații solare de mari dimensiuni.
Trei milioane de panouri fotovoltaice au primit aprobare de mediu doar în judeţul Arad, între care şi cel mai mare parc fotovoltaic din România, care însumează 1,79 milioane panouri, potrivit
Deși în anul 2023, pe piața românească, au fost instalate panouri solare cu o putere de peste 1.000 MW, ce au totalizat investiţii de aproximativ un miliard de euro, iar un aport semnificativ
Un coridor energetic verde între Grecia și Polonia ar permite transmiterea surplusului de energie fotovoltaică din Balcani către nord-vestul Europei și a energiei eoliene în direcția opusă.
România este o țară cu un potențial economic în creștere și cu oportunități de investiții interesante. De aceea, există numeroase metode de a obține venituri considerabile și aici,
Sectorul energetic mondial isi va indrepta atentia spre Marea Neagra, odata cu descoperirile recente de gaze ale turcilor si bulgarilor, a declarat, luni, ministrul Economiei, Energiei si Mediului de
ENGIE Romania reinnoieste sprijinul oferit Crucii Rosii Romane si se alatura IVECO Romania cu o donatie de gaz natural comprimat pentru vehicule, necesar pentru a transporta alimente si materiale de
Consiliul Concurentei a autorizat tranzactia prin care IRI Investments, din grupul Ikea, preia unele companii din Romania apartinand grupului Vestas Wind Systems, potrivit unui comunicat al
Grupul suedez Ingka, care detine majoritatea magazinelor IKEA, a anuntat vineri ca a achizitionat de la Vestas o participatie de 80% in sapte parcuri eoliene din Romania, pentru 136 milioane euro
Pretul energiei pe piata spot din Romania cu livrare marti are o medie de 34,78 euro pe MWh si este cel mai mic dintre tarile cu care Romania este cuplata, potrivit datelor postate pe site-ul
Turbinele eoliene generau 23,5% din totalul productiei nationale, miercuri dimineata la ora 11:30, fiind pe primul loc in topul surselor de energie electrica, in timp ce exporturile tarii se apropiau
Pentru mai mult de un deceniu, liderii politici si ai corporatiilor din China au colindat prin intreaga lume cu portofolele evident pline. Din Asia in Africa, SUA si America Latina, rezultatele sunt
Engie Romania, unul dintre cei doi mari furnizori de gaze din Romania, va cumpara 262 de autovehicule de la Renault Commercial Roumanie, valoarea contractului ridicandu-se la 16,4 milioane de lei
Guvernul roman analizeaza posibilitatea modificarii programului de sprijinire a energiilor regenerabile, dupa ce reducerile adoptate anul trecut au facut neprofitabile multe proiecte solare si
Relatiile politice exceptionale intre China si Romania, cei 65 de ani de relatii diplomatice si politice, ne dau voie sa gandim proiecte economice importante, in special in domeniul agriculturii,
Comitetul de reglementare al Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) a aprobat, in sedinta din 22 iulie, acordarea de autorizatii pentru infiintarea a cinci noi proiecte
Consumatorii de energie nu vor fi afectati de decizia Enel de a-si vinde activele de distributie si furnizare din Romania, intrucat tarifele aferente acestor companii sunt valabile pana in 2018, a
Datele Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) arata ca, in perioada 2014-2015, vor mai fi puse in functiune capacitati de producere a energiei regenerabile de circa 2.500
Romania are un potential imens in ceea ce priveste biomasa si energia hidro, poate mai mare decat cea eoliana si fotovoltaica, iar puterea instalata in centrale bazate pe biomasa s-a dublat in acest
"Biomasa, Biogaz & Cogenerare Romania 2014", prima conferinta nationala consacrata energiei produse din biomasa sau in centrale de cogenerare, aduce in prim plan o noua zona a energiei regenerabile:
Proiectele de producere a energiei din surse regenerabile au ajuns la o capacitate totala de 4.412 MW la finele lunii ianuarie 2014, potrivit datelor furnizate de Transelectrica.
Compania Electrica SA, care a anuntat in urma cu trei ani ca vrea sa produca energie in parcuri eoliene, reevalueaza oportunitatea acestei investitii, care ar putea ajunge la 100 milioane de euro, in
Romania este una dintre principalele destinatii ale investitiilor in industria energiei regenerabile, unde centralele fotovoltaice produceau, joi dimineata, 140 de MW, reprezentand aproape doua
Interesul pentru parcurile fotovoltaice ramane unul ridicat in Romania, investitiile devenind tot mai mari, in conditiile in care, incepand din ianuarie, numarul certificatelor verzi se vor reduce la
Comitetul de reglementare al Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) a aprobat, in sedinta din 10 octombrie, autorizatii de infiintare pentru opt noi proiecte de producere a
Enel Green Power a conectat la retea parcul fotovoltaic de la Colibasi, judetul Giurgiu, cu o putere instalata de 6,5 MW, al treilea proiect operational de energie solara al companiei in Romania.
Comitetul de reglementare al Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) a aprobat, pe 18 septembrie, autorizatii de infiintare pentru 12 noi proiecte de producere a energiei
Tineri antreprenori incearca sa schimbe "fata" mediului de afaceri din Romania cu idei de business-uri inedite: brokeraj pe proiecte de energie verde, la soft-uri care sa functioneze ca o retea de
Comitetul de reglementare din cadrul Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) a aprobat in sedinta din 14 august 2013, autorizatii de infiintare pentru opt proiecte de
Capacitatea instalata in centrale fotovoltaice a inregistrat un salt spectaculos in prima jumatate a anului 2013, fiind de 7,6 ori mai mare comparativ cu sfarsitul anului trecut, potrivit datelor